Decembrie pustiu.
Copacii goliți,
timpu-i târziu,
fluturi încremeniți.
Stelele nu-s, norii apar,
apare Iahim,
și-aduce un val.
Un val de lumină,
Iar stele, dispar...
Nici nu se simte,
lipsa lor eternă,
căci ochii-s prezenți,
prezenți cu lumină.
În valea obscură,
ochii ce văd,
simt dor de stele...
Pe cer ele nu-s,
Iahim le-a ascuns.
C-o vrajă fatală,
menită să atragă
sufletul spre boală...
Obsesie amară.
Boala fără leac,
pe care toți o vor,
dar o ispitesc ușor.
Și-odată cu ea
copacii-înfloresc,
prinzând rădăcini
În sufletul cu spini.
În valea ostilă
lumina-i protecție.
Protecție de gol,
Nu de-un zâmbet fermecător.
Iahim controla...
Rădăcini prin lumină,
fixate-n retină,
o hipnoză divină.
Coborând încet,
spre inima plină,
Plină de dorință.
Valea obscură
Albă acum,
Se schimbă în suflet.
Din decembrie obscur,
În decembrie alb...
