Suflete pereche

Bătălia finală

-Bagheta mea! exclam, luându-mi bagheta din mâinile lui Draco. Dar cum...

Blondul dădu din umeri.

-Am văzut-o întâmplător. Să mergem.

Încuviințez.

-Da. Avem de omorât un vrăjitor rău.

Începem să alergăm pe holurile imensului castel, în căutarea lui Voldemort. Băieții își găsesc baghete noi și elimină câțiva monștrii inamici.

Vedem un uriaș în deăpărtare și realizând că vrea să arunce spre castel o bucată din Turnul de Nord, ne mobilizăm și-l doborâm.

Prea târziu, însă. Bucata din Turnul de Nord se îndreaptă cu repeziciune spre noi.

-Fiți gata! țip.

-REDUCTO! strigăm toți trei la unison și bucata din turn se fărâmă în bucățele.

Fiind încă zone din castel unde nu ne puteam apateta din cauza farmecelor de protecție, gonim printre ruine și elevi răniți, în căutarea lui Voldemort și a lui Harry Potter.

-Atenție!

Draco mă trage la pieptul său chiar când un monstru din armata lui Voldemort taie aerul cu un buzdugan cât un semafor.

Câteva minute mai târziu, ieșim în curtea din spate a castelului unde Voldemort și adepții săi rânjesc la Harry Potter.

-Stați! țip.

Se face liniște.

Mă grăbesc să ajung în mijlocul curții, între Harry și Volemort.

-Eu nu am avut de ales! Asta, spun arătându-le Semnul Întunericului, nu a fost alegerea mea. Voi puteți alege! Luați decizia corectă! Nu e prea târziu să luptați pentru bine!

-Foarte emoționant! râse Voldemort. Acum dă-te la o parte, copilă prostuță. Trebuie să mă ocup de Potter.

-Nu.

-Poftim? zâmbetul lui Voldemort dispare la fel de repede cum a apărut. Îndrăznești să mi te opui? Îndrăznești să mă sfidezi?!

Înaintez, ajungând la doar câțiva metri de el.

-Exact asta fac.

-Evelyn! mama vine în fugă spre noi. Ce e în capul tău? Stăpâne, îmi pare nespus de rău. Îți promit că va fi pedepsită corespunzător pentru nesupunerea-

-Ajunge! urlă Lordul Întunecat. Fata va muri pentru că nu știe să își țină gura! Aceasta e pedeapsa pentru nesupunere. Moartea!

Voldemort își ridică bagheta gata să mă lovească, însă Harry sare în fața mea, oprind vraja. Sunt aruncată pe spate de o forță invizibilă și mă lovesc la cap, totul devenind negru.

Când deschid ochii sunt întinsă pe jos în Sala Mare, printre alte sute de răniți. Draco își sprijină coatele pe genunchi, cu fața îngropată în palme, iar Bryan are o mână în ghips și o uriașă zgârietură pe obrazul drept.

Dar altfel, par amândoi bine. Sunt în viață cel puțin.

Bryan e primul care observă că m-am trezit și se întinde spre mine, curpinzându-mă cu mâna sănătoasă.

-O, Merlin! Am crezut că te-am pierdut!

Draco își ridică brusc privirea, ochii săi luminându-se cu bucurie.

-Evelyn!

Mă trage într-o îmbrățișare sufocantă.

-Ați crezut că scăpați așa ușor de mine? zâmbesc, lipindu-mi obrazul de pieptul lui Draco. N-o să vedeți! N-aveți voi norocul ăsta.

Izbucnim toți trei în râs, însă observ că ochii lui Draco se umplu de lacrimi. 

-El a...știți voi...adică...Voldemort a...

-a murit, da, încuviințează Bryan. Harry Potter l-a omorât.

Răsuflu ușurată.

-Hei, Evelyn! se aude vocea lui Harry Potter.

Când îl zăresc în sfârșit, mă ridic în picioare, dar îmi pierd echilibrul. Harry se grăbește să mă prindă, însă Draco își încolăcește rapid mâna în jurul meu.

Simt cum picioarele mi se înmoaie și îmi las capul pe spate, pe umărul lui Draco. Blondul vrea cu orice preț să își marcheze teritoriul, căci se apleacă și îmi șoptește:

-Doar nu credeai că am să-l las să te atingă, nu-i așa? Ești a mea.

Roșesc.

-Ești bine? Harry întreabă îngrijorat, întinzându-și mâna spre mine, însă Draco îi aruncă o privire ce îl face să și-o retragă imediat.

-Da, sunt doar un pic amețită, atâta tot, îl asigur.

-Ai fost foarte tare acolo, zâmbește Harry.

Pufnesc.

-Tocmai ce i-ai venit de hac celui mai puternic vrăjitor și tu mă lauzi pe mine? N-am făcut nimic.

-I-am venit de hac împreună, îmi face el cu ochiul. Am fost o echipă pe cinste.

Zâmbesc.

-În regulă, Potter e de ajuns, își dă Draco ochii peste cap. Tot pot dă te omor dacă-

-O, doamne Evelyn! o aud pe mama țipând.

Mă întorc și-mi văd părinții alergând printre răniți, încercând să ajungă la mine. Izbucnesc în lacrimi când mă îmbrățișează și simt cum toată durerea dispare.

-Îmi pare așa de rău că n-am fost aici! suspină mama. A fost nevoie de noi. Am ajutat cu răniții și...o doamne, cum te simți? Ești în regulă?

-Sunt bine, mamă. Acum că sunteți voi aici, sunt bine.

-Draga mea! tata îmi mângâie părul, dându-mi un sărut pe frunte. Am crezut că...noi am...

-Sunt aici, îi asigur, luându-i de mâini. E în regulă. N-am nimic.

-Trebuie să...să mă întorc, se scuză mama. Oamenii au nevoie de noi. Dar înainte de asta, vreau să-mi cer iertare. Am greșit intrând în armata lui Voldemort dar din păcate ne-am dat seama prea târziu ca să mai putem face ceva.

Îi îmbrățișez strâns pe amândoi.

-Duceți-vă, îi îndemn.

Se ridică amândoi și se grăbesc înapoi de unde au venit.

-Păi cred că eu voi pleca, spune Harry. Mai am un lucru de rezolvat.

Îmi întinde mâna și i-o strâng fără ezitare.

-N-aș fi reușit fără tine, îmi spune.

Apoi dispare în mulțime.

Oftez.

-Am nevoie de puțin aer, îi informez pe prietenii mei. Ce-ar fi să veniți cu mine?

Ieșim așadar afară și ajungem pe podul jumătate distrus. Petrecem câteva momente în liniște, admirând răsăritul soarelui.

-Pe barba lui Merlin. Hai să nu mai facem asta niciodată, bine? îi întreb, frecându-mi tâmplele cu degetele.

-Mie îmi convine, recunoaște Draco.

Bryan rânjește.

-De acord.

Îi cuprind pe amândoi de umeri.

-Am reușit. Am câștigat.

A/N: Doamne, nu îmi vine să cred că am terminat prima mea carte! Sper că v-a plăcut și vă mulțumesc dacă ați citit până la final! 

Am pornit cu gândul că scriu doar pentru mine dar se pare că nu a fost așa! Vă mulțumesc încă odată pentru că v-ați luat din timpul vostru liber să citiți aceste rânduri și pentru toată susținerea și răbdarea voastră.

Ne vedem în curând=)

-Sabina