Zaira

Speranță

Toată viața mea am avut regrete. Unii pot să spună că nu am trăit destul pentru a avea atâtea regrete, dar eu îi pot contrazice. Cu fiecare alegere pe care o facem, lăsăm în urmă un potențial drum pe care am fi putut merge, unul mai bun sau mai rău, nu avem de unde știi. Astea sunt regretele, alegerile pe care nu le-am făcut. În clipa asta, regretam că nu petrecusem mai mult timp cu Maxx, regretam că nu îi spusesem că-l iubesc de mai multe ori pe zi, că nu mă prețuisem destul, că nu tăceam naibii din gură mai des ca să nu mai intru în bucluc. Dar stând acum față în față cu Adrian, realizasem că fără aceste alegeri, eu nu aș fi avut parte de momentele fericite. Învățasem destul de repede că fără rău, binele nu există, iar revelația asta mă izbea în față chiar acum, asta și pumnul lui Adrian.

Am țipat și m-am prăvălit pe podea cu o durere incredibilă de nas. Mi-am dus mecanic mâna la el și  mi-am simțit degetele umede și lipicioase, da, sânge. Lacrimile au țâșnit imediat , dar la fel și instinctul de luptă. Știam de la început că unul dintre noi avea să moară, dar nu aveam să fie eu aceea, cel puțin nu fără luptă.

Am ignorat durerea cruntă și m-am ridicat în picioare la timp să parez următoarea lui lovitură de picior, menită coastelor mele. În sfârșit venise timpul să pun în aplicare învățăturile lui Maxx.

Calculasem în minte care erau dezavantajele și avantajele mele, unele fiind mai numeroase ca celelalte. De exemplu, Adrian era mai înalt decât mine, mai greu și mai puternic, dar eu eram mai iute și puteam ajunge mai repede la anumite zone ale corpului, lui.

Mi-am îndoit puțin genunchii chiar când se pregătea să mă lovească cu pumnii și i-am tras cât puteam de tare un pumn în penis, făcându-l să urle de durere și să cadă în genunchi. Asta era, avantajul de care aveam nevoie. Rapid, mi-am ridicat genunchiul și l-am izbit de nasul lui, auzit trosnetul specific ruperii oaselor. Sângele șiroia liber pe bărbia lui, la fel cum se întâmpla și la mine.

-Copil prost, a mârâit, ridicând capul să se uite la mine. Dacă ai impresia că o să învingi, delirezi. Nu o să ieși de aici vie, îți jur, a zis cu ură.

-Iar eu mi-am jurat că nu o să mor, așa că vezi tu, Adrian suntem într-un impas, am zis batjocoritor, ridicându-mi mâna dreaptă cu palma în sus.

Mii de furnicături mi-au trecut prin braț, ca mai apoi să iasă efectiv din buricele degetelor. Aflasem în sfârșit despre tehnologia MOV. Erau mici dispozitive cu inteligență artificială care se atașau pur și simplu de mușchi ori sistemul nervos și care îmbunătățeau mecanic gazda, pe lângă faptul că erau arme mortale.

-Ce...

Uimire, asta se citea pe fața lui Adrian, dar doar atât. Doar nu credea că aș fi venit nepregătită?Mental eram pregătită pentru orice pentru că în viață nu ești sigur decât de moarte, în rest, totul este noroc. Aproape nimeni nu știa planul meu, doar eu și doctorul care venise de la Timișoara și care mă ajutase să înțeleg tehnologia asta. El de unde știa? Ei bine, toți oamenii de știință fuseseră ținuți prizonieri sub comanda lui Adrian pentru a dezvolta doar pentru el tehnologii noi. Când Doc fugise, în spatele camerelor care țineau loc de spital, era laboratorul de cercetare care era plin de oameni care lucrau aproape non stop pentru următoarea descoperire. Au fost șocați și neîncrezători când i-am eliberat și i-am lăsat să plece unde voiau ei.

Să ai atâta cunoaștere și putere și să o păstrezi pentru tine și scopurile tale mizere! Am rectificat tot ce s-a putut, iar când am avut nevoie de ajutor, au fost mai mult decât bucuroși să mă ajute, cât au putut. Problema lui Maxx, ei bine, nu era complicată, doar că trebuiau să fie tăiate conexiunile cu cel care le făcuse inițial, în speță Adrian. Dispozitivele lui erau controlate atât de el, cât și de Adrian și până nu îl elibera Adrian, el nu avea să se trezească.