Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ies din biroul lui Damian și intru în cel al tatălui meu, luând loc pe un scaun și începând să mă joc insistent cu lănțișorul. Oare ce vrea să vorbească cu Damian? Dacă îi va interzice să mă mai vadă?... De ce am mereu ghinion?! Trebuia să fie fix tata?...
Secundele se scurg incredibil de lent și tresar la orice zgomot de pe coridor; mi-e teamă de ce îmi va spune atunci când se va întoarce, probabil că scena l-a deranjat foarte tare. Rye avea dreptate, nu suntem precauți deloc, iar eu m-am săturat să fiu pusă în situații de rahat!
Ușa se deschide, iar eu mă ridic brusc de pe scaun, cu privirea ațintită asupra părintelui meu. Are o expresie neutră și asta mă îngrijorează.
-Îmi pare rău, încep eu, dar el îmi face semn să tac și se așează pe scaunul său rotativ.
-De acum încolo vei veni la firmă doar în scop profesional. Fără vizite, fără surprize, fără întâlniri siropoase.
-Da, tată.
-De cât timp sunteți împreună?
Chipul i se relaxează și acum mi se adresează în calitate de părinte, nu de patron.
-De o săptămână și jumătate. Voiam să vă spun ție și mamei, doar că... încă nu găsisem momentul potrivit... Ești supărat pe mine?
-Nu sunt. Știi foarte bine că fericirea ta e și fericirea mea. Dar cred că rezistați unul fără altul câteva ore, nu?
-Ai dreptate. Doar că Taylor...
-Damian e mare, trebuie să se descurce. Faptul că te-a chemat i-a dat un avantaj acestui Taylor! Nu vă mai purtați ca niște copii, sunteți adulți și fiecare din voi are responsabilitățile lui!
-Ai dreptate...
-Te poți întoarce acasă, sunt cam ocupat astăzi.
-Ne vedem mai târziu, spun eu și îl pup pe obraz, apoi ies pe holul aglomerat.
Damian trece pe lângă mine și mă prinde de mână, rugându-mă să îl aștept la mașină. Nu presimt ceva bun...
-Pe cine aștepți? mă întreabă Rye, atunci când iese din clădire și mă vede lângă mașină.
-Pe Damian. Gata pe ziua de azi?
-Da. Ne vedem mai târziu presupun.
-Ne vedem.
Fratele meu urcă în mașina sa și pornește de pe loc, iar Damian își face apariția cinci minute mai târziu. Se apropie de mine și mă îmbrățișează încercând să zâmbească, dar simt că e tensionat și asta mă sperie. Ce o fi pățit?
