Amnezia

Sectia de politie

Era dimineata, asa ca nu se mai culca la loc. In camera alaturata, despre care afla ca este bucataria, o gasi pe Bianca. Tatal ei plecase deja la serviciu. Manca rapid un sandvis pentru a-si alunga foamea iar apoi se pregati sa plece catre sectia de politie unde spera sa afle cine este. Deoarece chiar si daca stiuse vreodata acel cartier acum nu-si putea aminti nimic, o ruga pe Bianca sa il indrume catre sectia de politie. Aceasta se oferi sa mearga cu el, deoarece oricum nu avea ce face acasa. Afla ca era studenta iar acum se afla in vacanta.

            Sectia de politie era la doua statii de autobuz distanta de apartamentul in care se trezise. Spera ca cineva sa il fi raportat disparut si astfel sa afle cine este. Lipsea de cel putin trei zile, poate chiar mai multe tinand cont ca nu-si amintea ce facuse inainte sa ajunga inconstient in fata acelui apartament, deci cu siguranta o cunostinta trebuia sa se fi ingrijorat pentru el.

            Ajuns la sectia de politie, fu nevoit sa-si astepte randul. In timp ce astepta, la un moment dat remarca ceva. Era o melodie care se auzea la unul dintre difuzoarele puse pe acel hol de asteptare. Parca ii aducea aminte de ceva... Nu era o amintire vizuala, era pur si simplu un sentiment pe care il simtea ascultand-o. Bianca ii spuse ca este o melodie foarte populara si ca probabil o auzise si el de multe ori, inainte sa isi piarda memoria. Desi melodia nu era in niciun fel trista, lui ii dadu acest sentiment.

            Dupa o asteptare destul de lunga, ii veni randul. Dupa ce spuse intreaga poveste unui politist, acesta ii spuse ca cel mai bine ar fi sa se uite pe o lista cu toate persoanele date disparute recent. Apoi, pe un monitor, ii arata poze ale acestor persoane. Erau peste o suta in ultimul an, dar el nu se afla in niciuna. Politistul ii spuse ca, in acest caz, poate lasa un anunt in ziar sau poate posta o fotografie cu el pe internet, poate cineva il va recunoaste. Ii promise, de asemenea, ca se va incepe o ancheta pentru a i se stabili identitatea, dar atata timp cat nu avea niciun act de identitate asupra lui si nici nu isi amintea nimic, asta urma sa dureze cateva zile, poate chiar saptamani. Pana atunci, tot ce putea face era sa astepte.

            Pleca foarte dezamagit. Avusese mari sperante ca va afla cine este, dar acum nu stia ce mai putea face pentru a-si descoperi identitatea. Era greu sa nu faca nimic, asa cum ii spusese politistul, si sa astepte rezultatul anchetei. Nici macar nu stia unde locuia, asa ca se intreba unde urma sa doarma pana cand lucrurile urmau sa se rezolve. Bianca incerca sa il incurajeze spunandu-i ca poate sa mai stea la ea cateva zile, poate isi va recapata memoria sau politia va afla cine este. Tatal ei cu siguranta nu ar fi zis nimic.

            Dupa ce facura drumul inapoi cu autobuzul, se indreptara catre blocul in care statea Bianca. Blocul acesta era destul de departe de soseaua principala, intr-o zona nu foarte circulata. Bianca, apropiindu-se de intrarea in bloc, se opri dintr-o data. Vazuse ceva pe unul dintre peretii cladirii. Era un afis. Parea sa fie destul de vechi, fiind rupt spre colturi si decolorat, singurul motiv pentru care inca mai era acolo fiind probabil faptul ca acel perete era destul de bine protejat impotriva intemperiilor. Ceea ce vazu insa pe acest afis o mira. Probabil datorita starii de uimire, citi cu voce tare:

            „Circul Fantastic va invita la un spectacol nemaivazut. Aveti ocazia sa vedeti pe viu cei mai talentati acrobati si dresori din lume. Invitat special: Leon Cititorul de Minti. Tehnicile sale nemaiintalnite vor scoate la iveala tot ceea ce stiti si nu stiti despre dumneavoastra. Va asteptam duminica aceasta si va promitem ca nu veti pleca dezamagiti.”

            Sub acest text, pe centrul afisului, mare, era o poza a unui tanar. Era chiar a celui care se afla langa Bianca in acel moment. Aceasta ii spuse, vizibil mirata:

            -Nu as fi crezut ca te ocupi cu asa ceva. Nu pari genul de om care sa poata citi minti (spuse ultima propozitie zambind). Macar acum avem o idee despre cine esti. Afisul este vechi, dar, din cate am auzit, acest circ are spectacole dese in zona aceasta si probabil ca vom gasi pe cineva acolo care sa te recunoasca. Este inca devreme. Ce zici, mergem pana acolo?

            -Bineinteles. Dar, stii, inca nu imi amintesc nimic din toate astea. Si eu sunt la fel de mirat ca si tine.

            Bianca ii raspunse:

            -Poate ca iti vei aminti atunci cand vei ajunge acolo. Nu vreau sa ma intelegi gresit, stiu ca pentru tine trebuie sa fie destul de greu sa treci prin lucrurile astea pentru a afla cine esti, dar, pentru mine, vacanta devine interesanta. De obicei totul era monoton si plictisitor. Probabil ca ai observat ca nu am foarte multi prieteni acasa.

            Apoi pornira inapoi catre statia de autobuz, destinatia fiind, de data aceasta, circul.