Love U, Hate U // NamJin

Capitolul I

Alegerea fusese la bun început în mâinile sale, Jin știa că era direct responsabil de creșterea și educarea lui Minjae și de asemenea responsabil pentru dezvoltarea și protejarea sarcinii pe care o avea. Refuzase să-i însoțească pe Yoongi și pe Jungkook în Canada pentru că nu-l putea scoate pe Minjae din țară fără acceptul lui Namjoon și încerca să se convingă pe sine că era pregătit să pună stop relației pe care oricum nu mai avea cu bărbatul. Chiar dacă Yoongi îi lăsase bani și îi spusese că putea să rămână în continuare în apartamentul de o cameră pe care îl închiriase pe perioada în care fuseseră în vizită și nu era nevoit să lucreze pentru că avea să-l ajute in continuare cu bani, bărbatul acceptase pentru a îl liniștii pe acesta și după ce ii condusese pe cei doi la aeroport plecase și el alaturi de Minjae in Daegu, nu știa ce avea să facă sau cum sa procedeze pe viitor dar nu voia să mă locuiască acolo de teama că avea să fie abordat de perechea sa și avea să cedeze, nu voia să mai fie slab și sufletist  cu altcineva înafară de cei doi copiii ai săi si totuși fuseseră suficient două zâmbete și multe vorbe calde din partea unui necunoscut și totul se dusese.

Știa și era conștient că nu se putea lupta cu morile de vânt mereu, se angajase la un mic magazin de cartier și închiriase o garsonieră micuță dar călduroasă într-o zonă liniștită a orașului, nu voia agitație și gălăgie ci liniște. Reușise cu greu să-l înscrie pe Minaje la o grădiniță de stat cu program prelungit iar pentru ca de cele mai multe ori termina programul cu o oră și jumătate mai devreme decât programul grădiniței își făcuse un obicei din a merge și a vizita o mică cofetărie din apropierea grădiniței unde se serveau cele mai bune brioșe cu ovăz in viziunea sa și cel mai aromat ceai cu fructe de pădure și miere. Reușise in doar două săptămâni să îi aprindă călcâiele deținătorului cafenelei, intrase de câteva ori în vorbă cu el și i se păruse o persoana interesată care era de un optimism incredibil și emana o stare de liniște după care el tânjise de la inceput.

Wonho nu își imaginase că avea să se atașeze atât de repede de o persoană despre care nu știa absolut nimic, fusese uimit când aflase că avea un fiu și apoi bucuros când îl cunoscuse pentru că semăna la comportament și gesturi cu el. Chiar dacă își dorea să afle mai multe despre el niciodată nu-i pusese întrebări inconfortabile și nu insistase asupra subiectelor care se învârteau în jurul relațiilor, vânătaia de pe obraz fusese primul lucru pe care îl remarcase la el după zâmbetul trist pe care îl afișa adesea. Ieșeau împreună seara la plimbare, ieșeau și luau masa împreună și începuseră să schimbe mesaje mai des și mai repede decât ar fi crezut vreunul dintre ei, se simțeau confortabil și faptul că Minjae îl acceptase pe bărbat îl făcea pe Jin sa se simtă liniștit și îi oferise posibilitatea să se bucure de tratamentul drăguț pe care îl primea.

Cu ce greșise? Se întreba de mai bine de de o ora Wonho, ora in care nu făcuse nimic altceva decât să stea și să-l privească cum dormea pe patul clinicii private unde îl adusese după ce îl găsise aproape inconștient in baie, nu avea nici o idee despre starea lui generala de sănătate sau despre alte amănunte al vieții sale și, atunci și acolo realitatea îl lovise fara milă. Tot atunci realizase că nu era suficient sa iasă împreună ci își dorea mai mult de atât, numai era un puștiu care cauta o persoana cu care să își petreacă timpul liber ci își dorea mai mult de atât, Jin avea nevoie de mai mult de atât și el voia să îi ofere totul. Suferise prea mult când tatăl său îl obligase să-l respingă pe cel pe care îl iubea și care îi oferise o fiică, îl căutase și încă nu putea să se împace cu gândul că cel mai probabil bărbatul se chinuia singur și nu avea să-l mai revadă niciodată, îi promisese la ultima lor întâlnire și unica dată când își văzuse fiica că avea să revină după ei și să-i ia acasă, își recunoscuse fiica în ciuda tuturor crizelor și certurilor pe care le avusese cu tatăl său pe tema asta dar nu-i mai găsise, păruseră că  intraseră în pământ. Nu voia să renunțe.