Ganduri si sentimente

Invinsa

Ce as putea sa ii mai spun acum...?
I-am facut visul si speranta scrum...
El s-a deschis in fata mea...Inger divin,
Si-a deschis aripile si m-a lasat sa vin...

In bratele sale m-a cuprins cu lumina,
Cu rabdare, caldura si mangaiere lina,
Si vorbe de aur si incurajari de chihlimbar...
Toate vor ramane doar o amintire...? Tresar...

E frig acum, si-ncep din nou a ingheta...
Nici nu a trecut mult si imi e dor de-mbratisarea sa,
Dar stiu ca in toate acestea, numai eu sunt de vina,
Caci l-am facut sa sufere cu mediocritate deplina...

Am decazut la cel mai josnic nivel,
Mi-am pierdut increderea in iubire, in el,
Desi nu asta merita...A vrut doar sa imi fie bine...
Ma rostogolesc acum in dispret si rusine..

El nu-mi spune nimic, nu imi arata ca e suparat pe mine,
Durerea isi ascunde si inca-mi spune ca va fi bine,
Si eu ma dispretuiesc si ma urasc din ce in ce mai tare,
Ca el a fost blandete dulce, iar eu sulite-amare...

A stat cu mine cand nimeni nu era langa mine,
M-a luat de mana cand aveam nevoie de iubire,
A fost acolo mereu, fara sa-mi ceara nimic inapoi...
Dar eu l-am ranit, si-acum ma simt ca o carpa, ca un gunoi...

Cand am vrut sa o iau pe cai gresite, el mi-a dat putere,
Mi-a soptit ca va fi bine, mi-a colorat viata pustie, m-a scos din durere,
Cunostinte, ganduri, cu mine a impartit; Energie si timp a sacrificat,
Si in fiecare moment cand am fost pierduta, el m-a gasit, cu mine a stat...

Si la cea mai mica adiere de vant,
La acel blestemat gand,
Inima nu mi-am ascultat,
Si mintea sa-mi dicteze am lasat...

Minte mincionoasa si vicleana, marsava,
Care cu dovezi instabile si logica bolnava,
Mi-a spus la ureche sa ma-ndoiesc de vorbele lui ce-mi faceau bine...
Si eu, nebuna, am distrus tot ce crease el pentru mine...

El a creat un nou univers, a adus fericire in viata mea,
Cu vorbe dulci si ganduri curate, mi-a aratat ce-i dragostea,
Si gheata din mine suav, incet, tandru, cu grija a topit,
Dar eu ce am facut...? CE AM FACUT? L-am ranit...

Ma uit in oglinda si imi vine sa o sparg.
Urasc ce vad. Ce-am devenit. Ar trebui sa ard
In flacarle iadului pe care l-am dezlantuit,
In suferinta ce am cauzat, judecand pripit...

Tot ce a construit el cu pasiune, si timp investit,
Intr-o clipa am daramat, si totul s-a naruit...
Acum parerile de rau, lacrimile mele fierbinti, oare,
Pot readuce inapoi momentele acelea in a lor splendoare?

Pot lacrimile mele si sangele fierbinte care curge
Sa reintoarca timpul care neoprit se tot scurge?
Poate durerea mea, si sufletul intristat, acum,
Sa readuca tot ce el a construit si eu am facut scrum?

Sunt un distrugator, un om de nimic, o piaza rea,
Devastez si las rani in tot ce-apare-n calea mea...
Si se pare ca fac de fiecare data un festin
Din suferinta oamenilor la care ajung sa tin...

Unde mi-au fost iubirea si increderea, gandul subtil, si sufletul discret,
Cand am fost pusa in situatie de a alege in cine sa ma-ncred?
Un monstru, asta sunt. Si ma dispretuiesc si ma urasc nespus,
As vrea sa ma inec in lacrimi, sau sa ma-ntep in tepi ascutiti de cactus...

As vrea sa dispar din aceasta lume...Mereu pe altii eu am condamnat...
Nu am vazut o clipa ca eu sunt motivul. Eu sunt cea care tot a devastat,
Eu imi narui sperantele, si visele, eu narui tot ce am vrut...
Am avut dragoste si ce mi-am dorit.El mi-a oferit...Iar eu?L-am pierdut...

Mi-a spus sa fiu puternica...Chiar si acum ii pasa...
De ce nu ma uraste? De ce in pace ma lasa...?
Atat de mare e dragostea lui? Atata sensibilitate?
Cum am putut sa ranesc asa un suflet? De unde in mine atata rautate?

Acum imi ascund dezamagirea fata de mine
In cuvinte de otel si versuri cu rime,
Si dispretul pe care il simt, pentru ca ignoranta si cat sunt de groaznica stiu,
Le ascund pe toate in spatele a ce fac...A ceea ce mi-a spus el sa fac...Cu incredere, scriu...