Pierdut în lume

Capitolul 9

Ziua următoare, aproape de lăsarea serii, pe când soarele încă se mai juca între nori și culorile cerului, pentru că eram, foarte obosiți, ne-am hotărât să găsim un loc de dormit.

Am găsit o pajiște aridă pe care era mai mult nisip deșertic decât iarbă. Într-o prăpastie erau mii de gunoaie aruncate care distrugeau și mai tare natura deja distrusă.

Ne-am aranjat lucrurile, apoi am scos din mașină ciupercile și cartofii. Deja mă săturasem de aceeași mâncare în fiecare seară, dar decât să nu mănânc nimic, eram mulțumită și cu acea mâncare care nu era deloc rea.

Sam se simțea din ce în ce mai rău. Îl dureau mâinile, picioarele, totul. Kaya spunea că nu mai avea mult de trăit și că acestea sunt simptomele care declară ceea ce se va întâmpla. Trebuia să fim optimiști, însă uneori speranța era cea care se spulbera atât de ușor ca aburul.

În mașină, nu mai erau lemne, așa că mama și tata ne-au trimis pe mine, pe Andrew și pe Nathalie să căutăm în apropiere câteva vreascuri. În drumul nostru, am început să discut, din nou, cu prietenii mei despre cele două zile în casa lui Axel și a lui Xavier.

-Știu că v-ați făcut griji în privința mea, dar, credeți-mă, nu a fost așa de rău! Singurul care se comporta urât cu mine era bărbatul roșcat, celălalt era extrem de drăguț și mă ajuta mult. Eu nu am tras cu săgeata în el, nu am putut face acea faptă necuvincioasă, mai ales că acesta spunea mereu: "Sufletul curat nu iartă trădătorii". Era un om bun și m-a lăsat să plec. Știa că îmi era greu.

-S-au întâmplat multe în lipsa noastră, dar presupun că te-ai descurcat mult mai bine fără noi. Observ că acum spui și fraze înțelepte, nu? a spus Andrew amuzat.

Am auzit o fată care o striga pe mama ei și avea părul roșcat și ochii albaștri. Femeia se vedea doar de la spate și avea părul blond, puțin ondulat. Era înaltă și slabă. Am auzit un bărbat strigând-o Christina, iar în momentul în care s-a întors, timpul a rămas în loc. Fizicul ei era la fel ca cel din poza lui Sam. Îmi spuneam că era imposibil, însă coincidența era prea mare, mai ales când am văzut-o pe fata cea mare a femeii, număită Sonya, la fel ca și copilul lui Samwell. În cele din urmă, am văzut-o mai bine și pe fata care a strigat-o și mi-am adus aminte că aceasta era în poză. Era Sadie. Totuși, ceva nu era legat de cele pe care mi le-a povestit Sam. Mi-am dat seama că el mă mințise și știam că adevărul era cât pe ce să se afle.

L-am luat pe Andrew de mână și i-am readus aminte de cele pe care Emma mi le-a spus. El nu m-a crezut. Cu greu, am reușit să îl conving să vină cu mine pentru a-l convinge pe pe Sam să ne urmeze. Nathalie nu înțelegea nimic, însă i-am zis să aibă încredere în ceea ce doream să facem, dar:

-Voi credeți că dacă nu am avut ce ați avut voi trebuie să fac precum ziceți? Nu mai sunt un copil din care să faceți voi ce doriți! Am aproape paisprezece ani! Alice, crezi că dacă mi-ai devenit acum mulți ani prietenă, am să fac mereu ce zici?! Andrew, tu crezi mereu că trebuie să o urmezi?!

-Este vorba despre Sam! Nathalie, tu ai încredere în mine? Mai suntem prietene? Unde fata pe care o cunoșteam?...Dacă nu vrei să mă asculți, am să îți demonstrez că femeia aceea de acolo este soția lui Sam! Dacă nu vrei să ne urmezi, nu o face, însă nu strica ceea ce vreau eu să fac! Să știi că dacă nu vrei să mă asculți, nu ai decât să rămâi în umbră, ca înainte! Am crezut că vom fi o echipă, dar nu suntem!

-Și eu am crezut la fel, dar tu îți dorești mereu să fii liderul! E timpul să aleagă altcineva pentru noi. Amândouă știm că acela este Andrew. Tu vei fi cel care va alege și ia această decizie din inimă, nu pentru Alice!