E Egipt, e secetă, e foc... e durere fără scop.
E un dor care nu doare, e un soare ce răsare,
Însă nu apune în mare.
Cântec ce răsună mut, lângă chipuri doar din lut.
Din nisip mai bine spus, ce se sfarmă la suflare
și încing focul mai tare, focul ce îmi arde dorul...
E cenușa pe pământ, nu e apa, nu e vânt.
E cenușă și pe cer, îngropând orice mister.
E o secetă în suflet, e o secetă în mare, e o secetă ce doare...
Infinitul mării, mort. Luna îngropată, moartă...
E Egipt, e soare, e foc...
E uscat, sufletul de dor, de lipsă...
E străin un sentimet, vrea aici, dar nu mai poate,
E pierdut în crăpături, e lăsat al nimănui...
