Zaira

Frumoasă poveste, nu?

Priveam în tavan de parcă putea să-mi ofere el răspunsuri. Răspunsuri pe care eu refuzam să le accept,deși într-un colț din sufletul meu ele urlau să iasă la suprafață. Puneam totul pe baza singurătății, a torturilor și a intimidării. Omul are nevoie de alt om pentru a supraviețui, iar eu asta făcusem, încălcasem toate regulile și rămăsesem în viață. Ce se petrecuse între noi avea să rămână un mister, poate până avea să deschidă Maxx subiectul.

Oftând, m-am ridicat din pat, cu stomacul încă protestând de foame și m-am dus să-mi fac baie. După toată activitatea de aseară și cea de dimineață mă simțeam murdară.

Dar actul în sine nu ți s-a părut murdar, nu?

Mi-am umplut cada până la refuz și m-am scufundat în ea, oftând mulțumită. Presimțeam că ziua de azi avea să fie una bună.

Mi-am sprijinit capul de marginea căzii și am lăsat apa aproape fierbinte să-mi cuprindă corpul. Era o senzație așa de plăcută și străină într-un fel, după ce experimentai dușurile reci și scurte, simpla apă caldă ți se pare un lux.

Era o vreme în care totul ne era la îndemână și abuzam de ele neștiind că nu o să mai avem acces la ele. Gândul că unii oameni avansau și alții regresau îmi producea o silă nemărginită.
De multe ori îmi spuneam că nu trebuie să mai privesc spre trecut, spre ceea ce pierdusem, ci să mă uit la prezent și viitor pentru că pe acestea aveam să le experimentez. Dar nici trecutul nu-l puteam uita pentru că trebuia să învățăm din el pentru a nu se repta. Noi din păcate nici măcar asta nu făcusem și ne trezisem într-o situație de necontrolat.

Inconștient, mi-am lăsat trupul să alunece sub apă, uitând complet de avertismentul lui Maxx.

Liniștea era prietenul și dușmanul meu. În ea se nășteau cele mai urâte amintiri ale mele, dar și cele mai frumoase. În liniște îmi puteam auzi conștiința care striga la mine că îmi pierdusem calea și mă abătusem de la ea. În liniște puteam auzi cel mai pregnant gând al meu, eram o femeie măritată cu torționarul meu și nu puteam face nimic să schimb asta.

Planul meu inițial, deși dat peste cap de întorsătura asta de evenimente, încă putea funcționa. Trebuia totuși să am și mai mare grijă pentru că acum erau mai multe în joc.

-Zaira, ce dracu faci?am auzit un strigăt care m-a făcut să deschid brusc ochii, deși încă eram sub apă.

Mâini puternice m-au ridicat imediat de sub apă și m-au ținut suspendată deasupra căzii.

-Nu-mi spune, iar te gândeai, a zis sarcastic, punându-mă cu picioarele pe gresia din baie.

-Fix asta făceam, am zis ridicându-mi capul să-l pot privi în ochi și acoperind-mă cât se putea cu mâinile.

Pentru câteva clipe doar s-a uitat la mine, de sus până jos, de parcă mă examina. Apoi mi-a apucat mâinile și mi l-a pus pe lângă corp, descoperind-mă total privirii lui.

-Ce rost are să te mai ascunzi?a întrebat, ridicând dintr-o sprânceană.

-Ce rost are să mai respiri?am contracarat.

-Gura ta mare și vorbele ce-ți ies pe ea o să ne bage pe amândoi în bucluc, a zis apucându-mă brusc de maxilar.

-Obișnuiește-te cu mine așa cum sunt pentru că nu o să mă schimb pentru nimeni, am zis printre dinți.

-O să o faci, altfel nu o îți placă consecințele, m-a amenințat.

-Nu-mi este frică de tine, am spus curajoasă.

-Dacă ne-am culcat împreună de câteva ori asta nu înseamnă că o să fiu mai blând cu tine, din contră, vreau de la tine supunere totală, a urlat, revenind Maxx pe care îl știam eu.