Durerea te strigă din colțuri pustii,
Ești rece, ți-e teamă, nu poți să mai vii.
Te-asteaptă, șoptește că e pe sfârsite,
Inima, sufletul, toate ți-s rănite.
Întunericul veghează, lumina se stinge,
Memoria ți-e pătată cu lacrimi de sânge.
Încerci să te ridici, dar ești blocată la sol,
Te arde durerea, însă doar privești in gol.
Ești fără putere, un trup fără viață,
Închizi ochii și-ți pui mâna pe față.
Simți craniul cum începe să îți putrezească,
Rămășițele din tine n-o să se reîntregească.
Te-ai resemnat, durerea te cuprinde,
Puterea din tine nu se mai aprinde.
Zaci negru, pustiu, lipsit de culoare,
Ai vrea să te-opui, suferința-i prea mare.
