Amnezia

Circul

        Apoi pornira inapoi catre statia de autobuz, destinatia fiind, de data aceasta, circul. Dupa un sfert de ora, ajunsera acolo. Cladirea era impunatoare, fiind vizibila de la mare departare. Din statia de autobuz pornea o alee care trecea mai intai printr-un parc iar apoi ajungea chiar la intrarea circului. Mergand pe aceasta alee, Leon se uita in jurul sau cu atentie, incercand sa isi aminteasca ceva. Zona era extrem de frumoasa, in jurul aleii gasindu-se o multime de flori care, fiind vara, erau toate inflorite. In parc erau o multime de copii care se jucau pe iarba verde. Circul, care se afla la capatul aleii, era clasic, de dimensiuni foarte mari, avand o forma sferica, cu o cupola drept acoperis.

            Totusi, nu reusea sa isi aminteasca nimic. Vazandu-l pe ganduri, Bianca incepu sa vorbeasca cu el pentru a-i mai alunga din pesimismul care parea ca il cuprinsese.

            -Cand eram mica veneam foarte des la circ cu parintii mei. Imi placeau foarte mult spectacolele cu animale. Eram uimita de dresori si de tot ceea ce puteau ei convinge animalele sa faca. Ursii erau preferatii mei. Ma rugam de parinti sa venim aici aproape in fiecare saptamana. Si, saracii, nedorind sa ma supere, ma refuzau destul de rar desi banuiesc ca pentru ei era plictisitor sa vina la circ asa de des. Am venit aici chiar si de trei ori pe luna pana la varsta de 12 ani. Atunci... atunci s-a imbolnavit mama. Tata, fiind si medic, a stat langa ea aproape in fiecare zi si in fiecare noapte. Iar cand ea nu a mai putut fi salvata, nici eu, nici tata, nu am mai simtit placerea de a veni la circ.

            Leon, vizibil miscat de povestea fetei, ii spuse:

            -Imi pare rau, trebuie sa fi fost greu pentru tine. Ascultandu-te, imi dau seama ca uneori sa uiti poate fi un lucru bun. Poate ca printre amintirile pe care incerc sa le recuperez se afla si unele ca aceasta pe care mi-ai spus-o tu. Iar atunci s-ar putea sa imi doresc sa nu mi le fi amintit.

            Bianca ramase cateva momente pe ganduri, apoi zise:

            -Iti amintesti cand ti-am spus ca, mai demult, am fost si eu foarte bolnava? Aveam 16 ani cand medicii m-au diagnosticat cu o tumoare pe creier foarte grava. Poate ca am facut-o din cauza tristetii care m-a cuprins dupa ce mama a murit sau poate ca pur si simplu asa a fost sa fie. Medicii erau foarte rezervati si nu credeau ca o sa rezist foarte mult. Tata nu si-a pierdut speranta niciun moment si a incercat tot ce putea pentru a ma salva. Totusi, incercarile lui nu au avut reusita si un an mai tarziu, la varsta de 17 ani, ajunsesem intr-o stare asa de grava incat nu ma mai puteam ridica din pat. Tata era disperat ca o sa ma piarda si pe mine asa cum a pierdut-o si pe mama. Am fost inconstienta multe zile iar nimeni nu imi mai dadea nicio sansa. Apoi, intr-o zi, spre mirarea tuturor, m-am trezit. Medicii au spus ca este o minune. Mai mult, tumoarea parea sa se micsoreze pe zi ce trece pana cand, eventual, a disparut de tot. Nici tata nu si-a putut explica cum s-a intamplat asta. Intr-o saptamana insa eram inapoi pe picioarele mele. O singura urma a ramas in urma afectiunii: nu-mi puteam aminti nimic din ce s-a intamplat inainte sa fiu inconstienta. Medicii au spus ca asta este un efect al tumorii pe care am avut-o. La inceput am sperat ca amintirile o sa-mi revina, dar nu mi-au revenit. Astfel ca tata a inceput sa imi povesteasca tot ceea ce se intamplase in viata mea pana atunci. Mi-a explicat cum am ajuns pe patul de spital (caci acolo ma trezisem), mi-a povestit evenimentele importante care se petrecusera in viata mea. Nici acum, dupa patru ani, nu imi amintesc nimic din ce s-a intamplat inainte de varsta de 17 ani. Tot ceea ce ti-am povestit este ceea ce am aflat de la tata, de la prieteni si de la colegii de clasa. Bineinteles, tot asa am aflat si de mama. Concluzia, zic eu, ar fi ca pana la urma afli cine esti, cu bunele si cu relele acestui lucru. Si, sincer, eu ma bucur ca am aflat chiar si amanuntele triste ale vietii mele, oricum viata nu poate fi mereu roz.

            Leon paru destul de mirat, dar si emotionat de povestea fetei.

            -Deci si tu ai trecut prin aceeasi situatie acum cativa ani? Inseamna ca e o coincidenta destul de mare... faptul ca te-am intalnit. Probabil ca asa a fost sa fie. Dar tu ai avut pe cineva care sa iti dezvaluie cine esti. Eu inca sunt in cautarea acelei persoane. Desi mi se pare ciudat ca eu sa fi facut parte dintr-un circ, sper sa o gasesc aici.