Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Strig la ea, dar e paralizată de frică și nu reacționează nicicum. Autoturismul se apropie tot mai mult de noi și nu poate reveni pe banda sa; ciocnirea este aproape inevitabilă. Mă ridic de pe scaun și mă întind peste trupul nemișcat al fetei din stânga mea, apuc volanul și îl trag înspre mine, scoțând mașina de pe șosea la timp pentru a evita impactul.
-Frânează! Calypso, frânează! urlu eu, în timp ce mașina o ia ușor la vale.
Dacă nu frânează acum, vom intra într-un copac și probabil se va sparge parbrizul. Se aude un scârțâit și simt cum încetinim, oprindu-ne cu o jumătate de metru în fața trunchiului gros. Amândoi respirăm greu și mulțumesc cerului că suntem teferi.
-Poftim! încep eu să strig. Dovada că bărbații conduc mai bine!
Nu spune nimic și nici nu se uită la mine, apoi își duce mâinile la ochi și iese din mașină, trântind portiera în urma ei. La naiba cu fata asta! Cobor și eu și o găsesc așezată pe o piatră, în spatele mașinii care încă are motorul pornit. Își ține fața între mâini, și suspinele trădează faptul că plânge. Acum mă simt aiurea pentru ce am spus, dar, la dracu', puteam păți ceva grav, puteam să murim!
-Calypso, spun eu lăsându-mă pe vine. Hei, n-am vrut să sune așa, îmi pare rău.
Încep să îi mângâi părul mătăsos, dar nu dă semne că ar vrea să se oprească din plâns.
-E totul bine, nu s-a întâmplat nimic, încerc eu să o liniștesc și mă apropii de ea, prinzând-o pe după umăr.
Își ridică fruntea și mă privește cu ochii umezi preț de câteva secunde, apoi mă îmbrățișează și începe să plângă mai tare. Chiar atât de tare a supărat-o că am țipat la ea?... O strâng în brațe și aștept să se liniștească, apoi îi aduc o sticlă cu apă din mașină.
-Ești bine?
-Îmi... îmi pare rău, spune ea ștergându-se la ochi. Corpul meu nu... nu răspundea... nu mă puteam mișca...
-Gata, a trecut, nu te mai gândi.
-Carter a murit așa.
-Poftim? spun eu luat prin surprindere de ultima ei replică.
-Într-un accident de mașină.
-Dar acum nu s-a întâmplat niciun accident de mașină, suntem în siguranță.
Acum m-a făcut extrem de curios, dar aș fi complet lipsit de tact dacă i-aș cere detalii. Se ridică singură și se așează pe bancheta din spate, desfăcând pachetul cu mâncare.
-Vrei să conduc eu?
-Nu, pot să o fac. Sunt bine, crede-mă.
Mă așez lângă ea și aștept să mănânce, iar peste un sfert de oră pornim din nou, însă observ că acum nu mai îndrăznește să accelereze la fel de mult ca înainte.
