Destinul sângelui albastru

~Ape necunoscute~

Merliah

Lumina puternică îmi irită ochii și sunt nevoită să clipesc de mai multe ori pentru a mă obișnui. În fundal se aude cascada de care ne vorbea Luna. Într-un final mă acomodez cu soarele puternic. Fac câțiva pași și privesc în jos.

-Și acum ce facem? întreabă Damian.

Îl aud pe Drago cum coboară și ni se alătură.

-Te pot duce eu, o să încerc să cobor cât mai mult.

-Nu, nu pot face asta.

-C-cum adică? Întrebă Damian.

Îmi prind lănțișorul Lunei la gât și îmi strâng mai bine părul în timp ce mă apropii de marginea cascadei.

-Trebuie să sar, spun privind în jos.

-CE!? ochii lui Damian se măresc de spaimă.

-Merliah, trebuie să existe o altă cale, spune Leo.

-Asta e singura variantă pe care o avem, spun descălțându-mă de teneși.

-Hai măcar să ne îndepărtăm câțiva metri. Poți sări în apă și să te lași purtată de curenți, spune Leo.

-Nu pot face asta, curentul este mult prea puternic. O să mă înnec înainte să ajung la gura de vărsare cascadei, spun dându-mi jos ciorapii.

-Dar și dacă sari, impactul va fi puternic...e prea riscant, surioară. Nu am de gând să te las să faci asta! N-am de gând să te las să mori!

Știam că nu mă vor lăsa să fac asta, așa că mi-am luat teneșii și am făcut câțiva pași, îndepărtându-mă de cascadă, iar ei m-au urmat exact cum mă așteptam.

-Și ce propui? Îl întreb încrucișându-mi brațele la piept.

-Vreau ca Drago să te lase cât de jos poate, o săritură de la jumătatea cascadei nu te va afecta chiar atât de rău, spune apropiindu-se de Drago. Crezi că poți face asta?

Leo și Damian îl privesc pe Drago așteptând un răspuns de la el, iar eu am profitat de neatenția lor și am luat-o la fugă spre gura cascadei.

-MERLIAH! urlă Damian din spatele meu, dar nu îl bag în seamă și sar în gol.

Impactul cu apa rece ca gheața mi-a tăiat respirația și m-a zdruncinat puțin. Am ieșit la suprafață să iau o gură de aer.

-AI ÎNNEBUNIT? PUTEAI SĂ MORI! Îl aud pe fratele meu urlând de sus și îmi dau ochii peste cap.

Drago, ai grijă ca ei să rămână acolo. Nu vreau să vină după mine.

Cum dorești, prințesă.

Trag adânc aer în piept și mă scufund. Am întotat în adâncurile apei până am găsit tunelul la care se referea Luna și trec prin el. Înnot cât pot de repede altfel risc să rămân fără aer și n-am de gând să mor până nu aduc pacea. De cealaltă parte a tunelului zăresc o lumină și mă îndrept spre ea. În fața mea văd o grămadă de delfini, meduze, caracatițe, cai de mare, dar nicio urmă de sirene. Oare am greșit tunelul? La câțiva metri de mine înnoată un delfin.

Bună, mă poți ajuta?

Sigur.

Aceasta este Oceania?

Chiar ea.

Îmi poți spune unde le pot găsi pe sirene?

Desigur, îți pot arăta. Dar înainte de asta, ar fi mai bine să îți arăt ce poți mânca pentru a putea respira sub apă. Du-te la suprafață, o să vin și eu imediat după tine.