Vindictive. [Tradusă]

Iadul.

"Bun venit acasa, Avery."

"Nu," m-am invartit, si am simtit cum panica creste in pieptul meu. Dar inca refuz sa imi deschid ochii. Sunt terifiata de ce as putea vedea, in special din cauza tipetelor care se aud in departare, care in ciuda distantei, se aud foarte clar in urechile mele. Suna ca o mie de oameni- si tipa de teroare si durere. Nu am mai auzit niciodata un sunet ca asta.

"Nu, te rog lasa-ma - Harry, ia intelegerea inapoi! Ia intelegerea inapoi! " Am protestat, invartindu-ma in mintile lui. Cu toate astea, a inceput sa ma stranga mai tare in mainile lui, presandu-ma de pieptul lui, si l-am auzit cum chicotea in urechile mele.

"Daca te mai foiesti asa, doar inrautatesti lucrurile.'' a anuntat bland, amuzat de teama mea. "Si sincer, asta doar ma excita."

Oh Doamne.

Pot vedea acum ca ce am facut a fost un gest prostesc si nu mai pot da inapoi. Sunt in Iad , cel mai rau loc din intreg universul. Iadul este rezervat pentru demoni si oameni care sunt trimisi sa fie torturati pentru totdeauna; Nu stiu cat de mult inaseamna pentru totdeauna, dar pare a fi o perioada foarte lunga. Si cand oamenii vorbesc despre Iad pe pamant, nu prea elaboreaza.

Dar pot spune ca au dreptate spunand ca este un loc infricosator.

"Te rog fa-o sa se opreasca." M-am sucit, ducandu-mi mainile la urechi. Tipatul era ca si cum trecea prin mine. Si era atat de frig acum... inghetam chiar.

Nu se presupune ca in Iad este cald?

"Nu, nu peste tot in Iad este cald." Harry a raspuns gandului meu calm. "Partea cea mai din interior este, dar acum suntem prin exterior. Temperatuea creste cu cat pe apropii mai mult de centru, unde stau cei mai multi oameni."

Eram blocata in mainile lui, si il puteam simti miscandu-se sub mine.

Inca refuz sa imi deschid ochii.

"Te rog lasa-ma sa merg inapoi acasa," am soptit slab, vrand sa plang, dar lacrimile nu veneau. Asta este sfarsitul. Sunt terminata. Viata mea - toata, era gata. "Te rog... O sa fac orice. Sunt atat de speriata." Am ajuns sa ma rog de Harry. Stiu ca nu va merge niciodata, nu am mintit cand am zis ca nu este nici o cale de a merge inapoi acasa.

"Nu trebuie sa iti fie frica," Harry gangureste aproape batjocoritor, si ii pot simti buzele langa lobul urechii. Chicoteste cand incep sa tremur din cauza respiratiei lui. "Voi avea grija de tine, Avery."

Nu vei face asta. Minte. Bineinteles ca minte- e un demon!

Stiu ca sunt terminata. Nu exista cale de intoarcere si asta este intelegerea; apartin lui Harry. In totalitate - sufletul meu, era al lui.

Si nu pot face nimic in privinta asta.

Mi-am muscat buza de jos. Stiu ca este zadarnic sa ma rog de Harry iar. Este hotorat, am facut un contract, si nu este cale de a da inpoi.

Este prea tarziu.

Traiesc un cosmar.

"Esti binevenita sa iti deschizi ochii oricand vrei," Harry sugereza si continua sa se miste. Am auzit o usa cum se inchide, si m-am ghemuit in el, din instinct infasurandu-ma mai puterinic in jurul gatului sau si ingropandu-mi fata in pieptul lui.

"Ce a fost asta?" am intrebat, alarmata.

"Ignora," a raspuns calm. " Nu te obisnui cu asta, oricum."

"Cu usile?"

"Nu." Harry a facut o pauza si s-a auzit un sunet tare, ca si cum cineva ii scotea sangele cuiva. Suna ca o fetita. Imediat s-a auzit un ras malefic, mult mai tare. Asta m-a ingrozit complet, si brusc vreau sa nu mai exist. "Cu sunete ca astea. Intr-un moment, toate sunetele astea vor disparea."