Suflete pereche

Ultimul horcrux

Evelyn Johnson

-E Nagini, spune Bryan în timp ce coborâm scările în grabă.

-Ce?

-Ultimul horcrux.

-De unde știi? se bagă și Draco, privindu-l curios.

Bryan dă din umeri.

-Știu pur și simplu.

-Nu se poate, spun. Nu poți știi pur și simplu.

Oftează și se oprește din mers, privindu-ne pe mine și pe Draco pe rând.

-Dumbledore m-a vizitat în vis.

-Poftim?!

-Mi-a spus...mi-a spus că am făcut greșeli dar nu e prea târziu să fac ce e corect. Mi-a spus că trebuie să o omor pe Nagini.

-Cred că e deja prea târziu să mai schimbăm tabăra, spune Draco.

-Am fost cu adevărat în tabăra lui de la bun început? îi întreb. Eu cel puțin nu am fost. Dumbledore are dreptate. Trebuie să facem ceva. Nu îl putem lăsa să câștige.

-Dar o să ne omoare! strigă Bryan.

-Vrei să faceți ceea ce e corect? îi întreb.

Încuviințează amândoi fără tragere de inimă.

-Atunci urmați-mă. Am un plan.

Ne aparetăm în fața Camerei Trebuinței și intrăm, ușa închizându-se cu un scârțâit în urma noastră.

-Ce facem aici? întreabă Draco din dreapta mea.

-Fă liniște! îl cert. Vei vedea.

Nu apucăm să înaintăm prea mult, căci un șarpe uriaș ne iese în cale. Nagini.

-Cuminte fetițo, zâmbește Draco. Lasă-ne să trecem.

Probabil că șarpele simte că ceva e în neregulă, căci începe să sâsâie la noi. Și atunci o văd: sclipind în lumina slabă din încăpere, într-un morman de vechituri e sabia lui Godric Gryffindor.

-Hei, le spun prietenilor mei. Distrage-ții atenția. Am o idee.

-Ăă, Eve nu cred că-

-Fă ce îți zic Bryan! țip. Știu ce fac.

Sau cel puțin așa sper.

Sar în grămada uriașă de vechituri și cu ajutorul magiei, reușesc să iau sabia. Tocmai când Draco ajunge dedesubtul șarpelui, dezarmat, mă dezmeticesc.

-Hei, Nagini!

Pitonul uriaș se întoarce spre mine.

-Vrei să te bați cu cineva? Să te văd!

-Evelyn ce faci? țipă Draco. Numai un Gryffindor poate mânui sabia aceea! Tu ești Slytherin!

-Oare? îl întreb, neluându-mi ochii de la inamicul care imi dă târcoale. Nu m-am simțit niciodată Slytherin, Draco.

-Ce tot îndrugi acolo? Tu chiar vrei să mori?

Învârt sabia, apucând-o cu ambele mâni.

-Dar...Jobenul Magic nu greșește niciodată! se bagă și Bryan.

-Știu că pot să o fac, bine? O simt.

-Evelyn...

Înainte ca Draco să termine ce are de zis, Nagini se năpustește asupra mea cu gura larg deschisă. O lovesc cu sabia iar ea sâsâie furioasă, încolăcindu-se înjurul acesteia.

Reușesc să scot sabia din ea și încerc să o atac dar e mai rapidă. Alunecă pe lângă mine și începe să se încolăcească în jurul meu.

-EVELYN! Unde e bagheta ta? țipă Draco, panicat.

-Mi-a căzut în muntele de vechituri, murmur, încercând să mă eliberez.

Draco se uită rugător la Bryan.

-Nici eu nu am pe a mea! Trebuie să fi căzut pe undeva!

-La dracu! înjură el. A mea e ruptă!

Reușesc să îmi eliberez o mână din strânsoarea șarpelui și îi tai coada, făcându-l să își deschidă gura larg. Bryan o lovește pe Nagini cu o lampă direct în cap dar aceasta se scutură de câteva ori, sâsâind amenințător spre noi.

În ciuda faptului că sângerează, nu dă deloc semne de oboseală, spre deosebire de noi.

-Nu mi-a plăcut niciodată șarpele ăsta! declară Draco, lovind-o pe Nagini cu un băț lung.

Într-un moment de neatenție, când Nagini e întoarsă spre băieți, ridic sabia și țip, închizându-mi ochii.

Cobor sabia și îi tai capul, prăbușindu-mă lângă ea. Băieții se prăbușesc la rândul lor, epuizați. Când în cele din urmă ne ridicăm, Bryan vine spre noi.

-Așa se face treabă! zâmbește el, bătând palma cu mine și cu Draco.