ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Prolog

Două degete ascuțite se apropiară de buzele catifelate. Fata își ținu respirația. Privirea îi era fixată pe Favorit. Ochii umbriți îi urmăreau trăsăturile delicate, obrajii îmbujorați, nasul gentil și ușor bombat, penele răzlețe ce-i îmbrățișau umerii timizi aplecați. Favoritul putea să citească în ea; inima ce îi bătea în piept  un ied ce franatic își făcea drum prin în avalanșă.

--Se simte bine?

Îi șopti, trimițând șocuri treptate prin puful zurliu. Își închise ochii. Intensitatea privirii lui era prea mut de luat dintr-o bucată. Îl simți rotindu-se în spatele ei, în jurul mesei, unde era așezată.

--Ce spune majestatea sa despre mine? Îi place ce vede?

O atingere ușoară pr brațul gol. Aer cald al respirației Favoritului e singurul indiciu spre surâsul său.

--Ești prețioasă, draga mea. Ca niciuna alta.

Suspine și piepturi înfundate de emoții se auzeau din spatele lor. Celelalte curtezane îi devorau fiecare mișcare.

Fata își întredeschise degetele cuprinzându-i obrazul în palma ei. Se aplecă deasupra ei, sprijinindu-se cu palmele de ambele mânere ale scaunului. Ea se lăsă pe spătar. Îl trase înaintea ei.

Una dintre împletiturile lui blonde argintii se desprinse din coroana de cozi ce-i trona pe creștet. Pendula între ei.

Ea clipi rar și își întredeschise buzele lăsând la iveală dinți perlați, mărunți, abia formați.

Îi alunecară degetele spre firele lui de păr.

--Ești frumos.

Nu-și desprinse ochii de pe el. Îi era teamă să clipească, va dispărea dacă o va face. Ochii lui blânzi, cuprinseră colțurile întunecate ale sălii luminate de frânturi de lumânări, ca o mângâiere. Se apleacă și mai mult înspre ea, iar pleoapele ei fluturară. Gâtul îi devenise uscat, iar auzul îi era pe moment compromis de bătaia inimii în torace.

Ar trebui să-și închidă ochii? Pentru că de respirat nu o mai făcea de când îi atinsese pielea.

Buzele lui îi atinseră fruntea. Durerea consta în admiterea față de sine însăși că va avea pentru totdeauna întipărit în minte locul unde fruntea ei fusese atinsă și simți cum întreg trupul îi prinsese viață, era ca o oază în deșert.

--Iar tu, hmm.

Degetele lui, catifea peste penele ei, deveniseră strânsoare alunecându-i în jurul gâtului. Strânse. Mâinile ei se prelungiseră cu ghearele specifice. Îl prinse de încheietură. Încerca să țipe, iar tot ce ieșea erau lătrături răgușite.

--Naivă. O labilitate.

Cu cealaltă mână se sprijini de spătarul ei. Își lipi buzele de lobul urechii ei. Mușcă ușor în pielea fragedă.

Iar pe cât de repede i-a invadat spațiul, pe atât de repede se desprinse de ea. În următoarele bătăi de palmă era la capătul opus al mesei.

Fata căzu în genunchi. Vomită pe podeaua castelului. Tremura atât de puternic încât pene i se desprinseră din penaj. Sughița cu lacrimi broboane adunate în colțurile ochilor.

--Cu siguranță o astfel de unire între noi doi nu ar avea beneficii.

Ea se ținuse cu o palmă de marginea mesei, încă încercând să se reculeagă:

--Fii sigur că mesajul acesta va trece mai departe de camera asta. Am să- să- te fac să îți înghiți cuvintele. Îmi pare rău că am venit la tine pentru ajutor.

--Ridică-te de pe podea.

Ea scrâșni și în nervi își ciupi limba cu dinții. Durerea surdă și subită care o lovi o făcuse să cadă cu ambele palme înainte. Nu se putea opri din plâns.

Iar undeva, el era în genunchi lângă ea. Avea capul afundat în pieptul Favoritului. Încerca să strige, la nedreptatea vieții, a planatelor, a ceva.

--Ce am să fac? Ce am să fac? Sok-

Vocea i se rupse. Favoritul trecu o îmbrățișare caldă peste tot corpul ei înghețat.

--Nu mă voi căsători cu tine. Nu te va ajuta.

Pufni, adăugând:

--Din contră.

Îi sărută creștetul, ceea ce o făcu să bufnească și mai tare în lacrimi.

--Te iubesc. De ce nu mă poți iubi înapoi?

Îi cuprinse fața tânără.

--Nu, dragoste. Iubești pasărea din mine care îți aduce aminte de ceea ce a fost.

--Nu, a trecut deja o lună plină  de când a ...a murit.

--Nu ești bine. Lasă-mă să te duc înapoi în camera ta.

Ea își mușcă buza inferioară. Dădu ușor din cap.

O săltă în brațele sale printr-o singură îmbrățișare.

Gardienii le deschiseră ușile, spre holul ce traversa palatul cu luminile lor care niciodată nu erau închise.Culoarul roșu era luminat zi și noapte.

Ea avea deja capul ușor, săltând cu fiecare pas pe care îl făcea, peste umărul lui. Era liniște, cu excepția unor zgomote ce se auzeau de departe. Favoritul le făcu semn curtezanelor ce formaseră un șir în spatele lui. Gălăgia se înteți, părea că se apropie de ei. Îi pasă fata primeia de lângă el. Le făcură semn să-și continuă parcurgerea.

Nu plecaseră îndeajuns cât să de colțul holului că dintre tapițeria ce camufla o intrare secretă și un șemineu fals, de decor, ieși un băiat cu doi soldați în urma lui. Erau plini de nisip, praf și cenușă, tot ce aveau pasajele vechi mai bun de oferit. Cele două gărzi săltară una peste alta. Băiatul se ridică în picioare, dar prea târziu, cei doi se aruncară pe el strivindu-l la pământ cu un puf puternic.
//08.05.2020; 00:38