ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Premise sobre

Esmil

Era de-a dreptul malefic. Zâmbetul lui era complet rece, nici măcar nu inspira vreo plăcere oarecare pe care i-ar fi făcut-o din amenințarea mea. Era aproape, clinic în toată situația. Mă vedea ca pe o obligație și mă trata ca atare.

--Ar porni gardieni kalu după mine? Dacă aș evada?

--Desigur. Doar nu putem risca să avem un novice de-al nostru rătăcit prin munți, mai ales în sezonul avalanșelor și mai ales în cazul cuiva incapabil de zbor.

Avea brațul întins peste mânerul scaunului masiv, ce părea să-l înghită cu tot cu aripi. Vorbea uitându-se în gol, undeva peste umărul meu, de parcă mi-ar fi trasat din imaginație eventualele aripi.

Era ceva în statura sa care îmi amintea de mama când ne întorsesem în Saor. Felul în care își alegea cuvintele plecând de la premisa că orice ar fi afirmat nu va avea să fie contrazis de nici un alt lup din juru-i. Ceea ce era adevărat. Esther era singura care îndrăznea să calce peste cuvântul unui lup antic. Și nici ea nu și-o permitea oricând.

--Voi fi servitorul tău, nu voi fi sclavul tău. Vreau ore de muncă clar trasate, vreau zile libere și vreau un salariu.

--Nu ești în poziție să faci nicio cerere, cu atât mai mult să-mi trasezi astfel de directive.

Mă îndreptasem din umeri. Îmi trasem pieptul înainte, luând o gură sănătoasă de aer, cât să mă asigur că nu mă voi înroși când voi vorbi:

--Sunt protejatul lui Carbon, a lui Esther, noua doamnă Alpha a Saorului și cea mai apropiată legătură pe care Py și-o poate permite și avea cu lupii la ora actuală. Știi, dat fiind că toți ambasadorii lupi au fost uciși.

Îmi ridicasem umerii, gestul meu ar fi ieșit destul de zeflemitor, dacă nu era pentru simplul fapt că brațele îmi erau încă slăbite de la încercările mele de a evada.

Brusc, își adunase picioarele laolaltă și se ridică de pe scaunul său. Mișcarea venise atât de neașteptat încât mă făcu să tresalt vizibil. Nu-i scăpase reacția mea, iar drept urmare un firișor de amuzament îi alungi colțul gurii într-un zâmbet sardonic:

--Vrei să te numesc pe tine ambasador al Saorului? Să ocupi funcția eliberată de curând?

Ar însemna să trăiesc în Saor. Ar fi singura metodă viabilă în care aș fi putut fi primit înapoi în Saor, bine, alta decât să evadez și să mă rog în genunchi lui Esther și Cayden pentru azil în reagtul lor. Le-aș aduce pe cap o grămadă de probleme cu kalu.

--Văd că-ți surâde ideea.

Se apropie, iar eu făceam adevărate exerciții de voință prin a nu face vreo mișcare bruscă. Învățasem asta de la jocurile cu Olivia. Dacă fugeam, instinctul de prădător i-ar fi spus să atace.

Își pocnește aripile, dintr-o mișcare le are deschise.

--Nu am puterea asta. Nu ca favorit.

--Dar?

--Dar ca cel care poate purta coroana și ședea pe tron, eh, lucrurile ar fi cu totul diferite.

Își implantă palma peste umărul meu drept, degetul lui mare, în compania unei gheare încovoiate se apropie de jugular. Era aplecat cu jumătate de corp pe brațul acela:

--Așa că, momentan te vei mulțumi cu a-mi fi sclavul-

--Servitorul.

Înclină capul, ușor, precis, ca un uliu ce planează înspre pradă.

--Sclavul meu personal.

Îmi încrucișez brațele la piept și ia ceva din mine să nu suflu cu toată greutatea durerilor din coaste:

--Nu am ieșit dintr-o luptă pe viață și pe moarte cu vulpile și apoi cu micul experiment pe care îl pornise Carbon pe mine, ca să șterg încălțările unei păsări și să-i spăl lenjeria de pat.

--Oh, mă rănești.

Își duse o mână la piept, acolo unde se presupunea că ar trebui să bată o inimă.

--Uite cum stă treaba, ah-

--Esmil.

--Esmil, mulțumesc.

Altă tactică de intimidare. Era chiar veche. Esther o folosea la fel de des cum alții mănâncă acadele pe băț. De parcă deriva cea mai mare plăcere în viață să o facă.

--Voi aranja ceva relativ comod pentru amândoi. Vei merge la Academie, îți vei începe acolo pregătirile înspre a te pune la punct, a recupera din urmă, chiar despre viața din regatul acesta. Vei fi sub tutela profesorului emerit Sovian. Am luat legătura cu el și i-am explicat situația. Am căzut de acord. În restul timpului, cât nu vei fi cerut la Academie mă vei servi personal.

Nu răspund, în mare parte pentru că nu-mi dă timp îndeajuns pentru o replică, dar pe de altă parte, nu am vreun habar despre această Academie de care vorbește, dacă asta chiar e o veste bună sau e ceva tortură mascată, gata să-mi fie propulsată în față.

--Faptul că te-am înștiințat asupra situației în care te afli, nu-ți oferă nici un avantaj sau vreun drept de egalitate cu mine. Am acceptat micile tale comentarii, doar pentru că nu erau gardienii de față, sau nimeni altcineva, însă, dacă îmi arăți în public măcar un gest de opoziție am să-ți arăt care îți este locul și am să mă asigur că ceea ce am să-ți fac va fi îndeajuns de dureros cât să nu mai există o repetiție.

Deci, reguli de haită aplicate la creaturi cu aripi. Nu era chiar așa o diferență între păsări și lupi pe cât ar fi vrut ambele tabere să fie. Înțelegeam ce zicea. Era într-o poziție de dominanță și trebuia să-și mențină acea poziție. Un atac, venit mai ales din partea cuiva fără statut ar fi fost ceva ce l-ar fi discreditat.

Dau din cap în semn că înțeleg.

--Folosește cuvinte, Esmil. Suntem printre creaturi civilizate aici.

Haha, ahah!

--Am înțeles. Favoritule?

--Exact.

Bătu din palme, își duse brațele la spate.

--Bun. Dacă ne-am făcut înțeleși... GARDIENI!

Inima îmi pocnise în piept cu așa o putere încât aproape că am auzit-o lovindu-se de cutia toracică.

Cei ce mă aduseseră din închisoare își făcură prezența.

Le făcură un gest cu mâna, spre mine.

--Duce-ți-l înapoi. De dimineață, la crăpatul zorilor, va trebui dus la Academie și predat profesorului Sovian. M-am făcut înțeles?

Slugarnicii! Nu! Mă prinseră de brațe, apăsând pe rănile abia închise, și mă traseră din cameră. Favoritul își întoarse spatele, deja preocupat de altceva.

//25.05.2020//22.22