Story of my life!

Capitolul 10- Peisajul asta imi aduce aminte de noi.

Capitolul 10- Peisajul asta îmi aduce aminte de noi.

Drumul era asa de lung. Nu foarte atat de plictisitor.

Am dat sa ma uit la ceas cand vad un mesaj. Un mesaj de la Madalin.

Madalin: Hei ce faci? Pot sa te sun?

Adina: Hei, bine, nu prea pot. Iti dau un mesaj cand pot. Vreau un loc in care sa nu ma auda nimeni cu cine vorbesc.

Madalin: Bine. Pot sa astept.

Am vazut ca tata iesea de pe o usa care ducea pe un mic hol spre baie. Am mers acolo, si am ramas impresionata de vederea de acolo, se vedeau șinele de sub mine si celalalt vagon. Am lasat aceasta privire, si ma enervasem din cauza sunetului ingrozitor de tare si urat al trenului. Totusi nimeni nu stia cu cine vorbesc sau sa ma auda. Am deschis telefonul si i-am dat mesaj lui Mada ca ma poate suna.

Nu am asteptat prea mult cand deja telefonul imi suna. Am raspuns si am vorbit foarte mult cu el. Imi spunea chestii de genul ca ii e dor de mine, ca ma iubeste si stiam ca el spune adevarul. Stiam ca totul din ce spunea el era adevarat. Stiam ca ma iubeste si ma va iubi asa cum o faceam si eu. Stiam ca iubeam cum nu am facut-o pana acum. Chiar daca eram o fata copilaroasa, nimeni nu imi putea oprii sentimentele pentru baiatul care m-a facut sa am fluturi in stomac pentru prima oara.

Dupa ce am vorbit chiar o ora cu el, m-am dus inapoi la locul meu. Normal ca nu a lipsit intrebarea tatalui meu cu cine am vorbit atat. Dar nu a lipsit si raspunul meu precum am vorbit cu o ''prietena'', a carui nume...Madalina ;))

Da, pana si Madalin a ras la faza asta , ca este fata.

Am terminat de vorbit la telefon pentru a face cateva poze la minunatul peisaj.

***

Aproape ca am adormit din cauza muzicii care se auzea in castile mele.

Mi-am scos castile din urechi sa il pot intreba pe tata:

-Cat mai avem de mers?

- Mai avem cam o ora - doua. Cam asa.

-Doar atat? Asa repede ajungem?? il intreb eu pe tata suparata si luata prin surprindere.

Nu voiam sa ajung asa de repede. Era asa frumos sa asculti muzica, sa vorbesti cu un baiat asa special, si sa privesti un asa peisaj rar de vazut pentru mine. Chiar mai voiam sa calatoresc. Dar numai gandindu-ma unde urma sa ajung. In Timisoara: un oras mare, frumos..ce tot zic aici? Nu am fost nici-o data in Timisoara. Nu am de unde sa stiu cum este. Dar din cate am vazut pe web, este ceva wow!! Numai atractii turisice. Este asa de vizitat.

Doar când ma gândeam ca mai am puțin de mers era trista, dar si binedispusa.

***

Il vedeam pe tata cum ia bagajele de sus, pentru ca deja stația de Timișoara Nord era deja foarte aproape.

-Sa te preatesti, spuse tata către mine.

- Pentru?

- Pai am ajuns !

- A, da , scuze, așa e.

M-am ridicat de pe locul meu, aruncând o privire pe băiatul cu ochii albaștrii care si el avea privirea pe mine. Am lăsat capul in jos când am văzut cum pe fata lui se afla un zâmbet.

Am dat sa m-a uit din nou la el si lângă el vad o fata blonda, care era lângă el. Eu am văzut-o de prima oară, dar nu știam ce e cu ea. Râdea împreuna cu ea si celălalt băiat.

Chiar dacă râdea cu fata aia, staiam ca un zâmbet a fost si pentru mine.

- Hai, sa te ajut, spuse tata.

-Nu-i nevoie , spun eu calma.

M-am întors cu spatele la el si am mers spre ieșirea din tren. Am pornit in șir indian cu toții îndreptându-ne spre ieșire. Tata m-a ajutat sa cobor , luându-mi si bagajul. Când am pus piciorul jos, băiatul a coborât in același timp cu mine. S-a uitat la mine pentru ultima oară, eu făcând la fel continandu-ne drumul.