ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Murmurul din vene

Esmil

O fi ceva în costrucția planului fiecărei temnițe în funcție de regiune, pentru că altfel nu-mi explicam de ce eram legat de glezne pe margine de stâncă, așezat în ceea ce se simțea a fi o căpiță mare fân împrejmuită de suporturi din scânduri de lemn. Practic, mă aflam într-un hexagon construit din lemn, umplut cu iarbă uscată-fân, proptit de marginea unei stânci abrupte cu deschiderea spre o vale atât de adâncă încât și să fi fost zi nu cred că aș fi văzut până în fundul prăpastiei.

Aproape că voiam să mă imaginez în temnițele Saorului numai pentru a-mi face inima să se calmeze din bubuit. Temnițele acelea, întunecate, înghesuite din rărunchii pământului, cu iz de excremente și șobolani forfotind pe alături. Aici eram la mila vânturilor de noapte și ocazionalii lilieci, abnormal de grași și de mari. Înjuram printre dinți lumina lunii și a stelelor care mă lăsa să-i văd.

Încercasem să-mi închid ochii și să adorm, dar cineva- mai mulți ,,cineva"- găsiseră acest moment propice ca să-mi facă o vizită.

--Carbon?

De ce trebuia să întreb asta?!

--Sunt aici, totul va fi bine. Esmil, nu te panica!

--Nu sunt panicat!

Mult, mult prea ridicată îmi era vocea. Se prăbușește în genunchi, mă trage de încheieturi, cu el în jos. Spre deosebire de mine, el nu este legat în lanțuri, iar o astfel de tragere mă dezechilibrează. Cad cu nasul în poala lui. Zei!

Mă ridică, împingându-mă de umeri. Îi văd ochii. Oh, oh, iarăși a umblat la dulapul cu ,,specialități"

Își linge bine buzele și șoptește cu precipitații:

--O să fie scurt. Nu te speria. E doar puțin sânge. Să nu-i spui lui Esther? Adică, nu! Nu-i vom spune lui Esther, bine? Nu încă! O să afle, desigur, dar mai întâi să o lăsăm să se așeze mai îndelung pe tron.

Ah, deci reușise să ajungă cu bine. În timpul în care am fost ținut la pat, ori eram prea anchilozat cu medicamente pentru a avea vreo vagă idee despre ce se întâmplă cu mine, delirul fiind la ordinea zilei—nu departe de starea de față a dragului, scumpului de kalu bătrân de dinaintea mea—sau, același kalu nu voia să-mi spună de situația lui Esther pentru că " aș fi încercat să fug înapoi în Saor, după ea"; da, păi, de parcă reținerea de informații nu m-a adus fix în aceeași situație.

Vedeam păsările în spatele lui Carbon pregătind ceea ce părea a fi o seringă. Era imensă. Nu mă puteam baza pe coerența lui Carbon:

--Pentru ce e asta?! Ce se întâmplă.

--Îți vom lua analize. Îți vom lua o mostră de sânge.

Umerii lui Carbon începură să se miște ritmic, scuturându-l. Broboane de apă îi sclipeau în lumina stelelor pe obrajii ridați. Îți mușcase buzele până la sânge. Plângea!

--Carbon! Nu faci o treabă bună la toată partea cu diminuarea panicii!!!

Cei doi asistenți, aveau bandajele care să o dovedească, deasupra aripilor aveau însemnele pe care le-am văzut să le poarte toți cei care mă trataseră până acum, priveau întreaga scenă fără vreo observație. Unul dintre ei ținea un borcănaș din sticlă verde, celălalt se apropie cu seringa monstru.

--Nu aveți destule, deja?

--Cantitatea de sânge preluată până acum este neconcludentă pentru că monstra a fost distrusă.

Din felul în care asistentul aruncă o privire din colțul ochiului către forma aplecată a lui Carbon îmi oferea răspunsurile de care aveam nevoie. Mă jur că puteam să-mi aud în timpane,inima ce bătea asurzitor de tare.

Asistentul nu avuse multe straturi de haine de dat la o parte când îmi ridică brațul.

--Pentru ce?

Îmi făcuse hatârul de a se opri și a-mi da niște explicații înainte de a înfinge acul gigantic. În Saor lucrurile ar fi stat cu mult, mult mai diferit. Acul mai întâi, lămuriri mai târziu.

--Testul ne va arăta în ce Casă aparții.

Cred că se citea întreaga nedumerire pe fața pe mea pentru că își reorganiză cuvintele:

--Plasarea în Case. Față de care element prezinți o afinitate. Elementele sunt: apă, aer, foc și pământ. Orice kalu este testat la momentul eclozării, când sparge găoacea oului, i se taie degetul pentru o picătură de sânge în care se poate testa. Apoi, se face plasarea în Case.

--Ce e cu seringa atunci?

Puse două degete, lățind locul.

--Cazul tău este mai special. Tu nu ai aripi.

Răspunsul serii. Al nopții.

--Auh!

Nu duruse, mă luase mai mult prin surprindere doar. Asistentul avea mână destul de bună. O fiolă lungă cât un degete arătător, și tot atât de lată, fusese umplută.

--Dacă este doar atât, de ce Carbon plânge?

Șoptisem asta, sau cel puțin părea că șopteam în zgomotul pe care îl făcea Carbon cu plânsetul lui ca un muget.

Asistentul îmi aplică un bandaj.

--Pentru că te va pierde acelei Case. Dacă nu vei aparține Aerului, domnia sa, Carbon te va pierde noii tale case.

Asta putea fi problematic dat fiind faptul că era singura pasăre pe care o știam din tot cârdul.

--Ah, ce ar însemna asta?

Dar asistentul își țugui buzele.

--Vei vedea. Casa va avea grijă de tine, chiar dacă prezinți un handicap. Poate, chiar mai mult, dată fiind situația.

Nu știam că aveam un handicap! Probabil asta par a fi, într-o lume de zburători, a nu avea aripi ar semăna cu o oarecare condamnare la limitare.

--Carbon, termină, nu-mi pot aduna nici gândurile. De ce plângi așa?

Se șterse la ochi, mă privi îndelung și izbucni din nou. De data asta cu capul aplecat peste brațul meu. Nu mă deranja atât de tare încât era îmbrăcat cu un palton gros care mă proteja parțial de brize.

--Esther nu mă va ierta niciodată dacă ceva ți se întâmplă! Dacă mori, nu o să-mi mai vorbească.

--Să mor?

Dar el continuă de parcă vorbeam de unul singur.

--De ce a trebuit să ieși în calea Favoritului? De ce a trebuit să-i atragi atenția? Mhh, dacă te omoară? Știi că omoară kalu?

--Cine?! Sunt aici abia de câteva luni și în majoritatea timpului am fost bolnav și sau în comă! Nu știu nimic despre lumea asta! Vă rog!

De data asta mă îndreptasem cu privirea spre asistenții cei doi, adunați și stânjeniți țintuiți la margine. Îi priveau țintă spatele lui Carbon de parcă se pregăteau să treacă o gaură gigantică prin el.

--Domnule Carbon, vă rugăm, trebuie să ne retragem.

Carbon dădu din cap. Îți șterse obrajii rumeni. Îmi ciufuli părul cu o mână, iar cu cealaltă îmi strecură ceva după spate, pe sub bluză. Aveam destulă intuiție cât să nu încep să mă frec sau să strig. Speram doar să nu fie doar o proastă glumă din partea lui Carbon.

--Bun băiat, bun băiat.

Se scutură de paie pe palton, își scutură mantaua de aripi negre și cu asta preluă conducerea grupului de înaripate și își luară zborul.

De cum îi pierd din vedere îmi trec degetele pe sub spate. Scot cu două degete ceea ce părea o monedă, un disc de argint cu un soare crestat. Mulțumesc, Carbon, foarte de ajutor, ca de obicei.