The Sunset // Lee Felix

~capitolul 6~

Îl văd pe Hyunjin, care mă aștepta.

Hyunjin:Unde ai fost?

Eu:Vă interesează? Am lipsit cam vreo oră, nu mai mult.

Hyunjin:O oră?! Ai lipsit vreo patru ore!

Eu:Ești cu capul Hyunjin? Cum să lipsesc patru ore? și mă uit la ceas.

Au trecut patru ore și un sfert de când am plecat. Iar a luat-o timpul razna.

Eu:Uite vezi, Hyunjin? Despre asta vorbeam.

Hyunjin:Lasă, vorbim mai târziu despre asta. Acum ne concentrăm pe altceva. Trebuie să rezolvăm cazul neapărat. 

Eu:Ultimul caz ce l-am primit?

Hyunjin:Da. Criminalul, era să facă încă o victimă, spune în timp ce intrăm în clădire.

Eu:Cine era să fie victima?

Hyunjin:E bucătarul faimos, Byeon Pyon.

Eu:Nu înțeleg ce legătură are... spun gânditoare.

Hyunjin:Și încă ceva....

Eu:Spune.

Hyunjin:Dar te rog nu te enerva...

Eu:Bine.

Hyunjin:Ji Chang Wook, a mai adus pe cineva în echipă pentru că...

Eu:De ce ar mai aduce pe cineva în echipă, suntem cei mai buni polițiști din întreg Seoul. De ce ar mai aduce pe cineva? spun confuză.

Hyunjin:Te rog să nu te enervezi. Te rog să fi calmă.

Eu:Spune motivul.

Hyunjin:Pentru că... A mai adus o fată în echipă, pentru că el crede că tu și Sunny nu o să vă descurcați la acest caz, iar fata care va deveni noul șef al echipei, spune repede.

Când am auzit asta, am crezut că o să bat pe oricine îmi iese în cale. Pornesc nervoasă spre biroul lui, dau cu mâna în ușă puternic, și o deschid. Hyunjin încerca să mă calmeze dar nu putea. În birou era și Sunny, care părea nervoasă.

Eu:Cum poți să faci așa ceva?!  Cum să ne înlocuiești cu o fată începătoare?! Ceva mai josnic poți să faci?! Cum să ne strici reputația în halul ăsta?!

JCW:E adevărul Maya! Trebuie alt șef în echipă. Tu și Sunny, nu mai puteți conduce echipa, mai ales tu, erai conducătoarea, acum nu mai ești, acceptă.

Eu:NU AM MAI AVUT UN CAZ NEREZOLVAT DE 3 ANI, ȘI ÎNDRĂZNEȘTI SĂ SPUI CĂ NU MAI POT CONDUCE ECHIPA?! Spui că Sunny nu mai poate conduce?!

JCW:Da, exact asta zic, nu mai puteți conduce echipa. Vi s-a dus vremea.

Când am auzit asta mi-a rupt ața.

Eu:O să regreți Ji Chang Wook, o să regreți amarnic, dar amarnic, și ies din biroul lui.

Mă întreb spre ieșire, cu toată echipa în spatele meu.

Eu:Ce s-a întâmplat de veniți după mine?

Sunny:Încearcă să te calmezi. O când o să vadă că fata aia nu se descurcă mai bine ca tine, o să te pună șef la loc.

Eu:Sunny, nu e vorba numai de mine, e vorba și de tine, e vorba și de reputația poliției din Seoul, și de reputația echipei. E vorba de voi, nu vreau să vă strice reputația un nebun și o începătoare. E nedrept față de voi, ați muncit atât, nu e corect.

JeongIn se uita la mine, cu atâta drăgălășenie, știam că vrea o îmbrățișare de grup.

Eu:Îmbrățișare de grup?

Toți ne luăm în brațe, iar mie îmi curge o lacrimă. Ne desprindem din îmbrățișare iar Minho când vede că plâng îmi șterge lacrimile și mă ia în brațe.

Eu:Eu o să mă duc să mă duc să mă plimb.

ChangBin:Chiar îți place să te plimbi în ultimul timp.

Eu:Știu, așai? 

Han:Dar pe unde te plimbi de îți place așa mult?

Eu:Nu vă spun, o să veniți să mă terorizați și acolo, spun râzând.

SeungMin:Of, credeam că nu te prinzi de data asta...

Sunny:Dute, nu-i mai asculta pe băieți.

Eu:Mă duc, și le fac cu mâna.

Mă uit în ambele părți pe unde ar trebui să o iau, și văd un stand cu niște clătite. Chiar îmi era poftă.

Ajung la acel stand, și stau la coadă. Când îmi vine rândul îmi iau o clătită cu nutella, chiar dacă știam că nu o s-o mănânc pe toată.

Îmi iau clătita, și mă pornesc pe unde apuc. Pe drum, o pisică, vine la mine, și se freacă de piciorul meu.

Era atât de drăguță, nu puteam să nu-i dau puțin din clătită.

Iau un colț fără ciocolată, și i-l dau. Pisica îl ia în gură și pleacă.

Eu îmi continui drumul până când ajung pe aleea unde era casa unde am copilărit cu Hyunjin.

Mă uit puțin la casele de pe alee, și o observ pe a noastră, doar că, era complet schimbată.

Era renovată din cap până în picioare. Stau și mă uit puțin la ea, și îmi vin toate amintirile din copilărie.

Când Hyunjin intra în tot felul de belele, și mereu mă ruga să-l ajut, fiindcă dacă afla mama ce făcea, cred că acum era cu mute cicatrici pe corp.

Recunosc, și eu intram în belele dar nici chiar așa.

Îmi continui drumul, până când ajung pe un bulevard cu multă lume. Mă așez pe o bancă și stau, și mă uit la oameni.

Îmi iau telefonul și stau puțin pe el. Când îl închid, văd un pahar de cafea întins spre mine. cel care ținea paharul era......

*hey guys! un nou capitol, așa cum am promis, am postat încă un capitol. sper să o pot ține tot așa, mai ales că această carte este abia la început. sper că vă place, și scuze de eventualele greșeli gramaticale. cam atât pe azi, byee!💜💜💜