| ficțiune adolescenți | thriller psihologic | dark romance | LGBTQ+ |
Naratorul le-a știut pe toate. A știut exact când inima abială a unei păpuși fandosite s-a oprit, când gândurile otrăvitoare au prins viață și când nimeni nu s-a mai î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
╔═══════꧁꧂═══════╗
— Sydney, te rog să mă suni după ce primești acest mesaj vocal.
...
— Sydney, sunt tot eu, Ben. Scuze că te deranjez la ora asta, dar chiar vreau să mă suni. Vreau să mă asigur că ești bine.
...
— Ăsta cred că e al șaptelea mesaj vocal pe care ți-l trimit, dar serios, vreau să vorbesc cu tine.
Deși soarele încă nici nu răsări pe cer, pentru roșcat era deja prea târziu. Făclia speranței deja se stinse, arzând deodată cu ea și întreaga hârtie plină de dorințe fățarnice pe care Ben și le inscripționase în minte.
Nu dormise toată noaptea și se gândi cu spaimă la tot ceea ce credea Sydney despre el. La momentul actual, se ura pe sine și-și dorea ca toată zăpușeala din inima lui indocilă să se risipească și razele de nătângie să-i dezvelească judecata neviciată. Obrajii păliți de reticența timpurie îi încălzeau târșelile degerate din deșteptăciunea lui cea ruinată de viață.
Chiar atunci când fu convins că plămânii i se stăvilesc și aerul se pierde prin labirintul său interior, își puse telefonul pe pat și căzu undeva lângă el, realizând de fapt ce tocmai se petrecea: un nou episod maniacal tocmai începuse.
Nu-și mai luase medicamentele de ceva timp, iar născocelile sale chiar erau hialine, din moment ce doamna Mendes îl credea pe cuvânt și nu se interesa de jărirea din inima lui.
Dar se simțea blamabil și netrebuincios, pentru simplul fapt că o făcu pe Sydney să se prigonească și să-și piardă tot laitmotivul în apa adânca a tihnei create de demența răcoroasă a anomaliei nedefinite. Pierdu probabil singura persoană care-l jinduia și îi făcea pielea să se umple de pistrui, mai ceva ca soarele jipat dintr-o zi însuflețită de vară. Putea resimți cum toate consecințele prielnice se răscolesc prin ventricule și se frâng odată ce ajung în falțul său, destrămându-i integritatea.
Simțea cu dârzenie tot dezgustul care exploda prin aer, făcându-l să simtă cum Sydney îi mângâie fiecare imperfecțiune și e lângă el. Visa cum ea, îmbrăcată-n chipul lui septembrie, îi povestea despre cum a reușit să sleiească toate stelele de pe cer, istorisindu-i cu glas de lună prăpădită cât de mult vrea să-i fure soarele din suflet.
Să nu mai scânteieze atât de tare încât să-i infierească pielea de întunecime care-i înveșmânta cel din urmă picur de himeră. Visa ca ea să-și stingă degetele înfierbântate prin păru-i presărat cu comete pârlite, îmbrățișându-i ochii făcuți din fluorină verde, așa că-și luă caietul de pe noptieră și începu să-și înece gângăvia serbeză în groaza hrănitoare.
