One story and a half

Capitolul 2

Zilele treceau repede, iar Craciunul se apropia cu pasi repezi.Sabrina deabia astepta  sarbatorile, erau perioada ei favorita din an. Stratul de nea era gros, copiii construiau oameni de zapada si forturi.Ce isi mai dorea sa copilareasca si ea putin, dar anii au trecut mai repede decat ea ar fi crezut.

Oricat de frumos ar fi fost afara, gandul tot la Adam ii statea.Nu isi putea scoate din minte primul lor sarut , primul ei sarut de altfel.Fusese atat de perfect si totusi atat de ireal.S-a intamplat intr-o noapte de toamna cand el a condus-o pana acasa, a pus-o sa isi inchida ochii, iar apoi a sarutat-o. "Vezi, nu a fost atat de rau" i-a spus, apoi a sarutat-o din nou.

Sabrinei nu ii venea sa creada cum din omul dulce de la inceput devenise atat de distant, si nu neaparat ca era distant in general, dar Adam avea schimbari de dispozitie bruste.Niciodata nu stiai la ce sa te astepti de la el, nu era agresiv , dar ignoranta lui ii spulbera sufletul.

"Si totusi daca m-ar iubi..." se trezeste fata sa spuna "Dar nu ai cum obliga un om sa te iubeasca"

Sabrina nu era  o fata pesimista, ea mereu vedea binele din orice, dar la capitolul iubire mai avea mult de asteptat, lucrurile ii ieseau de sub control , nu avea de unde sa stie ca iubirea este un sentiment atat de complex, atat de coplesitor.

Trecuse o saptamana , ea dadea de Adam din ce in ce mai rar, ultima oara cand il vazuse era in seara in care a asteptat-o in fata blocului, in acel moment fata incepuse sa se intrebe "Ii pasa macar de mine?Sigur sunt o alta cucerire de a lui si atat.". Toate astea fiind spuse , isi face curaj si ii da un scurt mesaj "La ora 7:00 sunt la tine" simplu si la obiect.

Nu era trecut de 7:00 si Adam era deja afara, credea ca va fi o simpla iesire , pana la urma doar nu o iubea, ii placea compania ei.

"Vreau sa vorbim" aceste cuvinte il iau pe neasteptate

"Nu avem despre ce sa vorbim, Sabrina" raspunse el simplu, lipsit de oricare sentiment

"Sigur ca avem,Adam. Vreau raspunsuri si le vreau acum!"

"Hai Sabrina, lasa prostiile..."

"Ce  sunt eu pentru tine, Adam?"

Raspunsul era evident, dar fata totusi il astepta, Adam nu stia ce sa raspunda, simtea ceva, dar sigur nu era iubire, tot ce putea face era sa se uite gol in ochii ei.

"Spune-mi , Adam..." privirea Sabrinei incepura sa se incetoseze.

Baiatul se intoarse cu spatele, nu ii putea spune ca nu o iubeste pentru ca totusi un sentiment exista, nu ii putea frange inima precum o facuse cu celelalte fete.

"Nimic, Sabrina"

Fata incepe sa planga , se intoarce rapid cu spatele si fuge cat de departe de el.Pe Adam il cuprindea un sentiment de vinovatie, de regret, se intoarce si o priveste cum se pierde prin multime.

Pentru cateva secunde ramane blocat in gandurile sale, analiza tot ce se intamplase mai devreme, iar apoi ravasit de sentimentul neplacut pe care il simtea striga "Sabrina, stai!". Fata se opreste , pentru cateva momente sta cu spatele la el, apoi se intoarce si il vede pe Adam alergand spre ea.Nu stia ce mai voia de la ea, mai devreme ii fransese inima .

" Doamne, Sabrina..." si o saruta, o saruta cu atata pasiune cum nu a mai sarutat pe nimeni. Se uita in ochii ei, iar timpul parca se oprise... Pleaca apoi fara sa ii mai spuna vre-un cuvant.

Sabrina era acolo, din nou singura in mijlocul multimii, inca mirata de ceea ce se intamplasera doar cu cateva momente mai devreme. Nu stia ce a insemnat gestul lui, iar baiatul o lasase  si mai mult in ceata. Acum stia concret ca nu avea la ce sa se astepte de la Adam, doar un lucru il stia sigur, ca il iubea.