Pierdut în lume

Capitolul 19

   Era o dimineață diferită de celelalte. Nu am luat micul dejun cum eram obișnuiți în loc în care am înnoptat. Tata ne-a întins fiecăruia câte un biscuite și un morcov pe care le-am mâncat pe drum. Nu îmi era foame, dar am mâncat. Nu voiam să îi îngrijorez și mai tare pe părinții mei.

   M-am întins puțin pe spate și am adormit, doar nu dormisem toată noaptea. Eram înapoi în San Francisco, însă nu era nimeni în jurul meu. Podul Golden Gate era ruginit și se mișca. Apoi am înțeles că urma să se prăbușească. Dar ca să vezi, eu mă aflam la capătul lui! Când am observat era prea târziu și s-a prăbușit.

   O mână m-a prins de pe partea sigură și m-a ridicat. Era Axel! Ce căuta acel bărbat în San Francisco?

   -Trebuie să ne grăbim. Va urma un cutremur foarte puternic.

   -Unde sunt prietenii mei? Unde sunt mama și tata? Vreau să îi văd!

   -Cu toții te-au părăsit. Sonya a fugit din calea ta alături de Sadie ca să se salveze, dar au murit în urma unei clădiri căzute. Nathalie a plecat cu tatăl ei, iar Andrew nu se află departe alături de părinții săi. Mama și tatăl tău sunt în apartamentul vostru. Nu avem timp să îi căutăm! Xavier este pe urmele tale și îți cere socoteală, fiindcă l-ai mințit. Și știi ce fac sufletele curate?

   -Nu iartă trădătorii...Dar e imposibil! Xavier nu e un suflet curat. E un om rău! Și tu îmi vrei răul!

   -Poate că Xavier nu a fost niciodată un om bun, dar Samwell?! S-a schimbat de când a crezut că fiicele și soția lui l-au părăsit. Și totuși, tu l-ai urât! Uneori trădarea poate fi eliberată prin căire. Ai ascultat-o pe acea blondă, în loc să vezi cine a devenit el cu adevărat!

   -De unde știi toate acestea? Nu ai fost acolo să vezi? Și cum sunt în San Francisco? Și de când are Nathalie tată?

   Am fugit din calea lui Axel, dar el mă urmărea. Am ajuns în oraș când pământul se mișca foarte tare. Acolo i-am văzut pe Kaya, Mark și Andrew. Pământul s-a crăpat, iar cei trei au căzut în prăpastie. L-am prins pe Andrew de mână, dar nu mai era om, ci unul dintre acei monștri. M-a tras și pe mine în prăpastie alături de el și totul s-a făcut negru.

   M-am trezit din acel coșmar oribil. Am privit-o pe Nathalie. Cine era tatăl ei în visul meu? Cumva Dylan? Dar era o coincidență prea mare? Nu se putea așa ceva, deși Sonya mi-a spus că Ryland și-a pierdut fiica acum mulți ani. Se putea să fie Nathalie acea fată pierdută?

   M-am cufundat din nou cu capul în perna mașinii. Am încercat să mă gândesc la ceva frumos, însă nu am reușit. Visul acela m-a tulburat cumplit. Nu mai puteam să dorm. Chiar atât de tulburător era sfârșitul?

   Într-un final, am reușit să pun geană pe geană. M-am trezit din nou în San Francisco. Eram îmbrăcată cu o rochie albă și purtam pantofi de aceeași culoare cu șosete lungi în culorile curcubeului.

   La o sută de metri distanță era Nathalie pe o bucată de pământ care stătea să cadă. Nu se putea mișca. Avea piciorul rănit. Sângera. Ce era de făcut decât să fug în ajutorul ei? Striga după ajutor și se uita drept la mine. Când să o iau de mână, a căzut cu tot cu pământ. Am rămas îngrozită. M-am așezat pe asfalt îndurerată și am șoptit ,,Dar i-am promis!"

   Mergeam printre blocurile înalte și plângeam. Nu aveam niciun gând, niciun drum, nu știam ce să fac. Doar mă uitam în jos și eram total dezamăgită de mine. Auzeam voci în minte, cuvinte grele și altele frumoase. Mi-am dat seama că cineva în jurul meu le spunea, dar nu se vedea decât un chip frumos încețoșat, o fată îmbrăcată la fel ca mine care mi-a făcut cu mâna. M-am apropiat de ea, însă a dispărut la atingerea mea.