Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu pot să cred că Serena s-a luat iar de Calypso! Fata asta e bolnavă psihic?! Mă întorc acasă pe jos, gândindu-mă la tot ce s-a întâmplat azi. „Carter e cineva special"... Oare mai există un Carter? Nu, nu prea cred, a plâns mult prea mult la cimitir ca să mai fie un alt Carter pe care să îl iubească atât de mult. Și, totuși, mă mir că nu a trecut peste, sunt deja trei ani de când a murit... Oare se minte că încă mai trăiește? Sau pur și simplu se gândește atât de mult la el, încât nu i-a trecut încă durerea?
Sau poate eu nu sunt cel care înțelege situația. Nu a murit nimeni apropiat mie niciodată, n-am de unde să știu cum e. Probabil e normal să sufere chiar și după atâta timp, mai ales că e fată și ele sunt un mister pentru mine și, în general, pentru reprezentanții sexului masculin.
Ajung acasă și observ că am un mesaj. Rămân surprins să văd că este de la Calypso și îl deschid imediat. „Da, era din platină, sunt sigură" este textul care îmi apare în fața ochilor. Sunt confuz. Ar trebui să știu ce înseamnă asta? Îi răspund și o întreb ce a vrut să spună, dar se pare că mesajul nu îmi era destinat mie. Ușor dezamăgit de faptul că nu cu mine voia să vorbească, merg să iau cina cu părinții mei.
-La ce te gândești? mă întreabă mama, observând că privesc în gol.
-La nimic, răspund eu și revin cu privirea asupra farfuriei, dar o strălucire îmi atrage atenția.
Mama poartă din nou inelul cumpărat de la licitație. Cred că îl adoră, este totuși din platină și diamantul acela e superb. Platină! Cum de nu mi-am dat seama până acum?! Calypso e interesată de inelul ăsta și nu cred că prețul său imens este de vină.
În dimineața următoare, mă strecor în camera mamei cât timp ea face duș și încep să caut prin cutia cu bijuterii. Dumnezeule, câte accesorii are femeia asta?! Abia acum realizez că femeile au o grămadă de bijuterii, dar le poartă mereu pe aceleași două-trei. Aproape că răstorn conținutul cutiei pe masă pentru a depista inelul, dar nu e aici. Doar nu face duș cu el! Așez cutia în poziția în care am găsit-o și tresar speriat la auzul vocii tatălui meu.
-Te pot ajuta cu ceva?
Nici nu l-am auzit când a intrat în cameră, eram sigur că e pe terasă! Presupun că își dă seama că m-a luat prin surprindere, dar nu spune nimic.
-Mi s-a părut că cineva m-a strigat, spun eu și exact în același moment observ cu coada ochiului ceva sclipitor pe noptieră.
Apa s-a oprit și mama trebuie să iasă imediat, deci altă șansă nu voi mai avea prea curând și decid să acționez.
-Nu ți se pare că e neaerisit aici? O să deschid geamurile.
Mă apropii de noptieră în drumul meu spre una din ferestre și apuc discret micul inel, dându-i drumul în buzunar.
