Zaira

Sacrificiul

Știam, în subconștient știam că asta o să-mi ceară și într-un fel mă pregătisem sufletește. Nu vorbisem cu nimeni despre bănuielile mele pentru că știam că lumea o să încerce să mă facă să mă răzgândesc. Dar punând la cap frânturile de poveste pe care mi le spusese Maxx despre el și rege, bănuisem că era mâna lui Adrian în ciudata stare a soțului meu. Întrebarea era, dacă puteam să o fac. În fond, ce ai face pentru persoana iubită? Până unde ai merge ca să o vezi sănătoasă și bine, chiar și în detrimentul vieții tale? Te-ai sacrifica? Auzisem de atâtea ori expresia aceea, ,,aș încasa un glonț pentru tine'', dar chiar ai face-o? Te-ai pune în fața unui glonț pentru a apăra persoana iubita? Cuvintele au așa de puțină însemnătate fără a fi validate de fapte. Fiecare în parte spune tot ce i se năzărește în cap pentru a-și atinge scopurile, dar faptele, uneori nu se concretizau. Așa că mă întrebam, de douăzeci de minute ce aș face. Ai impresia că îți trebuie o perioadă mai mare de timp pentru a-ți aranja viitorul, dar de fapt, știi din primul moment. Știi că oricât ai amâna inevitabilul, ai face totul pentru persoana iubită.

Îmi amintesc de poveștile mamei despre iubiri care întreceau imaginarul, care răzbăteau munții, care înfruntau pericole nespuse, doar pentru a uni două destine. Îmi amintesc despre povestea Taj Mahal-ului, despre piesele lui Shakespeare, Romeo și Julieta, toate aveau ceva în comun, în ciuda iubirii mari, finalul era unul tragic. Oare despre asta să fie iubirea, despre sacricifiu? Despre binele altuia? Nu aveam punct de referință, simpatia mea pentru Robert nu se compara nici cât negru sub unghie cu ceea ce simțeam pentru Maxx, dar asta trebuia să fie.

Mă plimbam de colo, colo prin fața patului nostru, până când m-am oprit și m-am dus spre el. Încercasem totul și nimic nu funcționase, dar poate nu încercasem remediu potrivit.

Mi-am trecut mâna ușor prin părul lui mătăsos și am oftat. Nu aveam inima grea, mă împăcasem cu decizia mea, dar aș fi vrut să-l mai văd odată pe Maxx așa cum era el. Să-mi zâmbească, să-mi spună că mă iubește și că totul o să fie bine. Voiam un ultim moment cu el, dar știam că nu se poate. Oftând, mi-am retras mâna și am deschis noptiera de lângă pat, știind că o să găsesc hârtie și ceva de scris.

Cu instrumentele în mână, m-am dus pe partea cealaltă a patului și m-am așezat. Trebuia să mă mișc repede, pericolul fiind la doi pași de noi, dar cum îți iei rămas bun de la cel pe care-l iubești? Cum poți să așterni pe o simplă foaie de hârtie, magnitudinea sentimentelor pentru el? Și o viață dacă aș fi avut, tot nu aș fi putut să-mi exprim concret sentimentele mele pentru el.

L-am urât din tot sufletul meu și i-am dorit moartea, ca mai apoi să simt tandrețe și iubire, din partea aceluiași om care mă torturase. Adormeam nopțile cu el în minte și mă trezeam cu mirosul lui impregnat pe piele. A venit așa de neașteptat si parcă la fel era menit să se sfârșească. Nu voiam să gândesc așa, dar nu puteam să nu observ ironia situației, prin sacrificiul meu, Adrian avea să câștige, răul avea să câștige în fața binelui și acest lucru mă îndurera.

Luptasem cu morile de vânt pentru un trai mai bun, dar vântul s-a dovedit a fi mult prea aprig și necruțător pentru mine.

-Te iubesc veșnic, am rostit cu voce tare, cuvintele pe care le scrisesem la finalul scrisorii.

Am împăturit în două hârtia și i-am băgat-o în buzunarul de la pantaloni, astfel avea să o găsească când se va trezi. Mi-am trecut mâna pe pieptul lui, apoi m-am lipit cu tot corpul de el, oftând tare. L-am strâns tare la piept, i-am sărutat buzele, obrajii și fruntea, apoi m-am dat jos din pat, ducându-mă spre dulap.

Dosită printre haine, ascunsesem rochia aceea infernală cu care intrasem pentru prima dată în palat. M-am schimbat de pantaloni și hanorac și m-am îmbrăcat cu rochia. Nu trebuia să mă uit în oglindă că sa știu cum arătam, eram Zaira aceea consternată, nervoasă și speriată din prima zi. Lăsând hainele noi pe podea și descălțându-mă de încălțări, am pășit cu picioarele goale pe podeaua de lemn, îndreptându-mă spre ușă. Aruncând o ultima privire în cameră, spre pat, am deschis larg ușa și m-am dus hotărâtă spre destinul meu.