Zaira

Pedepse

Nu pot spune că m-am odihnit pentru că aș minți. Credeam că avea să fie liniște,dar de fiecare dată când lăsam din mână regulile se auzea de nicăieri acea voce bărbătească din hol, care-mi spunea să-mi fac treaba. Chiar și noaptea se auzea în surdină aceeași voce recitând regulile.

Un coșmar! Când credeam că adorm, volumul vocii creștea în intensitate și mă readucea în starea de trezire. Până dimineață știam ca pe apă regulile alea afurisite și dacă le mai auzeam o singură dată aveam să-mi smulg părul din cap.

Era 3 dimineața și știam asta pentru că vocea aceea de acum enervantă anunța cât este ceasul din oră în oră. Mai aveam două ore până îmi începeam oficial îndatoririle de sclavă și mă gândeam care este noțiunea lor de odihnă. Trebuia să existe un moment al zilei în care să nu auzi vocea aceea enervantă și în care te poți odihni. Sau cumva lipsa odihnei și epuizarea mentală erau un soi de reprimare a controlului? Speram să mă înșel pentru că nu aveam să rezist prea mult,dacă despre asta era vorba.

Am oftat și m-am dat jos din pat încercând să fac câțiva pași. Nu mai durea așa de tare și în fond asta nu ar fi cea mai gravă rană pe care o căpătam. Fostul meu stăpân era un nenorocit cu o minte foarte sucită și i s-a părut amuzant să vadă cât puteam rezista pe o suprafață rece cu multiple tăieturi pe corp. Hai să spunem că nu mult. Apoi s-a plictisit și a hotărât că vrea să vadă cât timp îi ia corpului omenesc să se vindece singur; prea mult.

Cel mai deranjant lucru? Toată familia participa la aceste experimente,așa cum le numea el şi absolut nimeni nu făcea nimic să împiedice aceste orori. Imediat ce corpul meu a dat semne că nu mai rezistă mult, am fost eliberată și cumpărată aproape imediat de aceeași speță de nenorocit,doar că acesta nu privea,doar făcea,apoi pleca.

Cel mai mult îi plăcea să ne atârne ca pe niște ornamente în pom,legate de părul din cap. Cine cădea prima nu primea mâncare două zile. Era un fel de loterie,dacă aveai noroc nu cădeai în primele minute,dacă nu, erai trimisă în cameră fără mâncare. Ăsta era privilegiul femeilor,cu bărbații era altfel. Să spunem doar că stăpânul se închidea în cameră cu trei sclavi și ieșea abia după patru ore foarte vesel și amâna câteva zile următoarea agățare în pom,dar și asta depindea de cât de bine prestaseră bărbații.

Amintindu-mi aceste orori mi-am dat seama de un lucru pe care până atunci nu-l observasem. Persoanele astea ne conduceau? Acești nenorociți cu mintea dereglată erau nobilimea? Ei tăiau și spânzurau la propriu și figurat tot ce mișca în afurisita asta de țară; nici nu mă miră ca am decăzut în asemenea hal.

Într-un fel ne meritam soarta,dar pe de altă parte, chiar nu puteam face nimic? Oare nu puteam să facem o revoltă? Suntem milioane de sclavi, sigur îi putem nimicii pe stăpâni dacă ne dorim,dar aici este problema. Frica.

Ne este prea frică de necunoscut. Ne este prea frică să facem ceva ieșit din ordinar. De ce nu putem pur și simplu să spargem tiparele și să ne creem propriul  viitor și să nu mai fim la mâna unora? 

Aici intervine dorința,sau mai bine spus lipsa ei. Nu ne mai dorim libertatea pentru că nu mai știm ce este și de ce să ne dorim ceva când ne putem complace în situația de față. Ce aduce libertatea? Schimbări, decizii proprii, independență și multe altele de care nouă ne e frică. De ce să dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard? Avem un acoperiș deasupra capului, avem ce mânca,avem cu ce ne îmbrăca, de ce să schimbăm toate astea pentru un viitor incert?

-Ora 5, a bubuit vocea de nicăieri,trezindu-mă la realitate.

Ce naiba? Pierdusem două ore pe marginea patului făcând nimic? Am zâmbit în sinea mea și m-am ridicat complet din pat.Cum spuneam, nu mă durea așa de tare,dar nici confortabil nu era. Trebuia să îndur și să trec peste,așa că m-am dus spre ușa pe care Maxx mi-a indicat-o ca fiind a ducelui și m-am rugat ca măcar de data asta să nu fie un sadic nenorocit.

Am deschis ușor ușa,având grijă nu fac nici cel mai mic zgomot și am intrat în camera întunecată a ducelui. Știam foarte bine că nu trebuie să zăbovesc,dar curiozitatea mă rodea,așa că m-am îndreptat spre pat dorind să aflu cum arată noul stăpân.

Eram conştientă că încălcam mai multe reguli chiar din prima zi,dar nu mă puteam abține. Patul se afla chiar în mijlocul camerei,uriaș și înconjurat de stâlpi grei de susținere în fiecare colț. Mă așteptam să fie și un baldachin,dar nu era cazul,doar că patul era foarte înalt și nu prea puteam vedea în el,decât dacă mă cățăram într-un fel.

Mișcându-mă încet prin cameră,am ocolit patul și am ajuns pe partea în care se afla o afurisită de scară cu cinci trepte. Mi-am pus toată puterea în urcarea acelor trepte și în efortul de a nu face zgomot și mi-a reușit. Ajunsesem să văd bărbatul din pat,doar că cea mai mare problemă era că și el mă vedea pe mine.

Am făcut ochii mari încercând să nu țip și să mă dezechilibrez. Credeam că dormea! Dar el se uita la mine curios,ridicând dintr-o sprânceană,de parcă aștepta o explicație și oh doamne,chiar aveam să dau una și nu doar lui, ci și lui Maxx,dacă ducele se dovedea a fi un nemernic.

-Ești un șoricel curios,nu-i așa?a întrebat ducele ridicându-se să se sprijine de tăblia patului, lăsând ca cearceaful să-i alunece până la talie.

-Presupun că ești noua sclavă altfel nu văd un motiv pentru care te-ai strecura așa la mine în pat, a continuat încrucișându-și brațele peste pieptul gol.

-Nu m-am strecurat! m-am trezit că-i răspund.

-Ești un șoricel impertinent,nu-i așa? a zis amuzant. Ce ne facem noi cu tine? Aș putea să sun după Maxx și te avertizez că pedepsele lui Maxx sunt notorii sau aș putea să te pedepsesc chiar eu. Să vedem, a continuat, în primul rând m-ai privit în ochi și continui să o faci deși nu ți-am dat voie,ai intrat mai întâi în dormitorul meu,deși sper că ți s-a spus că acesta este ultimul pe lista de priorități ,apoi te-ai strecurat în patul meu și mi-ai și vorbit. Ce pedeapsă ți-aș putea da?a întrebat retoric trecându-și o mână prin barba neagră deasă.

Eram fără cuvinte! Nu credeam că aveam să fiu pedepsită din prima mea zi și mai mult ca sigur nu mă așteptam ca stăpânul meu să fie așa de atrăgător. Ce naiba spun, era al naibii de arătos cu barba aia neagră, cu părul la fel, ochii căprui, foarte bine făcut și cu atâtea tatuaje!

-Știu! a spus trezindu-mă din reveria mea idioată și apăsând peretele din spatele lui. Maxx, a zis îngrozindu-mă, cum se numește fata cea nouă?

-A refuzat să ne spună, înălțimea voastră, s-a auzit vocea lui Maxx de nicăieri.

-Azi și mâine este scutită de treburi,s-a înțeles?a poruncit ducele.

-Da, s-a auzit vocea nesigură a lui Maxx. Pot întreba dacă a greșit cu ceva?

-Poți,a spus scurt ducele,apoi a lovit din nou peretele tăind din start replica lui Maxx. Cum te numești?a întrebat privindu-mă în ochi.

Ce era cu mine? Ce naiba mai căutam pe treptele alea, de ce nu mă dădeam jos și de ce încă-l mai priveam în ochi?

-Dacă nu începi să vorbești o să te atârn de fereastră cu capul în jos, este clar? a zis, întărindu-mi convingerea că toți sunt o apă și un pământ.

-Zaira, am spus lăsând într-un final privirea în jos.

-Interesant nume,poate o să te las să-l păstrezi, a rostit înclinându-și capul într-o parte. Doar nu te-ai apucat acum să ții cont de reguli nu? Privește-mă în ochi!

Ceea ce a fost o greșeală pentru că următoarea lui replică era menită să-mi vadă fix reacția.

-Acum, pedeapsa, a zis zâmbind și smucindu-și cearceaful de pe el, suge-mi-o!

Să spun că eram șocată era prea puțin! Eram terifiată în primul rând de pedeapsa lui și în al doilea rând de faptul că era gol pușcă și părea foarte pregătit pentru ce-mi cerea!

*****

în imagine ducele Ceia