Am reușit cumva sa ajung acasă, deși nu știu sigur cum, și am dormit o zi întreaga. Atingerile lui încă se simțeau pe pielea mea atunci când ma trezisem și chiar dacă făcusem trei dușuri nu am reușit sa elimin amintirea lor.
Următoarele săptămâni nu mai auzisem nimic de Jacob, ceea ce oarecum ma speria, ieșisem cu Sara de câteva ori însă nu am îndrăznit sa o întreb ceva de el, frica și vinovăția își spuneau clar cuvântul.
Și poate ca l-aș fi uitat pe Jacob dacă nu m-aș fi trezit într-o dimineață cu o senzație puternica de vomă, petrecându-mi zeci de minute varsand tot conținutul stomacului meu din ultimele mele zile.
Mi-am șters fata și m-am uitat spre calendarul pe care îl aveam pe perete. Era 20 octombrie, iar menstruația trebuia sa îmi vina pe 8. Cum am putut sa fiu atât de idioata incat sa nu observ ca nu îmi venise nu știu.
M-am dus speriata și cu lacrimi în ochi sa îmi iau telefonul. Am apelat numarul surorii mele și am înjurat nervoasa pana aceasta mi-a răspuns.
-Alexia e urgent! Am nevoie de un test de sarcina acum! Ii spun repede după ce i-am auzit glasul subțire spunând un simplu "da, Kylie" și am aruncat telefonul pe canapea atunci când am simțit cum greața ma cuprinde din nou.
-Ce se întâmplă, Kylie!? Întreabă sora mea speriata când ma vede in baie varsand.
-Nici eu nu știu. Ii spun atunci când reușesc sa termin. Ii smulg testul dintre degete și o privesc, ea se uita la mine speriata și totodată confuza. Ieși, Alexia! Spun eu, pe un ton poate prea urât, și ea iese imediat.
Fac restul și îl las cu fata în jos pe chiuveta, știam ca urmează multe minute în care tot ce voi face va fi sa aștept, deși puteam sa pariez de pe acum care va fi rezultatul.
Și mai înspăimântător decât o sarcină era sa ii spun tatălui ca sunt însărcinată când eu nu l-am mai văzut de săptămâni întregi.
Mi-am închis ochii și mi-am băgat mâinile în păr lăsându-mă sa cad lângă chiuveta.
-Kylie, ești bine? Întreba sora mea de pe cealaltă parte a ușii. O sa fie bine, o sa trecem împreună peste tot. Ma asigura ea și eu râd nervos.
Ma ridic și ies pe ușă, aproape lovind-o pe Alexia, nu era normal cum ma comportam cu ea, având în vedere ca ea doar voia sa ma ajute, însă era ceva în mine care ma macină enorm.
-Kylie, nu știi cine e tatăl? Întreba ea ușor.
-Ar fi fost mai ușor sa nu fi știut, Alexia, asta e problema. Ii zic eu aruncandu-ma pe canapea.
-Cine e? Întreabă ea folosind același ton blând și calm.
-Jacob. Ii pronunț eu numele bărbatului ce nu mi-a mai ieșit din minte atât de multe zile.
-Prietenul Sarei? Întreba ea șocată. Aprob din cap și îmi las privirea în jos, rusinata de faptele mele. O sa fie bine, Kylie, liniștește-te! Vrei sa ii spui? Continua ea cu seria de întrebări.
-Nu știu. Sper totusi sa fie negativ... Murmur eu. Alexia se așează lângă mine și ma ia în brate și sta asa pana alarma telefonului începe sa sune semn ca timpul a expirat.
-Momentul adevărului presupun. Spun eu și ma ridic indreptandu-ma spre baie. Ma privesc în oglinda și îmi fac o scurta rugăciune cu speranța că e doar o alarma falsa, însă atunci când vad cele doua liniuțe ma resemnez.
-Deci? Pronunța ușor Alexia, puteam observa cu ușurință ca era speriata și eu sunt, însă mai grav e ca va trebui sa iau o decizie cu privire la asta.
