Zaira

Viața unui om

După ce a terminat Maxx convorbirea destul de scurtă și succintă,ne-am privit unul pe altul de parcă nu știam ce să ne spunem și într-o oarecare măsură chiar așa și era. Simțeam că se schimbase ceva între noi,iar dinamica avea să fie alta de acum încolo.

-Vrei să mergi cu mine în temnițe?a întrebat brusc.

Oh,da, sigur se schimbase ceva,mă rugam totuși ca minunea să țină mai mult de trei zile.

-Normal că da, am spus repede,dar înainte de toate vreau să mâncăm ceva, am recunoscut,plecând privirea.

-Sigur, a zis ridicându-se încet din pat,având grijă să ia cu el cearceaful și îndreptându-se încet spre baie.

Am urmărit cum închide ușa în urma lui și am rămas cu privirea fixă pe ușa băii. Mintea mea fugea cu 500 km/h  și abia reușeam să-mi adun gândurile,dar cel mai persistent era  la ce avea să se întâmple de acum înainte. Împiedicasem un asasinat,ce e drept,nu a unui nobil,dar și acest lucru trebuia să conteze,viața unui om trebuia să conteze.

Îmi amintesc zilele când totul era într-o normalitate și eram liber să facem ce dorim. Alegerile le făceai bazate pe instinct de cele mai multe ori sau pe moft,rareori te gândeai la ziua de mâine. Dacă mă gândesc mai bine,niciodată nu ne gândim la ziua de mâine ca fiind nesigură și de ce am face-o?

De cele mai multe ori ne trăim viața haotic și fără sens,cu mici excepții,dar ea la rândul ei știe să ne  întoarcă și celălalt obraz. Exact cum s-a întâmplat când s-a instaurat monarhia.  Brusc,ziua de mâine devenise cel mai important țel pe care toți voiam să-l atingem,doar că puțini o făceam.

Eu îmi câștigasem acest drept,dar pentru cei din temnițe,ziua de mâine nu avea să vină,iar faptul că Maxx mă ducea acolo trebuia să însemne ceva și ținând cont de testele lui,probabil acesta era unul dintre ele.

Ușa de la baie s-a deschis brusc și nu am avut timp să-mi feresc privirea așa că m-a prind cu privirea fixă spre el.

-Mă urmărești?a întrebat ridicând dintr-o sprânceană.

Nu am răspuns pentru că aveam gura foarte uscată,iar privirea începuse să mi se încețoșeze. Văzusem totuși că se îmbrăcase în niște pantaloni negri largi și un tricou,părul îi era prins într-o coadă la ceafă,iar barba părea mai scurtă decât de obicei. Cât timp stătuse în baie și de unde naiba luase hainele?

-Zaira, m-a strigat venind încet lângă mine. Nu te simți bine? a întrebat apucându-mă de braț.

-Nu am mai mâncat de câteva zile, am recunoscut simțind cum plutesc.

-La naiba, a zis tare,îndreptându-mă spre pat. Așează-te până nu pici și o să-ți aduc eu ceva de mâncare,apoi mergem în temnițe, a zis împingându-mă în pat și ieșind din cameră.

Voiam să îi spun că nu mai este nimic de mâncare în bucătărie,dar din nou se mișcase prea repede. Chiar și cu o rană la picior,Maxx tot putea să se miște destul de repede și silențios.

M-am ridicat încet și mi-am pus un pahar cu apă,doar că pereții încercau să mă înghită,așa că m-am pus la loc pe pat. Mai trecusem de câteva ori prin foamete și știam foarte bine la ce să mă aștept,trebuie doar să beau puțină apă se se regleze nivelul nutrienților din corp și aveam să fiu bine.

-Zaira, a spus o voce de lângă mine.

Am deschis încet ochii,asigurându-mă că pereții nu mai vin spre mine și m-am întors spre sursa de zgomot care mă trezise din somn.

-S-au cam inversat rolurile,nu crezi? a întrebat Maxx dându-mi să beau din paharul pe care-l umplusem eu cu apă.

Mi se părea totul un vis. Cu o mână îmi dădea apă,iar în  cealaltă avea o farfurie  aburindă cu ceva ce semăna cu carnea. Sigur visam pentru că bucătăria era goală,iar carne nu văzusem mai deloc de când lucram eu acolo.