Soobin încerca din greu să țină pasul, sau cel puțin să își forțeze corpul să se miște. Dar era prea extenuat și obosit. Într-un moment de panică, avea senzația că încurcase până și drumul spre întoarcere.
Fără să își dea seama, a avut ghinionul să cadă într-un spațiu destul de adânc. A rămas în aceeași poziție în care a căzut, uitând complet de "monstrul" pe care l-a văzut. Căzătura i-a provocat o rană destul de vizibilă pe obraz.
A încercat să se ridice, dar nu a trecut mult până când a simțit o durere arzătoare a capului, care l-a provocat să rămână jos. Auzul începea să îi scadă, iar vederea devenea din ce în ce mai încețoșată. Inutil a încercat să își ducă degetele la tâmplă, deoarece corpul lui deja nu îl mai asculta.
Și-a deschis ochii, încă simțind urmele durerii. Ochii i s-au obișnuit repede cu lumina soarelui, blocată, brusc, de prezența altcuiva.
Apoi, a văzut acea persoană frumoasă, deasupra lui, privindu-l. Și ce i-a captivat atenția cel mai mult au fost perechea de coarne de pe capul său.
Soobin a simțit puțină tensiune, acum că a realizat distanța mică pe care o avea față de cel de lângă el. Putea să îi simtă respirația în totalitate. Tensiunea îi creștea pe măsură ce celălalt continua să se apropie și mai mult de el.
Și-a ținut ochii închiși, strâns, anticipând cel mai rău lucru care putea să se întâmple.
>>>>>>>
![](https://img.wattpad.com/cover/254153939-288-k28770.jpg)
CITEȘTI
ᴡʜᴇʀᴇ ʏᴏᴜ ᴀᴛ || ʏᴇᴏɴʙɪɴ
Fanfiction《Yeonbin AU, În care zvonurile spun că un monstru cu coarne stă ascuns în pădurea din spatele academiei. Într-o zi, un grup de delicvenți decid să îl trimită pe Soobin, noul elev transferat, în pădure. Zvonurile erau adevărate. Au dat de monstru, d...