Suflete pereche

Întrunirea

Evelyn Johnson

Azi are loc o întrunire a Mortivorilor la conacul Malfoy. Draco îmi zice să nu ies sub nicio formă din camera lui până când nu se întoarce, așa că mă cuibăresc în așternuturi, cu o carte în mână.

Blondul se plimbă agitat prin dormitor, cotrobăind prin sertare.

-Relaxează-te, îi spun, punând cartea jos.

Își dă cu mâinile prin păr, ciufulindu-l și mai tare.

-Hei, vino aici.

Draco se așează lângă mine pe pat, privindu-mă cu îngrijorare. Îi așez cravata și îi scutur câteva scame de pe sacou.

-O să te descurci de minune, îl încurajez.

Oftează, închizându-și ochii.

-Eve, eu...mie...adică-

-Shh, îl opresc. Știu că te temi. Dar totul va fi bine, îți promit.

Îmi ia mâinile într-ale lui și forțează un zâmbet.

-Mă întorc cât de repede pot, îmi promite.

Se ridică să plece, însă îl opresc.

-Draco?

-Hmm?

-Eu...ăă...ai grijă, mă bâlbâi.

Îmi dă un sărut pe obraz și iese grăbit din dormitor, închizând ușa în urma sa.

***

Mă ridic din pat cu un oftat prelung, îndreptându-mă spre ușa dormitorului. Pun mâna pe clanță, însă ezit, amintindu-mi cum Draco m-a rugat să rămân în camera lui până când se întoarce.

Deschid ușa, ieșind pe hol cu gândul de a merge spre bibliotecă însă mă opresc când aud voci. Frânturi dintr-o conversație.

-...cum rămâne cu fiica soților Johnson? 

-Nu am hotărât încă. Până când voi lua o decizie, fiți cu ochii în patru. Și nu o atingeți.

Involuntar, picioarele încep să mi se miște în direcția opusă bibliotecii, și ajung jos, la baza scărilor. Acum vocile sunt mult mai clare.

Cineva își drege glasul și începe să vorbească.

-Stăpâne, nu cred că aceasta este cea mai bună soluție. Poate ar trebui să-

-Tăcere! poruncește Voldemort și tresar, făcând un pas înapoi. Am luat o decizie. Fiecare dintre voi își va duce la îndeplinire misiunea, fără abateri. Respectați planul.

Un murmur aprobator se înalță de la masa din mijlocul salonului.

-Bun. Acum că am lămurit asta...

Tăcere. Propoziția lui Voldemort rămâne în aer.

-Evelyn, draga mea, te rog intră.

Îngheț complet și ochii mi se lărgesc de uimire.

-Nu îmi place să aștept, Voldemort vorbește din nou. Vino, alătură-te nouă.

Pășesc în salon fără tragere de inimă. Toate capetele celor de la masă se întorc spre mine. Atunci observ că sunt trei locuri goale: ale părinților mei și a lui Belatrix.

Înghit în sec.

Șarpele lui Voldemort, Nagini, se încolăcește în jurul brațului acestuia, uitându-se la mine cu poftă.

-Nu pe ea, îi șoptește stăpânul său, mângâind-o pe cap. Ai răbdare fetițo. Prânzul tău vine imediat.

Un fior îmi străbate șira spinării.

-Stai jos, mă îndeamnă Voldemort.

Mă așez între Narcissa și un tip înalt, solid, în locul lui Belatrix. Uitându-mă în jurul mesei, ochii mi se opresc pe trupul unei femei așezate în mijlocul acesteia. Mi se pune un nod imens în gât când realizez că nu respiră.

Dar totuși, de ce mi se pare atât de cunoscută? Are un chip atât de familiar...Charity Burbage! Fosta mea profesoară de la Hogwarts!

Încerc să îmi înăbuș lacrimile, în timp ce Voldemort vorbește din nou.

-E timpul, Nagini! Prânzul e servit!

Închid ochii și o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Narcissa îmi ia mâna într-a ei pe sub masă.

-Așadar, Evelyn...întrucât ești aici, am o misiune pentru tine. Apropie-te, te rog.

Mă ridic de la masă și îmi târăsc picioarele până la capătul acesteia. Voldemort își freacă degetul de obrazul meu, ciupindu-l.

-Ești într-adevăr frumoasă, șoptește. Aproape...irezistibilă.

Mi se face greață.

-Ce trebuie să fac? întreb, abținându-mi cu greu tremuratul.

-Vreau să stai cu ochii pe Harry Potter. Să-i intri puțin sub piele, știi tu. Le spui tot ce afli lui Malfoy și lui Miller, iar ei îmi raportează.

Încuviințez.

-Asta e...tot pentru azi. 

Văzând cum majoritatea se ridică să plece, mă întorc pe călcâie și fug sus, pe scări. O mână se încolăcește în jurul închieturii mele și mă lipește de un piept tare.

-Ce a fost în capul tău?! vocile lui Draco și Bryan răsună pe holul pustiu.

-Îmi pare rău-

-Îți pare rău? Putea să te omoare! strigă Bryan, îngropându-și fața în mâini.

Izbucnesc în plâns.

-A omorât-o pe doamna Burbage! suspin. E un monstru!

Draco își slăbește strânsoarea în jurul meu, oftând. Îmi încolăcesc brațele în jurul lui, odihnindu-mi capul pe umărul său. Bryan își plimbă mâna pe spatele meu, încercând să mă calmeze.

-Dray...

-Sunt aici, îmi șoptește.