Zaira

Rușine

Am rămas fără cuvinte. Pur și simplu mă uitam la el fără să schițez un cuvânt pentru că asta nu mi s-a mai întâmplat. Niciodată! Niciun stăpân nu a fost interesat de aspectul ăsta considerând că noi,sclavii, eram cu mult sub nivelul lor și că le-ar fi murdărit într-un fel reputația dacă se dedau la astfel de lucruri. Aparent,ducele nu considera așa. Ba din contră, se uita la mine destul de amuzat,așteptând să trec la fapte.

-Șoricel, să nu-mi spui că nu ai mai făcut asta, a zis deloc afectat de nuditatea lui.

Și până la urmă de ce ar fi? Omul arată splendid;în cel mai masculin mod cu putință. Dar ce naiba făceam eu aici? Nu ar trebui să stau înțepenită locului,la nici doi metri de noul meu stăpân holbându-mă la el.Nu ar trebui nici măcar să fiu în camera asta, darămite să mai și conversez cu el.

-Dacă nu începi să vorbești o să mă enervez și chiar nu vreau să te atârn de fereastră, a continuat întinzând mâna stângă spre mine și smucindu-mă spre el,făcându-mă să-i cad în poală.

-N-nu pot face asta, am șoptit, punându-mi mâinile pe pieptul lui și împingându-l.

-Ce te face să crezi că ai de ales? a întrebat malițios, împingându-mă cu putere în jos, până am ajuns fața în față cu penisul lui. Suge! a ordonat.

Oh doamne! Ce era de făcut? Puteam să-l mușc,dar asta avea să-mi aducă alta pedeapsă,poate chiar mai gravă sau puteam pur și simplu să sar din pat și să fug,dar nici asta nu era o rezolvare.

-Acum! a comandat,strângându-mi părul în mâini și împingându-mi capul în jos.

Și chiar când credeam că nu mai am scăpare, s-a auzit aceeași voce pe care mai devreme o detestam.

-Înălțimea dumneavoastră, regele v-a convocat în sala regală, este o situație urgentă.

-Vin în zece minute, a spus printre dinți, dându-mi drumul la păr și împingându-mă cât colo,aproape să mă dărâme din pat. 

-Nu aveți zece minute, a adăugat aceeași voce.

-La dracu! a înjurat ducele, dându-se nervos jos din pat, intrând într-o cameră și trântind ușa în urma lui.

-Poți să pleci acum!a răcnit din spatele ușii închise.

La naiba! Nu știam că mă pot mișca așa de repede. Nu știu când m-am dat jos din patul ăla odios și am ajuns în camera mea. Gâfâiam, dar nu de la distanța parcursă, ci de la dezastrul pe care îl evitasem.

Credeam că avea să fie mai ușor,dar era de o mie de ori mai greu decât credeam. Oamenii erau cruzi și meschini,iar faptul că dețineau un titlu nu justifica acest lucru,doar îl amplifica. Priveam toți aceeași față a omenirii și nu era un prea plăcută. Aici totul se pedepsea,fie că făceai un lucru bun sau rău așa că mă așteptam la o pedeapsă destul de gravă pentru ce făcusem mai devreme.

Mă obișnuisem într-un fel,doar că nimeni nu ar trebui să o facă. Dar asta este viața acum și trebuie să o trăim ca atare.

Abia după ce am auzit ușa camerei ducelui trântindu-se mi-am putut face treaba.Îmi luasem și afurisitele alea de reguli cu mine pentru a fi atentă să nu mai fac ceva să-i atrag mânia mai mult decât o făcusem. Îi făcusem baia lună,aranjasem prosoapele exact cum mi s-a spus să o fac,aruncasem tot ce era de aruncat, întinsesem patul și aerisisem. 

Îmi făcusem treaba,speram doar să nu primesc o pedeapsă prea dură. 

Abia intrasem la mine în cameră, că ușa a fost dată de perete și pe ea a intrat un Maxx furibund.

-Mișcă! a spus indicându-mi să-l urmez.

Oare unde era tipul care mă ajutase și mă cărase pe trepte? 

-Nu pot să cred că deja ai încălcat mai mult de jumătate din reguli. Ce a fost în capul tău să te duci direct în dormitorul ducelui?a întrebat prinzându-mă de antebraț cu putere și zgâlțâindu-mă.

-Dacă mă tot zdruncini nu o să-ți răspund, am reușit să spun.

-Oh, numai gura ta mare o să te bage în belele zilnic, auzi ce zic? Zilnic! a continuat să țipe la mine în timp ce mă trăgea după el pe niște coridoare.

-Nu a fost nimeni omorât pentru că și-a spus părerea, am spus în ciuda faptului că știam că o să-l enervez mai tare. Nu-mi mai era frică;nu de el.

-Nimeni de care să știți voi, a bombănit deschizând o ușă și împingându-mă înăuntru și închizând ușa în urma lui. Dezbracă-te! a ordonat postându-se răbdător în fața mea.

-S-o crezi tu! am spus fugind în cealaltă parte a camerei,departe de el.

-Nu vrei să vin eu la tine,așa că fă bine și dezbracă-te singură! a zis scoțând dintr-un buzunar din spatele pantalonilor un cuțit.

-Ești un barbar!am țipat uitându-mă disperată prin cameră după o ieșire,dar nu era decât cea din spatele lui. Sunteți toți duși cu pluta! Reguli peste reguli și ce tot aveți cu dezbrăcatul? am țipat. Ieri când m-ai luat din Piața Regală, m-ai dezbrăcat în fața tuturor,fără să-ți pese de ce aș putea crede eu. De ce trebuie să fie așa?am întrebat furioasă.

-Nu uita cine ești Zaira și nu uita cu cine vorbești. Îți permit atâtea pentru că-mi pari amuzantă,dar nu toți o să creadă asta. Știi ce pedeapsă meritai pentru că ai intrat în dormitorul ducelui,l-ai privit în ochi și ai fost impertinentă? Știi? a întrebat începând să urle din nou ca ieri pe drum.

Am amuțit pentru că își dădea jos bluza și venea spre mine cu afurisitul ăla de cuțit. Eu pusesem pe mine la repezeală o rochie lungă vișinie cu auriu la poale,care-mi fusese lăsată într-un dulap plin de astfel de rochii. Numai rochii și nimic altceva;nici măcar lenjerie intimă.

-Un deget, a spus rece,venind în fața mea,de la mână ori picior,depinde în ce stare este ducele. Și la cât de furios părea probabil erau amândouă. Vreau să înțelegi că aici nu este de joacă, a spus mijind ochii spre mine,trebuie să urmezi niște reguli pentru a supraviețui. Vrei să trăiești, nu?

-Da, m-am trezit răspunzând.

-Bun răspuns, a zis făcând un pas în spate. Dă-ți jos rochia, până nu o fac eu, a zis ridicând cuțitul spre mine.

Pentru prima dată de când am fost cumpărată am făcut ce mi-a spus. Deși muream de rușine, mi-am dat jos rochia și am aruncat-o cât colo,stând goală în fața lui privindu-l în ochi.

-Întoarce-te, a spus apropriindu-se din nou de mine.

Din nou am făcut ce mi-a cerut deși muream de frică. Îi simțeam respirația pe gât ceea ce mă făcea și mai nervoasă. Oare ce era în mintea lui? Oare ce avea să facă.

Mai să sar pe perete când s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit l-a ureche.

-Rușinea te face slab. Te mistuie și te înnebunește, făcându-te să te întrebi dacă este bine să faci un lucru sau nu. Când spun să faci un lucru îl faci  pentru că aici nu e loc de rușine. Oricum, te-am mai văzut goală,deci nu e ceva nou. În genunchi.

Tremuram de-a dreptul deja așa că am făcut-o imediat, apoi s-a auzit un fel de foșnet în spate, urmat de o usturime îngrozitoare pe spate.

Doar nu mă biciuia?!

-Asta e pedeapsa ta și crede-mă e mult mai ușoară decât ce ți se pregătea, a spus înainte să-mi mai aplice o lovitură de bici făcându-mă să urlu de durere.