ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

Curioase politețuri

Sok
Lingurița poleită cu aur. O țin între două degete.

Bolul dinaintea mea scoatea aburi ușori, îmbia masa.

Mâncarea era delicioasă. Trebuia să fie, altfel Corina nu ar fi avut prea multe motive să înfulece fiecare lingură înfundată în castron de parcă era ultima pe care și-o va mai permite.

Stăteata înaintea mea. Eram amândoi pe lumgimea mesei.
Ceea ce ne despărțea era un aranjament cu mai mult argint și cupru decât ar fi fost util sau de bun simț și un suport din lemn pentru șervețele.

Dacă le-aș fi apropiat, aș fi putut face o baricadă și nu aș mai fi văzut dezordinea ei.

Avea părul ciufulit, penele îi băteau timid în spate, deasupra spătarului scaunului. Se ridicau și se lăsau deodată cu gurile de aer pe care le înfuleca.

--Vreau să încep discuția. Nu voi avea prea mult timp la dispoziție și așa.

Râde sadornic. Se șterge cu mâneca.

Îi scot un șervețel din suportul dintre noi. Îl ia aproape trăgându-și ghearele prin el.

--Înțeleg că ai devenit o pasăre tare, tare ocupată. Noul statut cere multe, bănuiesc.

Își ridică o sprânceană și își lasă limba să atârne puțin peste buzele
întredeschise.

Nu o uram. Îi purtam un respect aparte pentru ceea ce era. Competiția nu trebuie nicicând neglijată sau subminată.

--Corina.

--Sok, masa aceasta se dovedește a fi plăcută, te rog nu mi-o distruge.

--Vreau să vorbim despre tron.

--Șocant!

Își puse lingura la gură și își mărește ochii ca într-o holbare.

--Îl vrei?

Dădu din cap scurt. Mișcarea era aproape insezizabilă, de a nu aș fi avut toți mușchii oculari concentrați pe acel moment.

--Eu nu-mi voi ceda locul. Sunt mult prea multe adunate pentru mine în joc ca să mă pot retrage.

Puteai să intri în poziția de Favorit, dar nu mai era de acolo numai un drum pentru tine. Tronul sau viața.

Dramatic, știu. Profesorii aveau un fler al lor aparte în a ne instrui.

--Nici nu mă aștept să o faci. Ceva pentru care nu ar trebui să mă lupt, nici nu pare să-mi merite osteneala.

Ușile se deschiseră. Halat alb, pene negre, controlate într-o poziție demnă a aripilor adunate la spate; puțină barbă și ochii ca mărgele negre ce erau agitați. Carbon.

--Poftă bună.

În spatele lui gardienii mijesc pragul cu capetele plecate, pumnii strânși.

Las un oftat.

--Lăsați-l. Închideți ușile.

Se execută, iar Carbon înaintează spre masa noastră. Are un baston pe care îl învârte dintr-o palmă în alta. Ochii îi fug încontinuu către Corina. Ea își reluase mâncarea.

Las lingurița să cadă cu un pleosc audibil.

Carbon își trage scaunul din capătul mesei.

--E o discuție privată.

--Ceea ce demonstrează cu atât mai mult gravitatea situației pentru care am vrut să vorbesc cu dumneavoastră, Favorit.

Își duce degetele la frunte. Mă salută oficial. Îi răspund.

Corina era o problemă evidentă.

Carbon era volatil. Pasărea era un geniu, dar avea momentele lui de nebunie lucie, din care părea că nimic nu-l poate scoate.

--Se pare că va trebui să amânăm conversația asta pentru altădată.

--Pleci?

Nu voiam ca ea să plece!

Se ridică. Împinse scaunul cu picioarul, înapoi sub masă. Ne vom revedea altădată. Mulțumesc de masă.

Îmi împing bolul la o parte.

--Vrei?

Carbon strâmbă din buze.

--Nu am venit pentru cină.

Spuse în timp ce privesc ușile închizându-se în spatele Corinei.

--Dar?

--Este despre nepotul meu. Despre cel pe care l-am avut în grijă lunile astea. Cel nedezvoltat.

--Ar trebui să discuți cu el. El nu pare atât de încântat de ideea de ,,grijă".

Carbon îmi împinse în față date. Erau analize. Testele pentru casă.

Apă.

Casa mea.

--Nu mă ocup eu cu însemnările de intrare în casă.

Carbon își muscă buza inferioară.

--Nu-l pot proteja eu însumi. Nu până nu-și ia testul de maturitate în propria casă.

Îmi cerea ceva peste puterea măsurilor lui de a-mi plăti.

--Dacă nu ai observat, nu sunt în cea mai sigură poziție la momentul actual ca să mai am grija altcuiva.

--Îți voi susține pretendența la tron.

Asta putea să-mi dea de gândit. Carbon era apolitic. Nu se amesteca. Un vot de încredere din partea lui ar fi putut face diferența.

--Ce ai propune?

Îi fac hatârul întrebând.

--Ia-l ca ajutor, ca sfetnic. A văzute câteva lucruri la viața lui.

--Nimic însă legat de kalu! Parcă chiar asta era problema.

--A trăit printre oameni și lupi. Informațiile pe care le-ar putea distribui nu sunt de ici de colo.

--Ca apoi să fiu acuzat că mă aliez unor indivizi care nu sunt din împărăție?

Carbon își declește ghearele strânse în jurul mânerului de lemn pal.

--Ia-l ca servitor. Lucrul ăsta va fi văzut
ca un act de milă, compasiune față de un kalu întârziat.

Nu ziceam nimic. Lăsam liniștea să spargă baricada din spatele căreia Carbon se pregătise să arunce cu toate aceste detalii în mine.  Își încrucișă degetele în poală:

--Nu-l pot lăsa. Casa îl va distruge. Trebuie să-l am sub ochi.

--De ce? De ce trebuie?

Luasem o linguriță de supă. Ușor acrișoară.

--Pentru că ăsta este singurul mod în care voi putea să închid vreun ochi la culcare.  E metoda mea de a mă face sigur că ceva e dus pa capăt cum trebuie: dacă e supravegheat de mine continuu.

Sclipirile din întinericului minții loveau platforma conversației.

--Fie. Voi încerca. O perioadă de probă, însă.

Carbon rânji de parcă tocmai dăduse peste mântuire și o putea vinde în sticluțe. Deja începeam să-mi regret semi-acordul.

19.05.2020//01:18