Capitolul IV

176 20 4
                                    

După ce îl anunțase pe Wonho că nu se simțea bine și că nu trebuia să își facă griji, Jin a aerisit mașina și a luat husele pentru a le spăla, se simțea fericit după mult timp.

— Nu a putut el sa se abțină, a chicotit privindu-și reflexia în oglindă și și-a trecut încet degetele peste semnul ușor violet de pe piept. 

Știa că era greșit, trebuia să se simtă furios pe sine din cauza faptului că cedase atât de ușor și îl lăsase pe bărbat să-l atingă în acel mod, nu regreta și nici nu avea să o facă pentru că se simțise bine și asta ar fi însemnat că se mințea sine. Totuși, nu avea de gând să se arate prea des la cofetărie și nici la aceea firma numai avea să meargă să facă livrările pentru că nu era corect față de Wonho care avea grija de el, îl iubea și respecta, își dorea cu ardoare să-l țină pe bărbat lipit de el pentru că întorcea privirile tuturor datorita aspectului său și a corpului bine făcut, voia să fie doar al lui chiar daca nu-l lăsa să se apropie prea mult de el și-l respingea când încerca să fie mai intim decât era cazul.

Starea lui Jin era importantă pentru Wonho care își dorea să fie tot timpul cu el și să-i mai reducă suferința, mereu își imaginase cat de frumoasa și specială avea să fie perioada sarcinii pentru el și perechea sa și, nu fusese așa, îl vedea doar pe ascuns și câteva minute la câteva zile, nu reușise să meargă cu el niciodată la control pentru că familia sa nu-l acceptase niciodată și se gândise serios că în urma aflării veștii lucrurile aveau să se schimbe, nu se întâmplase.

Liniștea din apartament îl liniștea dar și în îngrijora în același timp, mirosul gelului de dus pe care bărbatul îl folosea l-a făcut să zâmbească larg înainte să deschidă ușa băii, l-a privit cum își îmbrăca tricoul și s-a apropiat încet îmbrățișându-i corpul.

— Cum te simți? L-a întrebat dulce și cald înainte să îi sărute gâtul și mâinile i s-au strecurat sub tricou.

— M-am moleșit de tot, a chicotit bucurandu-se de atingea sa. Am ametit când eram la volan și am zis sa nu risc, am condus cu grijă, stai liniștit.

— Poate ar trebui să renunți la a mai veni la cofetărie și la a face livrări, a spus cald și calm bărbatul înainte să-l întoarcă și să-l sărute ușor pe buze. Ești dezbrăcat în jos, iubire.

— Îmi place asa, a ridicat din umeri înainte să se lipească de el.

— Atunci înseamnă că ar trebui sa stai mai des fără lenjerie și pantaloni.

— Hai in pat, a mormăit și bărbatul l-a ridicat în brațe. Nu pot sta așa când Minjae e acasă.

— Baby, Minjae e băiețel ca și noi și sunt sigur că o să fie în regulă daca vorbim deschis cu el despre asta.

— E ciudat sa fiu așa dezgolit in prezența ta.

— Îmi imaginez, ești doar timid și complexat de corpul tau. Nu trebuie sa te simți complexat, arăți foarte bine.

— Crezi?

— Te asigur, a zâmbit înainte să-l lipească de el și să-l mângâie ușor interiorul coapsei.

— Nu pot sa fac asta, a șoptit rușinat înăbușind un geamăt și Wonho a plasat un sărut in spatele urechii sale.

— Ți-am cerut eu sa facem sex vreodată? Relaxează-te, iubire. Nu o sa se întâmple fără voia ta, încearcă să faci nanita, știi că bebe adora sa facă nanita.

— Stai cu mine?

— Vino mai aproape, așează-te cum vrei tu, nu am să plec de lângă tine până nu te trezești sau mă gonești. Yeri o să-l ia pe Minjae de la grădiniță deci nu te stresa, bine?

— Nu-mi place de ea, mereu se da pe langa tine și.. a oftat.

— Ești cumva gelos? L-a tachinat înainte să-l sărute pe păr.

— Ești doar al meu, a mormăit. Sunt gelos, bine?

— Promit să stau departe de ea daca asta îți dorești, încearcă să adormi.

— Te iubesc, Wonho. Chiar o fac, a șoptit.

— Știu, iubire. Și eu va iubesc.

Wonho nu pusese niciodată la îndoiala sentimentele bărbatului cum știa că nici el nu le pusese pe ale sale, era ciudat și totuși se simțeau destul de singuri chiar dacă erau într-o relație și se comportau ca un adevărat cuplu. De când intrase prima dată în cofetărie Jin îi stârnise interesul lui Wonho, nu știa exact din cauza faptului că semăna foarte mult cu singura persoana pe care o iubise până atunci sau pentru că era genul de bărbat calm, cald și liniștit care ar fi făcut orice pentru a își proteja familia și copiii, era ceva ce orice alpha avea nevoie, o pereche care sa se gândească la familia înainte de a se gândi la propria persoana.

Chiar daca ținea la el și începuse să aibă sentimente serioase pentru el știa că relația lor nu avea să fie una de lunga durata sau o relație cu viitor pentru că, căutau alinare unul în brațele celuilalt și într-un final aveau să ajungă din nou în brațele persoanei potrivite.

Namjoon era fericit, al naibii de fericit că avusese posibilitatea de a își strânge perechea din nou în brațe, îi lipsise asta cu adevărat și își dorea să-l readucă acasă, voia să se joace din nou cu Minjae și să fie așteptat de ei seara și să își petreacă timpul rămas împreună.

— Trebuia să mă las eu condus de furie, a pufăit înainte să se ridice și să-și ia geanta.

Trebuia să repare lucrurile, dar cum? A înjurat în gând înainte să coboare din mașină, avea nevoie de pahare și alte lucruri pentru apartament pentru că ieșirile sale nervoase deveneau tot mai dese,a oftat privind persoanele care se plimbau prin mall fericite, un val de tristețe l-a cuprins și s-a oprit privind în gol.

— Îmi lipsești, Jinie.

Sesizase faptul că bărbatul numai purta verigheta ci doar inelul cu care îl ceruse, avea o speranță și avea să profite de asta la maxim.

— Brățări pentru familii aveți? A întrebat după ce a intrat într-o bijuterie.

— Da. Aveți ceva anume în minte ?

— As vrea ceva simplu. 

Își propusese ca până la aniversarea bărbatului să se împace și să locuiască împreună, voia să-i știe lângă el chiar daca era convins că Jin niciodată nu s-ar lăsa atins de altcineva și totuși, nu voia să risce.

— Sunt în regulă, a zâmbit privind un model simplu. Pentru nou născut nu aveți?

— Modelul acesta mă tem că nu, putem face la comanda și o să fie gata in două maxim trei zile, o să vă sunam oricum înainte.

— Da, așa facem, a zâmbit.

Joon...

Namjoon a tresărit și s-a uitat rapid in jur, putea să jure că îl aude pe Jin strigandu-l.

" și mie îmi este dor de el, calmează-te. nu este aici, a mers acasă. "

" are un coșmar, idiotule! nu se poate trezi! "

" nu pot sa fac nimic, bărbatul acela o să-l ajute.

" e singur. "

" tot nu am ce sa fac, calmează-te. "

" ești un prost. "

" știu. "

Love U, Hate U // NamJinUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum