* 10 *

289 25 0
                                    

Delilah a primit o cameră împreună cu o altă fată pe care nu o cunoștea încă. Nimeni nu îi pusese prea multe întrebări, așa că decise că ea era cea care urma să le pună. Curioasă din fire, ceva din caracterul ei deschis și prietenos ieși la suprafață chiar și acum, într-unul dintre cele mai dificile momente prin care trecea.

Găsi pe o bancă o femeie cu câțiva ani mai mare decât ea. Nu părea să facă altceva decât să privească absentă alți oameni din fața ei, așa că Delilah se așeză cât mai aproape.


— De cât timp sunteți aici? o întrebă pe femeie, care nu o băgă în seamă. Crezu că nu fu auzită, așa că mai încercă o dată, dar nici de data asta femeia nu reacționă în niciun fel.




— E sora mea, o altă femeie, identică cu cea cu care încercase să vorbească, se apropie de ele. E surdo-mută și nu aveți nicio șansă să vă observe prezența.

— Ah, îmi pare rău... se scuză Delilah jenată, însă femeia zâmbi.

— Nu-i nimic, văd că ești nouă. Mă numesc Gloria, îi întinse mâna, iar tânăra o apucă.

— Delilah Rayane, își spuse numele complet.


— Eu sunt numai Gloria. Nu am avut niciodată alt nume, vorbi cealaltă fără ca zâmbetul să îi părăsească fața. Bine ai venit pe proprietatea domnului Scar.

𝐙𝐄𝐂𝐄 𝐂𝐑𝐈𝐌𝐄 𝟐 • 𝐔𝐂𝐈𝐃 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐓𝐈𝐍𝐄Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum