Suflete pereche

Pe coridoare

Evelyn Johnson

După ce băieții termină de povestit mă privesc întrebători, curioși de reacția mea. Văzând că rămân tăcută, Draco își drege glasul.

-E...timpul să patrulez pe coridoare. S-a făcut ora 9.

Se ridică să plece, însă îl opresc.

-Vin cu tine.

Dă să spună ceva, dar se răzgândește și aprobă ușor din cap, făcându-mi semn să îl urmez. Îmi ia mâna în a lui, ghidându-mă pe coridoarele pustii și reci.

-Îmi pare rău, șoptește după câteva minute de mers în tăcere.

-Nu ai putut face nimic Draco, îl asigur. Nu te mai învinovăți pentru asta.

-Aș fi putut-

-Hei!

Mă opresc din mers și îmi lipesc fruntea de a lui.

-Nu e vina ta.

-Trebuia-

Vorbele lui Draco rămân în aer atunci când un băiat din casa Ravenclaw trece grăbit pe lângă noi. În ultima secundă, blondul îl apucă de guler și îl trage înapoi.

-Ce faci la ora asta pe coridoare? îl ceartă Draco, privindu-l cu dispreț.

Băiatul îmi aruncă o privire, temător.

-Hei! Când te întreb ceva, te uiți la mine, nu la ea!

După această remarcă, Draco își încolăcește brațul liber mai strâns în jurul meu, trăgându-mă mai aproape de el.

-E-eu...

-Cum te cheamă? i-o taie Draco, deja pierzându-și răbdarea.

-Lucas Cooper, dar-

-20 de puncte penalizare pentru Ravenclaw, și ai și un avertisment. Data viitoare nu o să mai fiu la fel de indulgent. Acum cară-te până nu mă răzgândesc, Cooper!

Lucas Cooper nu așteaptă să i se zică de două ori. O ia la fugă, fără să se uite înapoi.

POC!

Draco mă trage în dreptul celui mai apropiat perete.

-Ce a fost asta? șoptesc, scoțându-mi bagheta.

-Ron, în numele lui Merlin! Dacă ne-a auzit cineva?

Asta e cumva Granger?

-Reparo!

Draco îmi aruncă o privire scurtă, scoțându-și la rândul lui bagheta.

-Ei sunt, îmi confirmă bănuiala.

-Cum au intrat aici? îl întreb în șoaptă.

-Habar n-am, îmi răspunde. Dar au mantia de invizibilitate. Și pun ceva la cale.

Draco ezită.

-Trebuie să îi chem, șoptește.

Fac ochii mari.

-Draco, nu cred că e o idee prea bună.

Dar până să apuc să îl opresc, îi invocă pe Devoratorii Morții care apar aproape imediat, într-un nor cenușiu de fum.

-Harry, șoptește Hermoine Granger cu îngrijorare. Nu ne putem apareta!

-Au făcut farmece de protecție! se aude și vocea lui Ron.

Voldemort apare din mijlocul adepților săi.

-Harry Potter, mârâie Voldemort. Am așteptat șaisprezece ani ca să te omor. Ți-a venit timpul, băiete! Trebuia oricum să mori demult!

Harry și prietenii lui apar de sub mantia de invizibilitate.

-Atunci te provoc la un duel, spune Harry hotărât, făcând un pas înainte. Nimeni alticineva nu mai trebuie să fie rănit. Doar noi doi.

Lordul Întunecat rânjește.

-Ori ești foarte curajos, ori foarte prost! Nu pot să mă cobor la nivelul tău!

Harry își ridică o sprânceană.

-Ori ești tu foarte laș.

Nagini sâsâie la picioarele stăpânului său.

-Ce face? îl întreb pe Draco. E sinucidere curată!

-Cum îndrăznești?! urlă Voldemort și tot castelul se cutremură.

Începe să arunce cu blesteme înspre Harry, însă acesta reușește să se ferească, dispărând pe scări.

Voldemort îl urmează cu bagheta ridicată, urlând de furie. Bryan aproape dă peste noi când încercăm să îi urmăm pe mortivori în jos, pe scări.

-Ce se întâmplă? întreabă el îngrijorat. Sunteți teferi?

-Draco i-a c-chemat, mă bâlbâi.

-Pe cine? Ce?

-Am dat peste Potter și gașca lui, îi explică Draco. L-am chemat pe Lordul Întunecat.

-Dar-

-Îmi pare rău bine? M-am panicat și nu am știut ce ar trebui să fac. Eram sigur că dacă s-ar fi aflat că Potter a fost aici și noi nu i-am comunicat, ne-ar fi omorât pe toți!

Bryan își trece mâinile prin păr.

-O...o rezolvăm noi cumva...murmură.

Apoi, văzându-mi lacrimile care au apărut fără ca eu să realizez, mă trage în brațele lui, mângâindu-mă pe spate.

-Totul va fi bine, Eve. Îți promit.

-Nu o să permitem să ți se întâmple nimic, spune și Draco din spatele lui.