ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Doliu oglindit

Traversasem coridorul lipsit de vreo decorațiune, întunecat din lipsa vreunui geam, numai torțele gardienilor postați tot din doi în doi, până la ușa consortului Malaki, mai dădeau licăriri de lumină care să curățe o cale până la biroul șefului securității.

Știa că voi veni, însă avea ușile închise, nici un gardian pregătit să mă anunțe, iar steagul Py-ului era rulat deasupra ușii. Era felul lui de a mi se împotrivi, în gesturi ofensive.

Apăs de unul singur clanța de la intrare, gardianul din dreapta mea privindu-mă de sub casca lui, calculând riscul pe care și l-ar lua dacă m-ar opri. Se temea mai mult de Malaki sau de mine? Îi întoarsem privirea.

--Bună dimineața, mărite Favorit, comandantul vă așteaptă.

Bună alegere.

Spre deosebire de coridorul care era mai întunecat decât smoala de pe balamale, interiorul biroului era luminat atât de tare încât îmi luase câteva momente să clipsec cât să-mi ajustez privirea. Dădea senzația unui zbor în bătaia marelui Soare.

Candelabre fudulii pendulând pe un tavan cu arcane și cupole adânci, curgeau de pe linia lor metalică ceară care făcea un sunet strident când lovea podeaua din sticlă, sub care era întinsă oglindă ce ocupa întreaga cameră. Lumina nu numai că era proiectată de la candelabrele înfundate și înghesuite cu ceară, dar oglinzile de pe podea și de pe pereți făceau o treabă minunată în a crea senzația unui vortex. Deși tavanul era destul de ridicat, într-o astfel de cameră nu aș fi putut să-mi deschis aripile pentru a zbura, nu fără să risc să mă lovesc în primul perete de sticlă pe care îl găseam.

Nu era la birou printre acte, răscolind printre documente, ascultând rapoarte. Era lungit pe canapeaua cu margini bătute în argintiu, aripile lăsate să cadă de o parte și de alta a comodei, târâindu-se în mici bătăi simetrice cu ridicările de piept în respirație. Avea un ambele brațe unite la piept, iar privirea îi era ațintită în tavan. Singurul loc unde nu era o oglindă.

Era în doliu.

--Saabaris mi-a spus de întrevederea dintre voi doi.

Începuse, renunțând la orice pretenție de formalitatea. Nu răspunsem imediat, așteptându-l să-și aleagă cuvintele.

--Orice i se va întâmpla, orice fir de păr pe care îl vei atinge din capul ei te voi face să-ți fi dorit să nu te fi eclozat în anul care te-a adus aici și acum. Ai o datorie față de regina ta să o protejezi pe Saabaris.

Fosta regină, este ceea ce nu spun.

--Amândoi avem.

Adăugasem mișcându-mă din loc, trecând pe lângă biroul lat din marmură albă. Mă făcusem comod pe scaunului lui larg, cu spațiu pentru aripi.

Se întoarse spre mine, cu capul, buze apăsate într-o linie subțire, ochii începându-i să lucească cu un fel de aprensiune.

--Ai venit să-mi cer susținerea pentru probe? Am auzit că balul de deschidere va începe în curând.

Lua mai multă plăcere în faptul că aveam să concurez într-o competiție pentru coroană, decât aș fi crezut.

--Ai deja un preferat?

Îmi simțeam vocea detașată, caustică.

Își duse o gheară sub bărbie, într-un tip de dramatism care nu-i stătuse în fire cât timp regina era în viață.

--Adică un ,,favorit"?

Râse la propria glumă, apoi adăugase scurt:

--Oricine, înafară de tine.

Nu venisem în biroul lui cu speranța de a mișca munții.

Suflasem adânc.

--Este alegerea dumneavoastră.

Mă privește atent, îi simt atenția fixată peste mine. Îmi trecusem un deget printre teancul de dosare.

--Vreau un raport concis despre situația lupilor în Py. Vreau să știu ce s-a întâmplat cu restul lupilor de pe teritoriul nostru după ce ambasadorii au ...erh, ...plecat dintre noi.

Până ce competiția oficială pentru coroană nu începea, îmi păstram încă locul de Favorit, iar cu asta, puterea executorie, oricât de limitată ar fi fost ea.

Știa și Malaki asta, dar nu-l îmbucura câtuși de puțin.

Nu-mi răspunse, așa că hotărâsem să-i dau puțină inițiativă:

--Sunteți în doliu. Nu vă cer mai mult, am nevoie doar de câteva foi. Dacă nu, am să mă servesc de unul singur.

Iar asta era semnalul care îl făcu să-și bată aripile într-un avânt care-l ridică în fund pe canapea. Era alarmant, pe de-o parte cât de mult nu voia să aflu conținutul raporturilor făcute de armata și garda pe care o supervizam de departe.

--Iulo!

Ridicase vocea, iar gardianul de la ușă, intrase în cameră, ochii ațintiți în podea.

--Vei asambla un raport complet despre toți lupii de pe teritoriul Py, care au intrat, au venit sau au rămas după ce ambasadorii lor au murit. Îi vei trimite raportul Favoritului. Domnia sa l-a cerut de urgență.

Se scurgea venin din cuvintele lui alese.

Gardianul răspunse afirmativ, salută și ieși. Nici câteva secunde și pași în fugă se auziră de pe holul întunecat. Deja era pus pe treabă.

Malaki își făcuse fața placidă.

--Pot să vă întreb, pe dumneavoastră, de ce aveți nevoie de așa ceva?

Dacă mai era un lucru pe care nu-l agrea, în afară de mine, acesta erau lupii.

--Este o nouă conducere în Sok. Dacă alpha Esther sau alpha Cayden ne fac din nou o vizită, de data asta cu toată puterea în spate a unui munte plin de lupi gata să sape în carne și os, apoi să pună întrebări, la întrebarea ,,cum o duc lupii noștri pe teritoriul vostru?" răspunsul ideal ar fi orice nu se apropie de ,,morți" sau ,,trăiesc în condiții precare".

Își rotise limba peste dinții, în mârâitul care îl propulsă cu putere din plămânii lui. O cameră plină de oglinzi și nu ar fi fost de ajuns să se vadă cât de asemănător cu lupii părea în acest moment.

--Și cum rămâne cu acei kalu care stau și trăiesc în sărăcie? Care nici un cuib nu-și pot construit pentru că toate locurile de creste au fost redistribuite? De ei cine se va îngriji? Tot câinii?

Râse sadornic. Avea un punct de vedere, acolo, nu zicea idioțenii, dar mai întâi trebuia să mă asigur că un război nu era pe cale să se desfășoare între noi și lupi. Încă Esther nu mi-a răspuns la misiva pe care am trimis-o. Tensiunile erau în aer.

--Se va îngriji al lor comandant prin respectarea oridinelelor care i s-au dat.

--Halal lider vei mai face. Soarele să ne aibă în pază.

Nu puteam să-l contrazic.

//01.07.2020; 12.08//