Pierdut în lume

Capitolul 5

   M-am trezit înfrigurată lângă grămăjoara de lemne arsă. Temperatura scăzuse considerabil peste noapte și dintr-o zi toridă care anunța o vară, s-a transformat într-o zi friguroasă, apropiată de iarnă.

   Emma se pregătea de plecare, chiar dacă nimeni în afară de mine și de ea nu se mai trezise. Eu nu înțelegeam cum ceilalți puteau dormi în frigul care prevestea o perioadă răcoroasă.

   Era momentul în care o puteam cunoaște pe Emma mai bine. Voiam să știu cine era și cum se cunoscuse cu Sam.

   -Bună dimineața, Emma!

   -Salut...Alice, cred! De ce te-ai trezit așa de devreme? Când aveam vârsta ta, nici nu mă oboseam să deschid ochii la ora aceasta, dar să fiu într-o formă așa de bună ca și tine...

   -Când aveai vârsta mea nu trăiai într-o lume haotică. Tu ai vreun motiv pentru care te-ai trezit la această ora?

   -Frigul a început să se așterne, iar pentru mine gerul este cea mai mare problemă . Nu am putut dormi într-un asemenea frig. Nu mai înțeleg pământul acesta: Mă culc într-o vreme secetoasă și mă trezesc în friguri polare.

   -Emma, aș vrea să te întreb ceva, însă nu știu cât de frumos o să sune. Cine ești tu cu adevărat și cum de te cunoșteai așa de bine cu Sam?

   -De ce te-ar interesa așa de mult trecutul meu?

   -Pentru că vreau să știu cine este persoana de lângă mine.

   -Inteligent răspuns. O să îți spun cine sunt eu cu adevărat, cu precizia că nu vreau să mai spui cuiva. Numele meu este Emilia și de când mă știu, locuiesc în San Diego. Nu am fost născută într-o familie bogată și întotdeauna a trebuit să îmi ajut părinții să-și întrețină afacerea ilegală, adică magazinul în care m-ai cunoscut. Părinții mei îi cunoșteau pe cei mai mari răufăcători din oraș și știau fiecare loc în care urmau să dea spargerea. Când nu mai aveau bani, mă trimiteau să fur alături de bandele de hoți pentru ca ziua următoare să vând ceea ce am furat și să-mi pot cumpăra ceva de mâncare. Odată, banda de hoți cu care vandalizam un magazin, m-a păcălit că o să împărțim egal ceea ce am furat. De fapt, m-au lovit și m-au lăsat să stau în magazin, până ce poliția a venit la fața locului. Acolo am fost arestată și închisă pentru trei ani. După ce am ieșit din închisoare, mi-am spus că n-o să mai fac așa ceva cât voi mai trăi, dar părinții mei insistau pentru a face rost de bani. De data aceasta, mă învățaseră cum să mă lupt și cum să mă apăr de cei ce voiau să-mi facă rău.

   -Și pe Sam, cum l-ai cunoscut?

   -Trebuie să știi doar că Samwell nu e cine credeți cu toții că este,mai mult nu pot spune. În trecut, am făcut o înțelegere cu el care va rămâne pentru totdeauna o înțelegere. Nu o voi încălca și nici tu nu încălca ceea ce ți-am zis: Nu spune nimănui ceea ce am vorbit!

   Nu m-aș fi gândit niciodată că Emma a trăit așa ceva, însă aflasem și era greu să nu spun nimănui. Totuși, înțelegerea era înțelegere și nu o puteam încălca.

   Chiar dacă Emilia îmi spusese cine era ea cu adevărat, mai aveam întrebări fără răspuns. "Cine era cu adevărat Samwell dacă nu era cine credeam noi că era?", "Cum s-a cunoscut el cu Emma?" și "Ce înțelegere a stabilit acesta cu ea?"

   Părinții mei se treziseră de ceva timp și se pregăteau de plecare. Eram gata de o nouă zi care începuse cu o poveste care mi-a dat toate gândurile și ideile peste cap.

   Înainte de plecare, un sunet de pași se auzea din ce în ce mai aproape, venind spre noi. Mi-am luat arcul cu săgeți și cu inima în dinți, m-am dus să văd cine venea spre familia mea, iar în momentul în care eram gata să las săgeata să treacă prin pântecele inamicului, am zărit o față cunoscută pe care nu o mai văzusem de ceva timp. Era un vechi coleg de la școală, Andrew. Imediat ce l-am văzut mai bine, l-am luat în brațe.

   Întotdeauna ne-am înțeles foarte bine. Era singurul băiat în care puteam avea încredere deplină și nu-mi venea să cred că-l vedeam după atâția ani. Nu se schimbase aproape deloc. Avea același zâmbet și aceeași frumusețe pe care o avusese și până atunci.

   Nathalie a fost foarte fericită când a auzit de întâlnirea mea neașteptată cu Andrew, iar părinții mei au fost foarte încântați la vederea familiei sale. Se părea că mai aveam parte de încă trei noi membrii în echipă.

   Sam nu era prea încântat de noii noștri coechipieri și mi s-a părut că nu prea a fost fericit la vederea tatălui lui Andrew, Mark și desigur, nici acesta nu părea prea entuziasmat, însă încercasem să ignor această problemă, deoarece era cea mai bună zi pe care o avusesem de când plecasem.

   L-am invitat pe Andrew la noi în mașină și împreună cu Nathalie,ne-am distrat exact ca acum câțiva ani. Am râs, am discutat despre ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani și le-am transmis, chiar și părinților mei o stare de bine.

   Zilele treceau, serile se obișnuiau a fi în jurul focului la povești vechi, nopțile erau împânzite de vise și coșmaruri, de gânduri și de amintiri. Gheața se topea repede sub soarele care începea din nou să ardă puternic. Sam își lua "adio" de la ușurarea pe care o avusese când gerul contropise plaiurile terestre, deoarece se întorcea la suferința primită din cauza arșiței, dușmanul nevăzut al omului.

   Prietenii mei continuau să mă bucure. Nathalie era cel mai bun sfetnic pe care un om ar fi putut să-l aibă. Sinceritatea și sensibilitatea ei erau egale cu vorbe de aur care te puteau de decide în momentele grele. Andrew era ca un pansament al tristeții. Știa să mă facă să zâmbesc. Mă cunoștea prea bine, pentru a nu mă putea înveseli. Mă împrietenisem foarte bine și cu Emma care era un copil prea repede maturizat de soartă. Îmi doream să aflu de la ea mai multe despre ceea ce mi-a vorbit despre Sam. Cuvintele ei îmi rămăseseră tipărite în minte și de atunci mă gândeam tot timpul la ceea ce mi-a zis. De atunci, nu mai puteam avea încredere deplină în el, mai ales de când s-a întâlnit cu Mark de care nu părea deloc încântat. Simțeam că îl cunoștea de undeva. Ceva nu era la locul lui în relația celor doi de la început. Mereu își aruncau priviri ucigașe și își vorbeau pe tonuri răstite, dar poate totul era în imaginația mea.