Adânc în mine, o lume e prinsă,
Un ocean de emoții neexplorate,
Un tărâm de vise neîmpărtășite,
De dorințe ascunse și secrete neșoptite.
Sunt un suflet tăcut, cu inima grea,
Ce poartă povara neputinței de a vorbi,
De a-mi dezvălui sentimentele crude,
De a-mi elibera sufletul din ghearele tăcerii.
Ochii mei, ferestre spre un univers necunoscut,
Reflectă o tristețe ce nu poate fi rostită,
Un dor arzător de a fi înțeles,
De a fi iubit și acceptat cu tot ce sunt.
Dar cuvintele îmi fug de pe buze,
Se pierd în hăul tăcerii apăsătoare,
Frica de respingere mă ține captiv,
Un prizonier al propriilor mele temeri.
Aș vrea să strig, să plâng, să râd,
Să-mi exprim toată gama de sentimente,
Dar vocea mea rămâne blocată în gât,
Un ecou al emoțiilor reprimate.
Sunt un suflet pierdut în mulțime,
Un observator tăcut al vieții,
Ce visează la o lume unde tăcerea nu există,
Unde sufletele pot vorbi liber și sincer.
Dar până atunci, voi rămâne ascuns în umbre,
Un suflet tăcut, cu inima plină de dor,
Visând la ziua când voi putea să mă eliberez,
Și să-mi exprim adevărata ființă.
