I am you

Capitolul 23🔚

🌫 Promit că termin cu drama cu acest capitol.👀 🌫

•Lee Minho•

   Era întuneric. Nu doar în jur, dar și în interiorul meu. Nu înțelegem nimic din tot ce se întâmpla, dar nici nu-mi păsa. Pierdusem din nou totul. Eram acolo respirând și atât. Mă reîntoarsem în abisul din care plecasem și regretam enorm că am riscat să fiu fericit...am rămas în viață, dar cu ce folos?

Îmi era atât de frig, încât tremuram, tremuram din toate colțurile sufletului meu și tot ce puteam să văd în fața ochilor era imaginea mamei. Era mama mea, dar nu cu zâmbetul pe buze, ci cu ochii închiși pentru întodeauna și totul doar din vina mea.

–Trezește-te! Țipă cineva la urechile mele râzând apoi isteric. Trezește-te, iubire, nu ai dormit cam mult? Mă întrebă Kyra mângâindu-mi dur creștetul ca și cum voia să-l sfărâme.

–Cât e ceasul? Am mormăit eu simțind că îmi exploda capul de durere.

–Foarte târziu! Hai sus, aveam multe de făcut astăzi.

–Ce anume?

–Nu vrei ca mama ta să fie fericită? Nu vrei să te duc la ea? Zise ea zâmbindu-mi bolnav. Poate înainte doar bănuiam că înnebunise, dar acum nu era loc de îndoială.

–Kyra...mama a murit.

–Întocmai! Îmi zise așezându-mi alt pahar cu apa în față. Bea, dragule, mama ta vrea ca tu să bei.

–Nu vreau...am zis simțind cum nu aveam destulă putere nici măcar să-i dau paharul la o parte. Ce te-a apucat? Am întrebat clipind des încercând să mă dezmeticesc.

–Dacă ți-am dat o dată niște somnifere asta nu înseamnă că îți dau și acum, zise trăgând perdelele de pe geamuri făcând lumina târzie a soarelui să între în cameră.  E doar un ceai ca să-ți mai revii, căci de când am vorbit jos te-ai transformat într-o păpușă.

–Kyra ce s-a întâmplat ieri? Am zis riscându-mă în fund sperând că totul fusese un coșmar, că tot ce îmi spusese a fost doar o minciună.

–Vrei să spui acum câteva ore? Păi, nimic special. Ai scăpat de lighioana aia din viața ta și te-ai întors aici unde ți-e locul și ai aflat adevarul bineînțeles. Nu te mai gândi la asta, doar bea ceaiul.

    Mintea mea a început să deruleze tot episodul de ieri și să mă facă să înnebunesc de tot. Cu fiecare cuvânt scos de Kyra simțeam cum fiecare parte din mine voia să explodeze, așa poate nu aveam să mai simt nimic.

   Ce naiba făcusem?? Îl alungasem pe Jisung și probabil îl rănisem cumplit. Nu era vina lui că viața mea era un dezastru...el era cel care mă ajutase enorm și îmi oferise ceva ce nimeni nu îmi mai dăruiesc, iubire...

–Jisung...am șoptit încercând să mă ridic din pat. Nu o să mă ierte niciodată...

–Lasă că o să te ierte, într-un final. Nu o să piardă ocazia asta, crede-mă. Cei care trec în neființă sunt mereu iertați, iubire, zise ea așezându-și mâna sub bărbia mea.
Haide fi cuminte și bea ceaiul, avem treaba ți-am zis. După ce îți revii mergem la o primărie.

    Am deschis gura ca să mă opun sau să spun ceva, dar ce mai era de zis? Ce puteam să fac acum când chiar eu îmi săpasem groapă? Tot ce ieșea din gura ei seamănă venin și cu toate astea mintea mea nu reușea să conceapă un răspuns sau o revoltă. Pierdusem, dar oricum niciodată nu îmi imaginasem că o să fie altfel. Poate Jisung a fost aici doar să-mi aline durerea pentru câteva momente și apoi să plece, căci eu nu eram demn de acea fericire pe care mi-o adusese el.