Ce pot să fac, când nu mai pot? Când viața mă fute, când nu mai suport?
Că trupul e viu, sufletul mort, m-am săturat să fiu robot,
Cât mai rezist, chiar nu mai știu, c-am zâmbetul trist, sufletul pustiu
Storc durere din pix, că de-o vreme nu simt că trăiesc, doar exist.
Inima mea de ani de zile se chinuie să simtă
Cel mai prost om pe care îl cunosc, îl văd dimineața în oglindă
Tremură inima până la os, se zguduie, e cutremur în mine
E haos în sufletul ăsta jegos, se dărâmă tot și rămân doar ruine
Mi-e sete de tine, mi-e foame de noi, trecutul mă bântuie ca un strigoi
Mi-am ridicat sufletul și apoi, l-am aruncat între demoni goi,
Am inima sloi, pe față noroi, bântui de una singură pe alei
Dar stai... de fapt nu sunt singură, sunt încojnurată de demonii mei.
