I am you

Capitoul 4🧑🏼‍🏫

•Lee Minho•

Eram gata să pornesc motorul mașinii când Jisung a bătut în geamul portierei mele. Am dar geamul jos privindu-l confuz. Ce voia? Să-mi spele parbrizul în schimbul a o sumă de bani?

–Ce mai e acum? Am răspuns blând printr-un oftat. Nu aveam motive să mă comport urât cu el.

–Dacă te rog să mă duci acasă?

–Mașina mea e cât se poate de neagră, ce te-a făcut să crezi că e un taxi?

–Te rog! Poți între timp să vorbești cu mine...poate te ajută.

–La ce să mă ajute vorbitul cu un străin?

–Poate te ajută să nu mai simți disperarea și să te calmezi, zise dând ușor din umeri. Ce naiba era cu el?

   Ceva la el mă făcuse să îi zic să urce. Într-un fel foarte ciudat devenisem foarte curios cu privire la el. Nu știam ce, dar clar exista ceva care mă făcea să vreau să-l cunosc.

–Nu asculți niciodată muzică, întrebă de îndată ce pornisem mașina. Cred că ar trebuie.

–De unde știi tu ce ar trebuie și ce nu?

–Doar ai încredere, zise conectându-și telefonul la mașină.

   Dăduse drumul la o melodie calmă care nu era deranjantă deloc. Am urmărit linia melodică relaxându-mă.

–Vezi? Am avut dreptate. Bine, acum că nu mai ești tensionat spune-mi despre tine.

–Ce vrei să știi? Am întrebat înainte să pot procesa. Poate nu era așa de rău până la urmă. Mama ar fi vrut să fiu apropiat cu oamenii, cred.

–Pai de exemplu cum aș putea să-ți zic.

–Mă numesc Lee Minho, am zis calm.

–Minho...șopti privind prin parbriz cerul. De ce numele meu suna așa de dulce ieșind din gura lui? Mi-am scuturat capul încercând să revin la realitate. Eu sunt Han Jisung, dar cred că deja ți-am zis asta. Ai zis că am un nume frumos dacă nu mă înșel.

–Eram ironic, găgăuță.

–Ohh...ce are numele meu?

–Nimic, ți se potrivește chiar. Ce naiba spusesem?

–Pot să te mai întreb?

Am parcat mașina la marginea șoselei pentru că deja ajunsesem la ieșirea din oraș.

–De ce ne-am oprit?

–Pentru că nu mi-ai zis unde să te duc și pentru că cineva e foarte curios, am zis întorcându-mă spre el.

–Ok, perfect pot să am toată atenția ta. Cred că o să ating o coarda sensibilă, dar vreau să știu. Mama ta...

–A murit, am zis scrâșnind din dinți.

–De ce?

–Accident de mașină, am zis sec.

–La fel ca și ai mei, zise privind din noi cerul. Am tresărit ușor când am auzit nu-l cunoșteam, dar cu toate astea îl compătimeam. Tatăl tău?

–Nu știu nimic de el.

–Deci ești singur?

–Nu am alte rude, deci da. Adică am fost căsătorit și locuiesc cu fosta mea soție și fetița ei, dar asta nu se pune.

–Ce? Zise râzând, buzele i se arcuiseră perfect în sus în timpul gestului. Acum îi observam și mai bine pomeții dolofani. Fără să-mi dau seama mă holbam la el gândindu-mă cât de adorabil era. Cred că ești căutat, zise Jisung scoțându-mă din visul meu cu ochii deschiși.

Mi-am scos telefonul din buzunar privind ecranul. Am răspuns chiar dacă în mod normal aș fi închis direct.

–Ce vrei, Kyra?...Asta nu te interesează pe tine...ok...de ce?...e fiica ta de ce nu cauți tu una?...de unde o să găsesc eu o guvernantă, nu e ca și cum stau chiar acum cu una...ok...bine bine.

–Era soția ta?

–Fosta mea soție.

–M-aș scuza că sunt băgăcios, dar cred că deja nu mai contează. Am înțeles că ai nevoie de o guvernată?

–Mda...Erika, fetița fostei soții face studiile acasă și se pare că profesoara ei nu mai poate să o mediteze.

–Bine, revenind la subiectul despre guvernate. Azi ai foarte mult noroc dragul meu Minho. Dă-mi te rog adresa ta și o să trimit mâine pe cineva acolo.

–Cunoști o guvernată?

–E bărbat, dar promit că o să-l adori, zise cu zâmbetul până la urechi.

I-am scris rapid pe telefon adresa urmând să repornesc mașina.

–Spune-mi unde să te duc, i-am zis.

–Dar joculețul nostru?

–Cred că deja ți-am zis destule și poate prea mult.

Se bosumflă, dar îmi zise locul unde trebuia să fie casa lui. Am constat că era destul de aproape de locul în care ne aflam acum așa că a fost foarte simplu să ajung.

–Să nu uiți de profesor, te rog, i-am zis când ieșise din mașină.

–Da! Și Minho...te rog să nu...să nu te rănești, zise și apoi ieși rapid din mașină.

*

–Nu pot să cred că nu m-ai consultat înainte. Îmi și imaginez cum o să intre un dubios acum pe ușă.

–Kyra nu te comporta ca ultima scorpie. Știu că îți este greu având în vedere că asta e natura ta, dar poți încerca. Mergi și adu-o pe Erika, îi zic sec, trebuie să ajungă.

Nu dură nici măcar 10 minute când se auzi soneria uși. M-am pornit să deschid cu un aer plin de formalitate.

Am dat ușa la o parte dezvăluind zâmbetul uriaș al persoanei de după aceasta.

*