Edith

13

În lumea ta poate îmi voi găsi locul, acolo unde voi purtați haine, și unde oameni aleargă pe picioarele alea caraghioase.
Aș renunța la cei 300 de ani ai mei, ca să fiu cu tine. Să mă poți iubi, măcar pentru o zi.

Este ora 18:00 , soarele se joacă cu culori roz și portocalii pe cer. Între timp ce stau în patul meu cald , și mă uit la "mica sirenă / Andersen Povestitorul" , afară ninge liniștitor. Este sfârșit de săptămână , și chiar sfârșit de lună. Vom intra în luna Februarie curând, iar asta mă încântă. Știu că la universitate se pregătesc multe în luna aceasta , mai ales de Valentine's day.
Am vorbit cu Nacy despre asta , și mi-a spus că anul trecut s-a organizat un bal de Valentine's day , unde s-au strâns și fonduri pentru copiii bolnavi, sper că va fi la fel și anul ăsta. Chiar sper să pot face parte din ceva atât de încântător.

Mă pierd printre gânduri, dar mă trezesc repede din ele când aud un zgomot spre geam. Sper că nu este vreun copil posac care se joacă de-a super eroul , sau sper că nu încearcă nimeni să îmi spargă geamul. Asta ar fi neplăcut dar și jenant.

-Marcus !
Deschid geamul și îl văd pe Marcus afară, aproape înghețat , încercând să scoată un cuvânt.
-Ce faci aici ?
-Am venit la tine , dar nu e nimeni acasă, și tu ai probleme cu auzul când vine vorba să auzi un biet băiat arătos bătând la ușă.
Ai de gând să deschizi , sau îți cobori părul?

Oftez îngâmfări lui Marcus , dar repede îmi trag pe mine niște haine mai groase , o căciulă , o geacă , și o pereche de ghete.
Nu este nimeni acasă, doar eu cu mine, și asta înseamnă că voi fi singură cu Marcus ceva vreme până soții Brooks se întorc de la teatru, și Nacy cine știe de unde. Vreau să îi demonstrez lui Marcus că sunt o persoană capabilă să port o conversație normală, cu un strop de glumă, dar fără să mă supăr. Cei drept mi-e greu să nu o fac, dar el nu va știi asta.
Cobor scările scârțâietoare , și ajung repede la ușa, unde Marcus stă cu nasul limit de ea. Săracul de el, abia a așteptat să intre , nu vreau să știu de când așteaptă afară.
-Doamne sfinte ce îmi ard mâinile , la fel și picioarele! Spune el când intră înăuntru , și căldura îl lovește.
-Ai ceva cald de băut Edith ?
-Sigur , vrei o ciocolată caldă?
-Ar fi chiar super , mersii !
Marcus are cu el o pungă mare de carton , în care are ceva de care nu îmi pot da seama. Mă uit puțin cu coada ochiului , nu vreau să știe că am observat, nu că nu ar fi evident , dar pur și simplu nu vreau să creadă că sunt o băgăcioasă.
Ne așezăm la masă , în tăcere. Nu spune nimic , și îmi trece prin gând să îl întreb de ce a venit. Ne uităm unul la altul între timp ce așteptăm cicolată caldă, zâmbim dar nu spunem nimic.
-Păi... este vreun motiv anume pentru care ai venit ?
-Defapt da ! Am venit să îți aduc ceva.
Îmi face semn spre punga de carton, dar eu rămân puțin confuză , și nu fac nicio mișcare. Ciocolata caldă e deja fierbe , fug repede să torn în căni, ca să ies puțin din momentul stânjenitor. Nu știu niciodată cu Marcus când sau nu vorbește serios. Nu știu dacă chiar a adus un cadou pentru mine, sau dacă e doar o glumă. Sunt furioasă pe mine pentru comportamentul meu copilăresc. Ce naiba !
El vine spre mine.
-Auciiii !
-Ce este ?
-M-am ars puțin dar nu e mare lucru.
Îmi ia mâna în mâinile lui.
-La cât sunt de rece ar trebui să te ajut cu arsura.
Amândoi râdem , dar fără vreun cuvânt.
Îmi trag mâinile din mâinile lui , și iau dinou ambele căni.
Îmi ia cănile din mână , și mă trage de mână spre masă.
-Eu chiar nu glumesc. Am un cadou pentru tine , și vreau să îl deschizi acum.
-Dar nu este ziua mea.
-Știu, este doar ziua în care eu îți fac un cadou, deci deschide-l.
Încep să înlătur punga de carton din jurul cadoului.... când deschid cadoul un sentiment pur îmi face o piele de găină. Un sentiment care nu apare prea des.
Este verde deschis cu alb , și puțin albastru. Îmi cântă. Vorbește. Este un papagal ! De ce mi-ar dărui Marcus un papagal ?
-Eu nu știu cum să îți mulțumesc... chiar nu știu...
-Un "mulțumesc Marcus ești divin" ar ajunge.
-Mulțumesc.... stai, de unde ai știut că îmi doresc un animal de companie?
-Eu nu l-aș numi chiar un animal de companie... face pe șeful de parcă tu ești animalul lui de companie, și e cam certăreț. Papagal certăreț. Certăreț, așa îl chemă. Îmi zâmbește el mândru.
-Aaa ... și Nacy a deschis odată subiectul când eram la cantină. M-am gândit că o să îți placă, nu îți place?
-Ba da , îl ador,dar mă simt prost.... eu nu ți-am luat nimic, nu știam că ne facem cadouri.
-Ia-l ca pe un cadou de Crăciun întârziat.
-Da dar eu...
-Fără dar, mai bine spune "mulțumesc Marcus , ești divin."
-Mulțumesc Marcus , ești divin.
-O iau in serios doar dacă nu dai ochii peste cap.
Zâmbim , și doar zâmbim.
-Sunt așa încântată, abia aștept să îi găsesc un loc, și să îl cunosc pe Certăreț mai bine.
-Vei avea nevoie de mult noroc să te împrietenești cu el.
-Nu la fel de mult cât am avut nevoie cu tine.
-Așa e.

Eu și Marcus am petrecut aproape 4 ore împreuna , până a tot fost sunat de cineva și a trebuit să plece. Am dansat , ne-am uitat la The Vampire Diaries împreuna , și am vorbit. Nu am reușit să culeg prea multe informații despre el , dar nici el nu a reușit să mă facă să îi povestesc ceva despre mine. Încă sunt confuză de schimbarea asta bruscă. Brusc suntem prieteni , îmi face cadouri , mă salvează... ce se întâmplă? Nu sunt nebună. Știu că ceva se întâmplă, dar încă nu știu ce. Nu am încredere prea mare în el , nu încă. Schimbarea asta brusca îmi obosește orice cunoaștere pe care credeam că o am despre oamenii. Îmi pune la încercare inteligența , îmi trântește la pământ sentimentele, și urăsc asta.