Un cântec pentru o crimă

Capitolul 7

╔═══════꧁꧂═══════╗

Sam chiar se bucura că reușise să petreacă timp cu Sydney și să o cunoască într-o oarecare măsură. Chiar nu regreta niciunul dintre gesturile pe care le făcuse aseară, mai ales momentul în care cei doi s-au sărutat.

Acel moment fusese atât de plăcut, încât îl făcuse să renunțe la orgoliul lui bărbătesc în favoarea iubirii care în prezent era inexistentă.
Sam simțea sentimentul de iubire doar în preajma lui Sydney, iar după ce o părăsea parcă toate sentimentele lui se ștergeau atât din inima lui, cât și din memoria lui.

,,— Oamenii orgolioși nu sunt capabili de iubire adevărată."

Cuvintele ascuțite și mult prea pline de adevăr spuse de creață i se repetau în cap și nu-i dădeau pace.
Poate avea dreptate. Poate Sam chiar nu știa s-o iubească așa cum merita. Chiar de aceea acesta nici nu pomenise vreun "Te iubesc.". Știa că acele cuvinte erau atât de false, mai ales când ieșeau din gura lui, așa că se închise în el și gândise de două ori înainte de a vorbi.

El știa doar că atunci când era lângă ea, voia s-o simtă. Voia să-i simtă fiecare emoție și să fie lângă ea în orice moment. El poate chiar voia s-o iubească, dar... nu într-un mod normal.

Făcea pariu că după ce se culca cu ea, toate sentimentele urmau să-i piară, la fel ca și în cazul lui Beverly. Dorința lui de a o atinge era mult mai puternică decât dorința lui de a o face fericită. Voia să se facă pe el fericit, iar asta era atât de greșit.

— Sam, ți-am cumpărat o cafea. Arăți teribil, îi spusese Beverly în timp ce se așeza pe scaunul din fața lui.

Și îi întrerupse gândurile. Sam revenise, cu greu, cu picioarele pe pământ și realizase unde era de fapt.
Chiulise de la prima oră alături de roșcata lui preferată și se refugiaseră în cafenea, reușind să-și împărtășească gândurile și frustrările.

Sau mai bine zis, Beverly reușise să se elibereze și să spună tot ce are pe suflet, deoarece crețul nici nu o băgase în seamă, fiind cu totul într-o altă lume. Se gândea în principal doar la semnificația acelei zile. Fiind ziua lui Sydney, băiatul se gândi mai întâi la ce cadou i-ar putea oferi, dar toate variantele lui deveniseră incorecte după ce analizase situația.

Dar între timp, o idee extrem de murdară i se contură în minte. Era o idee care pentru moment i se părea cea mai potrivită.
Acesta aflase că în momentul în care așa-zisul tău suflet pereche moare, indiferent pe ce cale, pe încheietura partenerului vor apărea alte cuvinte, iar virusul va intra din nou în corpul lui.

Făcându-și puțin curaj, repetase în gând aceleași fraze, vrând să i se întipărească în minte:

,,Omoar-o pe Sydney. Nu există alte cale. Fă-o să se îndrăgostească de tine, apoi omoar-o."

Și cu acele fraze își ceruse scuze și se ridicase de la masă, pornind spre facultate și încercând să-și pună planul în aplicare.

Între timp, Sydney se afla la ora de limba engleză, neputând însă să-și scoată imaginile de ieri seară din cap. Totul fusese atât de frumos, până când Sam îi spusese în față că își găsise sufletul pereche.

,,Am greșit. Și pentru prima dată, Sam mi-a spus asta." gândise în sinea ei, desenând pe marginea foii o schemă, sărutul lor de aseară fiind în centrul atenției.

Degeaba îi spusese Sam că ea este sufletul lui pereche, dacă acest lucru nu se aplica și invers. Degeaba îi rostise băiatul de vreo cinci ori cuvintele de pe încheietură ei, căci nu avuseseră niciun efect asupra virusului care încă se afla în corpul ei.

Dar fata îl mințise și îi spusese că datorită lui se vindecase, iar acum remușcările își făceau simțită prezența. Tot corpul creței tremura, dar clopoțelul care sună îi oferise probabil cea mai mare șansă din viața ei pentru a se elibera.

Așteptase până când toți elevii ieșiseră din clasă, apoi își puse capul pe bancă, dând frâu liber lacrimilor care îi părăseau ochii una câte una.
Plângea atât de amar, încât își dorea să se poată băga în pământ și să n-o vadă nimeni. Situația nu era atât de gravă, dar știa că pe parcurs, minciuna ei va deveni din ce în ce mai mare și practic va ajunge să trăiască într-o minciună.

Plus că nici măcar nu-l iubea pe Sam. Nici nu avusese timp să se apropie de el și să-i cunoască personalitatea lui adevărată.

— Syd, de ce plângi? Vezi că îmi ștergi copiuțele pe care le-am scris cu creionul ieri pe bancă, îi auzise vocea lui Sam și automat își ridicase capul de pe bancă, îndreptându-și privirea spre el.

— Asta ar fi trebuit să fie amuzant?

Și fără să știe cum, îi închisese gura din nou. O așa mare perfomanță nu mai reușise de ieri seară, dar nici pe departe nu era mulțumită de ea sau de atitudinea ei.

Băiatul se așezase în bancă, lângă ea, punându-și mâna dreaptă pe bancă. Sydney nu înțelesese prima dată ce gest urma să facă sau ce voia să-i arate Sam, așa că începuse să se uite la el.

— Simte-te liberă să mă iei de mână când vrei tu, îi spusese precaut, punându-și mâna stângă pe spatele ei, începând să-l mângâie.

La început, fata avea câteva ezitări, dar se uitase în ochii crețului, iar acesta îi zâmbise dând din cap într-un mod aprobator.

— Să nu mai spui nimănui despre asta, îi reproșase rapid Sydney, unindu-și mâna cu a lui și reușind, într-un final, să-și sprijine capul de umărul băiatului.

— Promit, răspunsese Sam, pupându-i creștetul.

Chiar dacă cei doi nu erau un cuplu, puteau admite că erau unele momente în care aceștia se comportau ca unul, mai ales că în ultimul timp se apropiaseră. Chiar foarte mult.

,,Bucură-te cât mai poți. Când vei fi moartă nu te voi mai ține de mână." gândise băiatul, dându-și ochii peste cap de nenumărate ori.

,,O să mă creadă slabă. Am cedat prea repede." gândise și Sydney, strângându-l mai tare de mână.

,,De ce dracu' fac asta?" se întrebaseră amândoi în sinea lor.

Nu le plăcea ceea ce făceau, dar nici nu se gândeau să se oprească.

╚═══════꧁꧂═══════╝

boom
și aici începe plottwist-ul sau cel puțin aici trebuia să înceapă.

hope u like it luvies <3 vă aștept părerile cu cel mai mare drag :))