ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Îngenunchiatul

Sok

Îl aduc fără lanțuri. Doar îl țin de ambele brațe, de formă, poate cât să nu obiectez într-atât că nu se țin de protocol. Patetic, mă dezamăgea, dacă acesta era protejatul lui Carbon, nici măcar atât de periculos sau influent cât să fie adus din închisoare în cătușe. Unde ajungeam?

--Vi l-am adus...precum ați poruncit.

--Mhh.

Îmi întorc privirea spre gardianul vizibil incomod și poate mult prea comod în propria-i piele din moment ce s-a simțit atât de cutezător încât să sublinieze evidentul.

--Nu am pierderi de memorie.

--Mă scuzați, Favorite.

Se închină, în mișcarea asta lăsă brațul băiatului, ce se frecă la încheietură, acum că se vedea eliberat din strânsoare. Era răvășit și copleșit de situație, evident. Ce se țineau pe figura lui erau niște cârpe unite laolaltă cu ceva ață modestă. Părul îi era lung și despicat, sub ochi avea linii fine de nesomn, iar brațele și le ținea în modul acela specific al celor care nu au avut burta plină mai mult de două zile la rând, iar foametea îi apleacă. Însă toate aceste aspecte treceau ca neînsemnate pe lângă cel mai vizibil neajuns al său: lipsa aripilor.

--Le veți spune tuturor celor pe care îi veți întâlni la ieșirea din această încăpere, cum m-am arătat binevoitor asupra unuia care este cu nevoi speciale.

Băiatul își țugui buzele în timp ce își frecă coatele. Avea privirea fixată în podea.

--Găsești ceva uimitor de interesant în figurile de pe gresie?

Clipi des, de parcă nu se așteptase vreodată să fi avut vreo interacțiune.

--Urma aceea, pata albă pare să semene cu un câine cu baston.

--Cât de previzibil din partea ta. Ție dor poate, de potăi?

Îmi țineam bărbia sprijinită de palma larg deschisă. Eram pe scaunul vechi, cel în care îi plăcea reginei să stea și să privească cum sunt jumulit drept pedeapsă pentru orice boacănă făceam.

--I-am zis și lui Carbon, nu vreau să fiu aici! M-aș întoarce mai degrabă la acele potăi decât să stau aici!

Țipă și, spre mirarea și scuza mea, nici nu observasem sau realizasem când mă deplasasem, când mă ridicasem de pe scaunul în care eram atât de comod întins și palma mea se lovi de obrazul lui zgâriat.

Devenisem conștient, ca prin ceață de ceea ce făceam în momentul în care l-am prins de guler, ridicându-l pe vârfuri:

--Dacă mai îndrăznești vreodată să spui ceva asemănător în fața mea, mă voi asigura că te vei întoarce la Esther, însă într-o urnă sau cutie.

Îmi puteam auzi vocea, grosimea tonalității și scrâșnitul dinților, însă răsunetul ei nu părea să pătrundă chiar pe cât mi-aș fi dorit. Dădu din cap în semn afirmativ, dar continua să-mi mențină privirea, iar în ochii lui înota o încăpățânare îngemănată mie.

Îl las și fac un pas îndărăt.

--De ce nu ați plecat, încă?

Gardienii se aplecară de dinainte și ieșiră în pas alert. Ușile se închiseră în spatele lor cu un zăngănit puternic.

--Carbon de care tu vorbești cu atâta ușurință este unul dintre cei mai mari kalu în viață. I te vei adresa cu ,,domnul Carbon".

Pufni. Își lăsă capul să cadă din nou în pământ când realiză că îl auzisem.

--Cât timp ai fost închis ți s-au luat niște analize. Te-au arătat ca fiind parte din Casa Apei. Casa a cărui mândru membru sunt.

--Când m-au înpuns cu acul acela gigantic? Ce înseamnă asta? Este bună casa apei? Câte case sunt? Mă gândesc că e bine că sunt în casa apei dacă și tu ești-

--Dumneavoastră/

--Ce?

--Poftim! Și îmi vei spune ,,dumneavoastră"! Nu ți-am lăsat permisiunea să-mi vorbești la per tu.

--Ah, bine, dumneavoastră, dacă ar putea fi îndeajuns de voitor cât să-mi răspundă la întrebări.

--Foarte multe, pentru cineva care nu vrea să aibă nimic de-a face cu locul acesta.

Se înroșise până în urechi.

--Faptul că te iau sub aripă este un serviciu plătit lui Carbon, nu ție. Ție nu-ți datorez nimic mai mult decât un respect de familie, căruia i se merită oricărui frate de casă. Mă asculți?

Începuse să inspecteze încăperea, să se uite pe reprezentările de pe pereți, la oglinzile marcate în simbolurile de rang ale regatului. Dacă ar fi avut puțină identitate kalu și-ar fi dat seama că ne aflam în camerele domnitorului de drept din Py.

--Da, da. Faci pe dădaca. Mă scuz, dumneavoastră faceți.

--Unii ar fi dispuși să-ți considere impertinența ca fiind o flatare a unui posibil intelect ce stă adormit în spatele a tot asta.

Fac un gest cu mâna, corespunzător, mișcându-mi palma în semn concentric înaintea lui.

--Dar eu sunt pentru o abordare mai clasică.

De cum mă reașezasem pe scaun, ecourile penelor rupte îmi bătea undeva în spatele minții.

--Vei fi servitorul meu. Te vei ocupa de lucruri mărunte, toate în jurul palatului, voi încerca să-ți aleg lucruri de făcut care te vor pune cât mai puțin în dificultate dată fiind condiția ta.

Nu-i plăceau cum suna cuvintele mele. Furtuna ce se aduna în sinele lui era aproape vizibilă. De ar fi avut aripi le-aș fi văzut fluturând agitat, ca orice junior ce încă nu are control asupra lor.

--Iar tu vei face precum îți spun, pentru că momentan nu ai nicio șansă de a ieși din Py, și și dacă ai reuși, care ar fi șansa să fi primit înapoi după ce identitatea ta de kalu a fost descoperită? Doar nu te-au luat înapoi cu ei când aveau șansa, de ce te-ar primi acum când ai bate la ușă, aducând în urma ta, pe deasupra gardieni kalu plecați să te caute?

//23.05.2020; 22.20//