Demonul din interiorul meu

Doar trei zile pana la libertate

-Unde aţi fost?

Lindsay şi Eve erau şocate de ceea ce se întâmpla. Orice persoană ar fi fost ştiind că a lăsat ceva catastrofal în urmă, iar când se întoarce.. ea să găsească totul în sens opus.

Instant totul a devenit extrem de ciudat. În secunda următoare am simţit o presiune extremă pe piept. Simţeam că cineva joacă o horă pe pieptul meu. Am început să tremur şi să delirez. Nu înţelegeam deloc ce este cu mine şi ce va avea să se intample, dar ştiam că trebuie să rezist. Într-un final, fetele m-au legat de un scaun de piatră din grădină. Ce puteau să facă? Probabil frica de a nu fi rănite le-a luat minţile.

Timp de trei zile mă luptam pentru viaţa mea; mă durea tot corpul, nu puteam să gândesc limpede, iar ideea că cineva încă este în interiorul meu îmi agrava stările. Îmi petreceam timpul legată de acel scaun nenorocit! Începeam să respir din ce în ce mai greu, eram dezhidratată şi de asemenea înfometată. Simţeam nevoia de a mă hrănii şi de a bea putina apa, dar ceva nu mă lăsa. Cred că ştim cu toţii că acest musafir voia să mă distrugă, încetu' cu încetu'. Totodată nu mă puteam controla. De fiecare dată când una din fete se apropia de mine pentru a mă ajuta începeam să mărâi, ciudat pentru o fată de 16 ani. Ochii mei au ramas negrii în totalitate, şi eram sângerie de la începutul buzei de sus pana la ochi.

În a 3-a zi, Eve s-a apropiat de mine şi mi-a spus că voi scăpa imediat de acest joc. M-a rugat să mă calmez pentru a mă putea elibera. Am reuşit să mă controlez astfel încât să nu o rănesc. Mi-a cerut să beau puţină apă pentru a-mi fi mai bine. Am înghiţit o dată, apoi de două ori, iar în clipa următoare am scăpat cana. Capul a început să mă doară îngrozitor. Simţeam că va avea să-mi explodeze. Nu înţelegeam ce se întâmpla. Durerea de cap începea să devină din ce în ce mai puternică; am căzut în genunchi ţinându-mă de cap şi întrebând-o pe Eve, într-un mod mai vulgar, ce mi-a dat de fapt să beau.

-N-ai idee cât mă doare să te văd aşa, dar este spre binele tău. Îţi va fi bine,  crede-mă. Nu va mai dura mult.

-Eşti întreagă la minte?! Nu mai rezist! Simt că îmi va bubui capul! Mă arde pieptul îngrozitor.

-O să fie bine.

Din cauza durerii am leşinat. Nu pot să spun că a fost o metodă de "evadare". Vedeam scene care parcă aveau loc în interiorul meu. Vedeam fum roşu, iar eu eram doar o umbră în acel fum. Stăteam în picioare, aveam mâinile încrucişate de parcă aş fi purtat o cămaşă de forţă, capul plecat, iar părul era extrem de lung încât îmi acoperea aproape toată faţa. Umbra avea în mână un medalion. A ridicat pivirea şi aveam ochii roşii. A intins mâna cu medalionul spre mine semn că voia să mi-l ofere, dar o entitate, extrem de înaltă a venit din spatele ei şi i-a pus o mână la gură, iar una în jurul şoldului şi a tras-o cât mai departe de mine. Nu am să uit niciodată acel ţipat demonic si totodată plin de durere al umbrei. But that's not all..