The Sunset // Lee Felix

~capitolul 3~

  X:Locotenent Hwang!

  Mă întorc și îl văd pe doctorul Lee, cel care se ocupă cu cazul ce l-am primit.

  Eu:A, bună ziua!

  Dr.Lee:Am ceva foarte interesant să-ți arat. Vino!

  Acesta mă conduce până în laboratorul lui. Când ajung acolo rămân surprinsă. Trupul victimei de azi era acolo.

  Eu:Dr. Lee, când a fost adusă aici victima?

  Dr.Lee:Acum vreo oră, de ce?

  Eu:Îmi puteți spune cât e ceasul?

  Dr.Lee:Este 16:00, dar de ce? Este vreo problemă?

  Eu:Este imposibil... spun în șoaptă. Dr. Lee, nu vi se pare ciudat ceva astăzi? Nu vi se pare că timpul trece prea repede? spun repezită.

  Dr.Lee:Singurul lucru ciudat astăzi este comportamentul tău, locotenent Hwang. S-a intamplat ceva?

  Eu:Nu, vă rog continuați.

  Dr.Lee:Cum spuneam, am găsit ceva foarte special, ce cred că are legătură cu ambele cazuri.

  Eu:Aha... spun încă gândindu-mă.

  Dr.Lee:Locotenent Hwang, mă asculți?

  Eu:Da. Mă scuzați...

  Dr.Lee:Te rog ascultă, e important. Deci, în ambele corpuri am găsit cardecolin. E o substanță care te paralizează, până nu mai poți respira și te sufoci încet, dar sigur. Este mai exact un drog.

  Eu:Crede-ți că au legătură, cazurile între ele?

  Dr.Lee:Mai demult, acum vreo trei-patru ani a fost un caz asemănător, tot eu m-am ocupat de el. A fost găsit același drog în cadavru. Nu au fost destule dovezi, ca să demonstreze că suspectul acuzat a fost făptașul.

  Eu:Cumva, îmi puteți spune numele suspectului?

  Dr.Lee:Kim Soo Hyun.

  Eu:Mulțumesc Dr. Lee. A, încă ceva. Îmi puteți spune cât e ceasul?

  Dr.Lee:E 16:45, de ce?

  E imposibil să fi trecut 45 de minute, am vorbit maxim 15-20 de minute.

  Eu:Mulțumesc încă o dată. La revedere! spun și alerg spre motocicletă.

  Îmi pun casca și pornesc motorul.

  Eu:Bun, ar trebui să dureze maxim 15 minute până ce ajung la secție, spun pentru mine.

  Pornesc, și mă îndrept spre secție. Ajung acolo cât de repede pot, și intru în birou, și închid ușa.

  Îmi iau telefonul și mă uit la ceas. Era 17:30.

  Eu:Ce naiba?! țip în birou, cred că toți din stație m-au auzit.

  Sunny dă buzna în birou, cu o față de parcă venea sfârșitul lumii.

  Sunny:CE S-A ÎNTÂMPLAT?! DE CE ȚIPI?!

  Eu:UITE! și îi arăt telefonul. A TRECUT PREA MULT TIMP DE LA MEDICINĂ PÂNĂ AICI!

  Sunny:Aish.... și își freacă capul. Cred că ai nevoie de un somn bun, probabil un somn de vreo două zile, să o zic frumos. Ce ai zice să ne plimbăm în seara asta înainte să te culci. Ce zici?

  Eu:Mă faci nebună? spun cu o sprânceană ridicată.

  Sunny:Nu chiar nebună... Cum să o spun delicat... Obosită, așa, obosită.

  Eu:Bine, să ieșim la plimbare în seara asta.

  Sunny:Eu zic să ne plimbăm pe pod, ce zici?

  Eu:Bine, până atunci eu o să îmi termin ce am de făcut, și-

  Sunny:Nuuuuu, du-te acasă și odihnește-te. Termin eu aici ce ai de făcut.

  Eu:Dar-

  Sunny:Paa, ne vedem pe la 20:00, și mă împinge afară din birou.

  Ies din birou și vreau să plec, dar cineva mă strigă. Era MinHo.

  MinHo:Maya! și vine în fața mea.

  Eu:E vreo problemă?

  MinHo:Ămm, mă gândeam să luăm masa împreună în seara asta, nu am mai luat masă împreună demult.

  Eu:Scuze, dar în seara asta am alte planuri, spun și vreau să plec.

  MinHo:Stai, stai, spune și mă prinde de mână. Nu poți să îți faci timp?

  Eu:Scuze, dar nu pot.

  MinHo:Ăă, am ceva important să-ți spun, spune repede.

  Eu:Bine, spune.

  MinHo:Ăă, nu pot aici, de aceea am zis să mâncăm împreună.

  Eu:Poți să-mi spui mâine. Azi ies cu Sunny.

  MinHo:Așteaptă, nu poți să ieși cu Sunny altădată?

  Eu:MinHo, ce e cu tine azi? Ți-am spus, azi nu, mâncăm mâine împreună. Ești chiar ciudat azi, zic și plec.

  Ies afară, și mă uit la ceas și văd că e 18:30.

  Eu:E imposibil, nu se poate! spun puțin nervoasă. Ceva clar se întâmplă.

  Pornesc spre casă grăbită. Ajung acasă unde mă întâmpină cățelul meu, Fluffy, un husky.

  El începe să se tot rotească în cerc, ca nebunul, înseamnă că îi e foame.

  Eu:Îți e foame? spun cu o voce de copil. Ar trebui să te duc la poliție ca să nu-ți mai fie foame.

  Mă duc în bucătărie, acolo  unde era bolul lui cu mâncare. Îi pun o porție bobițe, și îi așez bolul să mănânce. Îmi pun geanta pe masă, și mă așez pe un scaun.

  Deodată se aud sunete de la intrare. Se auzea cum se deschide ușa. Mă ridic încet de pe scaun, și iau un  sucitor. Mă duc încet spre ușă. Pe hol era......

  *hey guys! a apărut și capitolul 3, sper să vă placă, sper că l-am făcut interesant, și sper că v-am făcut curioși. scuze de eventualele greșeli gramaticale, cam atât pe azi, byee! 💜*