Sunt tot mai confuză
Inimă, tu nu m-auzi...
Am prea multe întrebări
Inimă, tu nu-mi răspunzi
De ce nu mi-ai zis că-n viață ce-i frumos doare?
Realizez c-o să pierd multe fiindcă nu mai am răbdare
Tu inimă, m-ai întors de tot pe dos
Pe lângă iubirea dată, ai distrus și ce-i frumos
Inimă, n-am știut ce-nseamnă dor
Inimă, doar tu contezi, dar nu și-n lumea lor
Ți-e dor de ei, dar știu că îi urăști
Inimă, aș vrea să recunoști
Urăște-i că și ei te-au rănit
Inimă, de ce i-ai primit?
Ce să-ți fac dacă ai oferit prea mult
Inimă, nu te recunosc
Cu alegerile tale m-ai întors pe dos
Iubești persoane care te rănesc
Și nu-i iubești pe cei care te iubesc
De ce, inimă? De ce te rănești?
Uneori parcă aș vrea din nou să iubești
Mă pierd cu gândul când mă uit la lună
Stelele se sting, visele se-aprind
Lumina neagră a nopții mă prinde scriind
Inimă, te rog nu te teme
N-am mai vorbit de mult, dar scriu de tine în poeme
Zâmbește-mi c-ai un zâmbet frumos
Încetează să-ți mai joci rolul atât de prost
Uită-te-n oglindă cât ești de ranită
Pentru oamenii reci ai devenit o țintă
Ascunde-te, nu vreau să te cert
Inimă, nu vreau să te pierd
