Interzis

capitolul 34

Lucy

Imi rostogolesc ochii deloc subtil atunci când se poziționează în spatele meu, legându mi la loc mâinile poziționate în spatele spătarului.

Un zgomot puternic provenit de sus ne atrage atenția.
Imi mușc buza inferioară fiind sigură că acela este Dylan.
Devis se repoziționează în fața mea și mi zâmbește.
-Să nceapă distracția!
Rostește iar apoi își duce o mână spre buzunarul din spate a blugilor de unde scoate un pistol.
Mă încrunt ușor.
-Să nu îndrăznești să l rănești!
Îi arunc cuvintele în față.
Ușa se deschide încet iar glasul plăpând al Ellei întrerupe schimbul acid ce urma să aibă loc între mine și Devis.
-Lucy?
-Elle nu coborâ!
Devis ridică intr o secundă pistolul și l descarcă, glonțul ajungãnd în peretele din fața noastră.
O aud pe Elle icnind .
-Idiotule!
-Calmează te!Nu aveam de gând să o împușc.
Simt cum pulsul mi o ia la goană atunci când îl aud pe Dylan rostindu mi numele.
Coboară scările fără nicio ezitare și se oprește la baza lor atunci când zărește țeava pistolului îndreptată spre el.

Incerc în zadar să mi eliberez mâinile, reușind să dobândesc noi răni în jurul incheieturilor.
-N ai să scapi de aici in viața Devis!
Îl amenință Dylan.
-Sincer, nu prea îmi pasă.Dacă o să ți înfig un nenorocit de glonț în frunte, am să mă sting liniștit.
-Elibereaz o pe Lucy!
-Nu pot.I am promis că o să fie martoră ca să și amintească de mine.
Devis ținea strâns în mână un pistol cu amortizor.

Imi eliberez încet picioarele și calc sfoara cu care au fost legate încet ca nu cumva să mă încurce.
Dylan îmi oferă o privire fugitivă ceea ce l determină pe Devis să se întoarcă cu chipul spre mine însă înainte să facă asta îmi împing cât de tare pot picioarele în partea din spate a genunchiului său obligându l să și piardă concentrarea câteva secunde.

Dylan se apropie de el și încearcă să i inșface pistolul însă Devis își revine rapid reușind să l lovească pe în maxilar.
Mă ridic în picioare și mă întorc cu spatele înainte ca suprafața dură din lemn să facă contact cu spatele acestuia.
Nervos, se întoarce spre mine însă Dylan își îngroapă mâna în umărul lui, forțându l să se rotească spre el.
Îi oferă un pumn ce reușește să l deschilibreze .
Dylan pescuiește pistolul și l aruncă în colțul opus al camerei.
Se poziționează în spatele meu, reușind să taie nodul făcut de Devis cu un briceag ascuns adânc în buzunarul din fața al blugilor.

Atunci când îmi simt încheieturile libere, mi le frec ușor și privesc rănile ce mi au rămas întipărite pe piele.

Își impleticește mâna cu a mea, trăgâdu mă după el pe scări.
-Sus, ne așteaptă West și Hase înarmați.
La ieșire sunt fetele.

Îmi simt incheietura prinsă și mi rotesc capul ușor.
Devis încerca să mă tragă spre el.
-Elibereaz o nenorocitule!
Mârâie Dylan.
- Nu plecați nici unul dintre voi de aici în viață.
Iar în următorul moment îmi simt brațul smucit însă îmi pierd echilibrul.
Spatele îmi face contact cu suprafața dură și șubredă a scărilor, rostogilindu mă neputincioasă până ajung la baza acestora.

Simt un lichid cald ce mi se prelinge pe maxilar.
Cu ultimele puteri îmi îndrept degetele spre sursă și realizez că este sânge .
Am avut parte de două lovituri puternice la cap în aceeași zi ceea nu este deloc bine.
Am pierdut o cantitate generoasă de sânge și continui să pierd.
Incerc să mi mențin ochii deschiși și să mi ridic chipul de pe podea însă eșuez.
Aud două voci pe fundal iar apoi o bufnitură puternică.
Privirea mi se încețoșează treptat .

O lacrimă mi se prelinge ușor pe obraz.
Uneori mă pierdeam printre nori și visam cu ochii deschiși iar acum încep să cred că în scurt timp am să aparțin cerului.

Dar înainte să plec vreau să știu că el este bine.
Vreau să știu că este în siguranță.

Aș scrie numele lui pe o hârtie și aș vrea să fie ingropată odată cu mine ca să știe toată lumea că el îmi ești cea mai de preț comoară.

Iar apoi las ploapele grele să mi se închidă.
Mă las cuprinsă de întuneric, mă las trasă de el, deoarece nu ar fi de niciun folos să mă împotrivesc.

Atunci când mă trezesc îmi așez ușor mâna pe chip ca să mă feresc de lumina puternică a ledului.
După ce clipesc ușor de câteva ori reușesc să mă adaptez astfel îmi rotesc privirea prin cameră iar apoi poposește asupra mea .
Totul din jur era alb iar eu eram îmbrăcată cu o rochie largă de aceeași nonculoare.

Am crezut că am murit iar acum sunt captivă intr un vis sau coșmar deoarece în rai nu am cum să fiu.
Imi simt capul greu și nu sunt capabilă să mi mișc membrele.

Ușa se deschide și pe ea pătrunde un bărbat îmbrăcat intr un halat alb cu o barbă scurtă, nerasă de câteva zile.

-Bună ziua!Cum vă simțiți?
-Unde sunt ?
-La spital doamnă.
Mă încrunt ușor iar acesta îmi observă nelămurirea.
-Ai suferit două lovituri puternice la cap de unde ai dobânit un traumatism cranio cerebral.
Mă lămurește acesta.
Dau afirmativ din cap.
-Iti aduci aminte cum te cheamă?
-Desigur.
-Dar câți ani ai?
-Mă scuzați dar cu ce scop îmi puneți astfel de întrebări?
-Mă asiguram că starea dumneavoastră  este intr adevăr  bună.
Îmi arcuiesc o sprânceană curioasă.
Nu reușesc să i ofer un răspuns deoarece se îndreptă spre ușă.
O deschide iar pe aceasta pătrunde un bărbat înalt, bine făcut cu o privire pătrunzătoare și întunecată.
Un fior plăcut îmi străbate întreg corpul.
-Îl cunoașteți pe acest domn?
Privirea îmi poposește asupra buzelor sale cârnoase însă intrebarea doctorului reușește să mă deruteze.
Cine este acest fermecător bărbat?