ESMIL & SOK - Slăbiciunea Mea Ești Tu #2

10. Paharul prințesei

Sok

Saabaris insistase pentru o întâlnire. Malaki insistase să fie de față, la rândul meu am insistat ca Sovian să ocupe locul din stânga mea la masă. Singurul loc care era lângă mine. Saabaria a trebuit să se mulțumească să fie așezată față în față cu mine, Malaki gravitând la dreapta ei.

--Profesore, îmi puteți întinde carafa?

Sovian îmi aruncase o privire scurtă. Îi răspunsem cu un zâmbet inocent.

--Desigur.

Încuviințase cu un zâmbet scurt. Îmi citise tachinala din voce, dar alesese să nu-mi ofere vreo replică. Îi luasem carafa dintre mâinile înmănușate. Îi făcusem servitorului din spatle nostru să nu se mai deranjeze.

În timp ce-mi turnam, Sovian își trase glasul.

--Prințesă, cum vă mai simțiți?

Saabaris își bătuse genele pudrate cu praf argintiu. Îi simțeam privirea ațintită spre mine. Nu îi întâlnisem invitația la conversație, eram prea preocupat cu vinul meu.

--Bine.

Îi răspunse, după care se întinse după cel mai apropiat pahar gol. Mi-l băgă sub nas. Aștepta cu un zâmbet petulant.

Lăsasem carafa jos.

--Ceva înnegreală, Favorite?

Cu tonul acela din voce, Malaki ar fi putut să sape o gaură în masa noastră.

Îmi cuprinsem pocalul și-l învârtisem în palmă, pe sub buze, gustând câte puțin.

--Sper din tot sufletul că nu, comandate. Cum merge lucrul la raportul pe care l-am cerut?

Priveam din colțul ochiului cum unul dintre servitori îi picura vin în paharul Saabariei.

--Se construiește. Cum sunteți cu pregătirea pentru competiție?

--Dorm buștean.

--Periculos. Eu m-aș teme, în locul dumneavoastră.

Replica asta venise din partea Saabariei. Mă lăsasem mai în spate pe spătarul scaunului. Îmi simțeam fruntea încrețindu-se. Mă fulgerase cu privirea. Își trase nasul, cum sorbise din vinul tocmai turnat.

--Crezi că ai fi ucisă în somn?

--Poate. Depinde cât de periculoasă m-ar fi crezut cei care mi-ar fi fost împotriva.

Sovian se aplecase mai în față. Îi urmărea fiecare mișcare, se vedea în ochii lui.

--Ați considera-o ca pe o jignire dacă nu ați avea vreo încercare de asasinare?

--Ce vorbe sunt astea, profesore?

Malaki se zburlise, dar continua să taie în pasărea de munte, înmuiată în atâta grăsime că părea să înaote înapoi la viață prin ea.

Saabaris îl țintise pe Sovian. An gard.

--Dacă ar fi o asasinare, mi-ați veni în ajutor?

--Într-o clipă.

Venise răspunsul blunt al lui Sovian. Malaki se bătuse în piept, tușea cu putere. Uitasem să-mi las cupa jos, o țineam aproape de gură. Mă uitasem la Sovian. Pete roșii începuseră să-i coloreze obrajii, dar nu-și ascunse privirea și nici nu își scuză poziția.

Saabaris era singura care părea să fi fost prea surprinsă pentru că se încruntă și mai tare.

--Obraznic.

--Îmi cer scuze.

Dar numai a părere de rău nu suna vocea lui. Dacă ar fi fost într-o ceremonie, s-ar auzi trâmbițe și aplauze pe un fundal în care s-ar arunca paiete colorate și porumbei pictați în culorile Py-ului și-ar bate aripile deasupra capului său.

--Așa cum și trebuie.

Saabaris nu uitase să adauge, să bată cuiul cât mai bine în sicriul nepăsării. Se întoarse pe scaun înspre mine, mișcarea sublinia mai tare noua ei traiectorie de atenție pentru că printre toate materialele care o decorau se făcea un fâșâit ce s-ar fi auzit până pe hol.

--Favorite, am insistat să avem masa asta pentru a-ți declara în mod oficial susținerea mea în competiția pentru coroană.

Ridicase paharul, îl ține între două degete de un picior. Echilibrul era impresionant. Era un semn, antrenamentele cu cuțite dădeau roade. Îi sclipeau ochii. Îmi ridicasem și eu pocalul.

--Înspre o domnie lungă și prosperă.

Iar clinchetul cupelor reverberase mai departe decât zâmbetele noastre de fațadă. Ai fi putut să tai cu lama tensiunea ce se strânse la masă în momentul acesta. Malaki se afla sub mâna prințesei, dar nu avea să-și declare loialitatea față de mine. Îi forța mâna. Saabaris nu părea să fie prea îngrijorată de privirea întunecată și buzele strânse, mai albe decât mâinile ce țineau tacâmurile ca vâslele în ape tulburi.

--Este o onoare.

--Este ce ar fi vrut mama.

Terminase luând o înghițitură, lăsându-ne să rumegăm în liniștea care urmase. Saabaris era o excepție de la felul nostru de a crește. Regina își păstrase oul la palat, Saabaris nu a eclozat cu toți puii, în cuibul care era în mod normal destinat păsărilor. Regina o ținuse lângă ea. Ceva nenatural pentru cultura noastră. Nu era lupi. Nu deveneam atașați de mame de la care să ne înfruptăm cu viața ei, trăgând din sânii ei lapte.

--Regina v-a iubit, mult.

Spun, pentru că nu pot să-i zic ceva ce și ea știa. Ea nu avea nicio putere, nici un titlu oficial. Servitorii din palat aveau mai multă putere în societatea noastră decât avea ea.

Susținerea pe care mi-o arăta pentru ton era o formalitate. Eram singura ei șansă de a nu fi dată afară din palat, pe piscuri.

--În cinstea ei și a prințesei.

Ridicase Sovian cupa. Îi urmasem gestul murmurând pe sub buze. Prințesa nu zâmbise, dar ne imitase gestul. Dase tot vinul peste cap. Șe șterse peste buze cu vârful batistei bine împachetate, după care se aplecase mai departe asupra ciupercilor înmuiate în ulei de castane.

//19.07.2020; 14.23//